Conjunctivita

Este o boala oculara foarte frecventa (in special la copii), caracterizata printr-o inflamatie contagioasa a mucoasei conjunctivale, care captuseste partea interna a pleoapelor si se rasfrange pe globul ocular, pana la periferia corneei.

Boala este produsa de diferiti agenti iritanti (fizici si chimici), mai frecvent praf, fum, vant, substante chimice, gaze toxice, corpi straini, raze ultraviolete, arsuri la lumina excesiva (de la aparate de sudura sau de la lampi incandescente cu mercur). Primavara, apare conjunctivita datorata sensibilitatii fata de diferite polenuri, mai ales cel de plop. Forma purulenta a bolii este produsa de infectiile cu diferiti germeni microbieni.

Bolnavul simte usturimi sau dureri in ochi, senzatie de arsuri oculare si “nisip in ochi”, mancarimi si intepaturi, roseata, lacrimare intensa si vedere incetosata.

La examinarea oculara se constata congestionarea, acuta sau cronica, a conjunctivei, in zona din jurul corneei, care devine tulbure si isi pierde luciul.

Dupa aspectul clinic, conjunctivita poate fi: catarala (produsa din cauze microbiene), purulenta, pseudomembranoasa, nodulara si eruptiva. Cele mai frecvente sunt formele infectioase cu secretii mucoase, purulente sau fibrinoase, in functie de gravitatea bolii. Infectia este constatata mai mult dimineata, la trezire, cand pleoapele pot fi lipide din cauza secretiilor care s-au uscat.

Cea mai agresiva este conjunctivita virala care se manifesta prin inflamarea unui ochi si senzatia permanenta a unui corp strain in ochiul virusat. Dupa cateva zile, inflamatia se extinde si la celalalt ochi. Daca boala nu este tratata corect apar senzatii de fotofobie (intoleranta la lumina) iar afectiunea evolueaza spre keratite – leziuni ale corneei.

Tratamentele fitoterapeutice

Au fost aplicate inca de la inceputul civilizatiei umane, oamenii luand exemple chiar de la unele pasari in utilizarea sucurilor de plante pentru vindecarea puisorilor.

In uz intern se aplica:

v infuzie din herba uscata de silur (3 lingurite la 200 ml apa) care se bea in cursul zilei;

v infuzie din frunze de coacaz negru (1 lingurita la 250 ml apa clocotita) din care se beau 2 cani pe zi;

v infuzie dintr-un amestec format cu 20 g albastrele, 20 g musetel, 20 g nalba mare, 20 g silur si 20 g petale de trandafir; din acest amestec se ia o lingura la 200 ml apa clocotita, se lasa sa infuzeze acoperit 15 minute si se beau 2 cani pe zi, avand efecte in limpezirea vederii.

In uz extern posibilitatile de tratare sunt mult mai diversificate folosind spalaturi oculare, comprese, cataplasme si instilatii in ochi cu produse din plante medicinale care prezinta proprietati antiinflamatoare, antiseptice, bacteriostatice, emoliente si calmante:

v spalarea ochilor, compresele pe pleoape si baile se fac cu infuzii sau decocturi din:

- flori de galbenele, albastrele, musetel, nalba mare, soc, tei si coada soricelului;

- frunze de patlagina, pelin, salvie si lacramioare;

- petale de trandafir de dulceata;

- herba de sulfina, isop, talpa gastei si turita mare;

- radacini de nalba mare, macerate la rece si apoi fierte 10 minute la foc redus;

- fructe de anason, fenicul si scorus;

- apa din flori proaspete de albastrele pentru pulverizari cu efecte tonifiante ale pleoapelor lasate;

- amestec din albastrele (flori – 20 g), galbenele (flori – 20 g), musetel (flori – 10 g), coada soricelului (flori – 10 g) si isop (herba – 10 g) pentru infuzie;

- amestec din silur (herba – 20 g), patlagina (frunze – 15 g), fenicul (fructe – 10 g) si arnica (flori – 5 g);- amestec din nalba mare (flori – 30 g), trandafir de dulceata (petale – 30 g), coada calului (herba – 20 g) si nuc (frunze – 20 g);

- amestec din zmeur (frunze – 15 g), papadie (herba – 10 g), nuc (frunze – 10 g), sclipeti (rizomi – 10 g) si silur (herba – 5 g);

- amestec din patlagina (frunze – 10 g), albastrele (flori – 5 g) si sulfina (herba – 5 g);

v cataplasme cu cartofi cruzi, dati pe razatoare si pusi pe pleoape intr-un tifon steril pentru combaterea edemelor;

v cataplasme cu frunze de patlagina si herba de talpa gastei;

v instilare in ochi (de 2-3 ori pe zi) cu  infuzie de silur si musetel (in parti egale), folosind o pipeta sterilizata din sticla;

v instilare, primavara, cu seva de vita de vie, obtinuta dupa taierea coardelor si pastrata la racoare in sticlute bine inchise;

v ungerea pleoapelor cu ulei de galbenele, ulei de sulfina si vitamina A uleioasa;

v tinctura de galbenele in alcool 60%, macerata 8-10 zile.

Apiterapia recomanda:

v miere de albine diluata cu apa  distilata (in raport 1 : 3), din care se pun cate 3 picaturi in fiecare ochi, timp de 2 saptamani;

v solutii de propolis 5-10%, preparata din propolis uscat si maruntit intr-un mojar dupa care se dizolva in apa calda; solutia galbuie-bruna se strecoara prin tifon si se aplica, zilnic, cate 3-5 picaturi in fiecare ochi, chiar daca dau o usoara senzatie de usturime;

v unguent oftalmic din propolis cu care se fac pensulari pe marginile pleoapelor.

Regimul alimentar

In general nu prezinta restrictii deosebite dar se insista pe un consum mai mare de sucuri din morcov (cate 500 ml pe zi), sfecla rosie, telina, varza, castraveti, spanac, patrunjel si cat mai multe fructe proaspete (mere, struguri, dude, afine). Rezultate bune da o cura de 2-3 saptamani cu un amestec de sucuri (morcov cu patrunjel sau morcov cu spanac) consumate in cantitati de 500 ml pe zi.

Regimul de viata

Intrucat boala este contagioasa, pacientul va avea grija permanenta ca secretia cu agentul microbian sa nu treaca de la ochiul bolnav la cel sanatos, sau la persoanele din jur.

Se impune respectarea, cu strictete, a unor reguli de igiena individuala si colectiva:

v spalarea mainilor cu apa si sapun de mai multe ori pe zi si, eventual, dezinfectarea cu spirt medicinal, alcool iodat sau acid boric 3-4%;

v folosirea strict separata a unui prosop curat, batista si perna de dormit;

v ochiul sanatos nu va fi atins cu aceste obiecte personale;

v masajul usor al pleoapelor si orbitelor;

v comprese locale cu apa distilata sau de izvor, fiarta si racita (apa de robinet contine clor daunator);

v pe ochiul bolnav nu se aplica bandaje si pansamente care ar favoriza stagnarea secretiei si complicatii locale;

v bolnavul va purta ochelari fumurii de protectie impotriva prafului si a luminii puternice;

v se va evita scaldatul in apele murdare ale lacurilor naturale sau in piscine neprimenite.

Related Posts with Thumbnails

June 30, 2008  Tags: ,   Posted in: BOLI DE OCHI SI URECHI, Tratamente naturiste