Coriandrul

CORIANDRUM SATIVUM L.

Familia Umbelliferae 

Alte denumiri populare : coleandru. 

Descriere

Specie erbacee, anuala, cu tulpina inalta de 30-100 cm, cilindrica, glabra, fin brazdata, ramificata in partea superioara. Frunzele sunt glabre, de culoare verde-deschis si miros de plosnita. Florile au petale albe sau roz-violacee si sunt grupate in umbele compuse. Fructele sunt diachene sferice cu diametrul de 2-6 mm, galben- brune, cu miros placut la maturitate.Inflorirea are loc in lunile iunie-iulie. 

Raspandire

Se cultiva in Campia Baraganului, Olteniei, Dobrogei si Covurluiului. 

Organe utilizate: Fructus Coriandri – fructe ajunse la maturitate completa, cand au gust si miros aromat. 

Recoltarea

Se face in lunile iulie-august, cand 50% din fructe au ajuns la maturitate fiziologica. Se folosesc cositoare dupa care se treiera cu combina, reducand turatia la 700 – 750 ture pe minut, pentru a evita spargerea fructelor. Dupa selectare se usuca la umiditate sub 12%. 

Proprietati terapeutice

v      stomahice, stimulente ale secretiilor gastro-intestinale;

v      carminative, calmante ale durerilor abdominale (colici), cu eliminarea gazelor din stomac si din intestine;

v      antihelmintice (combate viermii intestinali), laxative;

v      hipoglicemiante, depurative;

v      vulnerare, antispasmodice;

v      bactericide, fungicide;

v      tonic aperitive si stimulente ale poftei de mancare;

v      aromatizante. 

lndicatii terapeutice

v    afectiuni abdominale: dureri si spasme digestive, dispepsii digestive, diaree, dizenterie, indigestii, balonari, aerofagie, intoxicatii intestinale, viermi intestinali;

v      colici intestinali la copii;

v      anorexie (lipsa poftei de mancare);

v      boli ale sistemului nervos: isterie, astenie, oboseala, somnolenta, ameteli, febre. 

Forme de utilizare

v      lnfuzie din 10 g de fructe la 1 litru de apa clocotita; se infuzeaza 10-15 minute, se strecoara si se beau 2 cani pe zi cu efecete contra durerilor de stomac, balonari, colici la copii si ameteli.

v      Decoct din amestec, in parti egale, de coriandru, fenicul si anason cu actiune in balonari, diaree, vermi intestinali si hemoroizi.

v      Fructe mature (4-5 bucati) mestecate dimineata, pe stomacul gol, pentru a asigura o buna digestie in cursul zilei. 

Alte utilizari

v      Condimentarea unor mancaruri, supe, sosuri, turta dulce, branzeturi.

v      Conservant pentru preparatele din carne (mezeluri, conserve, vanat).

v      Otet din vin cu fructe zdrobite de coriandru, folosite la fezandarea carnii pentru a se pastra in stare proaspata.

v      Aromatizarea unor bauturi alcoolice (lichioruri, coniacuri, bere), folosind fructe zdrobite si puse la macerat.

v  Uleiul eteric folosit in compozitia parfumului de lacramioare si in parfumarea sapunurilor fine, a tutunului, a unor produse cosmetice si a medicamentelor chimice cu gust neplacut.

v      Uleiul gras din fructe, folosit la extragerea acizilor grasi cu rol in industria textila si in poligrafie.

v    Srotul rezultat dupa extragerea uleiului eteric, folosit ca hrana pentru bovine si pasari, datorita continutului ridicat in albumine, grasimi si vitamine (A, C).

v      Cultura de coriandru alunga cartitele din camp.

v      Planta melifera foarte valoroasa care poate asigura pana la 500 kg de miere la hectar.

Related Posts with Thumbnails

May 27, 2008  Tags: ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR