Siropul de zmeură, elixirul cardiacilor

Articol publicat in ziarul Lumina din 30.07.2007.

Zmeurul este cel mai căutat arbust forestier, producător de fructe deosebit de aromate, foarte apreciate la vremea rodirii, atât de către urşi, cât şi de copii. Planta creşte frecvent în flora spontană din Europa şi America de Nord, mai ales în zonele montane şi premontane, mai reci şi umede (până la altitudinea de 2.000 de metri), în lungul văilor şi în luminişurile de pădure, unde formează zmeurişuri naturale, uşor umbrite de arborii înalţi de brad şi fag.

Cunoscut sub denumirea ştiinţifică de Rubus idaeus, zmeurul creşte în formă de tufe înalte de 1-2 metri, cu tulpini drepte, uşor arcuite spre vârf şi acoperite cu ghimpi ascuţiţi. Întrucât plantele sunt viabile 10-15 ani şi au o mare capacitate de drajonare, tufele din zmeurişuri prezintă un rol esenţial în blocarea procesului de eroziune a solului de pe terenurile în pantă.

Planta este uşor recunoscută după frunzele cu 3-7 foliole, dinţate pe margini, verzi pe faţa superioară, albicioase şi păroase pe faţa inferioară. În lunile de vară (mai-iulie) se deschid florile albe, cu nuanţe roz, grupate câte 3-15 în inflorescenţe scurte. În a doua jumătate a verii apar fructele roşii, suculente, dulci-acrişoare şi foarte aromate care cresc timp de 30-35 de zile şi se maturează încă 25-30 de zile, în lunile iulie-septembrie, asigurând producţii de 50-400 kg/hectar în zmeurişuri spontane.

Ca urmare a cerinţelor tot mai mari de fructe, atât pe piaţa internă, cât şi la export, a apărut necesară introducerea în cultură a zmeurului pe suprafeţe în creştere, în plantaţii compacte sau în grădinile populaţiei, pe marginea aleilor şi a gardurilor.

Plantaţiile intensive de zmeur sunt uşor de realizat întrucât înmulţirea plantelor se poate face prin metode simple (drajonare, marcotaj, butăşire sau despărţire de tufe). Se plantează atât soiuri neremontante, cu o singură recoltă pe an, cât şi soiuri remontante, cu două recolte pe an, care asigură fructe proaspete în tot cursul verii, până în luna octombrie, la un nivel de producţie de 5-10 tone la hectarul cultivat. Veniturile sunt substanţiale şi sigure, în timp ce cheltuielile sunt relativ mici, atât la înfiinţarea, cât şi la întreţinerea plantaţiei.

Recoltarea fructelor se face manual în momentul maturării de consum, cu eşalonare la 2-4 zile. Fructele se recoltează pe calităţi, în ambalaje din materiale plastice, carton cerat sau cutii din lemn, căptuşite cu peliculă de polietilenă, având capacitatea de 200-500 grame şi se transportă în lăzi sau lădiţe paletizate.

Fructele destinate prelucrării în fabrici de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul, la maturitate deplină şi în tot cursul zilei. Frunzele se recoltează fără peţiolul principal, înainte şi în perioada înfloririi. Se usucă pe cale naturală în straturi subţiri, la umbră, sau pe cale artificială la 40-50 grade C. Randamentul la uscare este de 1 kg material uscat din 3-4 kg frunze proaspete. După uscare, frunzele rămân verzi şi au miros plăcut şi gust astringent.

Zmeurul în tratamentele naturiste

Din experienţele anterioare rezultă că în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni maladive se folosesc atât fructele cât şi frunzele, mugurii şi mlădiţele tinere ale tufelor. Fructele de zmeur au o compoziţie chimică foarte diversă, ce se corelează cu proprietăţile terapeutice şi cu acţiunile specifice în vindecarea diferitelor boli. Analizele de laborator au scos în evidenţă prezenţa glucidelor solubile (5-11%), care dau dulceaţa fructelor. Armonizarea gustului se realizează prin conţinutul în acizi organici (1,2 – 2,3%) între care predomină acidul citric, malic, lactic şi glicolic. Aceşti acizi sunt conservaţi în organism, nu modifică alcalinitatea sângelui şi au putere bactericidă pronunţată, distrugând microorganismele (bacterii, ciuperci, mucegaiuri). De asemenea, aciditatea totală a fructelor prezintă proprietăţi aperitive, stimulând secreţia salivei, a sucurilor gastrice şi intestinale.

Specificitatea culorii şi a aromei este dată de conţinutul în antociani, flavonoide, pectine, taninuri şi uleiuri eterice. Materiile colorante se găsesc atât în sucul celular al pieliţei, cât şi în pulpa fructelor, coloraţia fiind intensificată de aciditate şi diminuată în prezenţa oxigenului din aer şi a soluţiei de bioxid de sulf folosit pentru conservare.

Substanţele tanante cu proprietăţi astringente sunt solubile în apă şi se oxidează sub influenţa enzimelor şi a oxigenului din aer, provocând închiderea culorii sucului din fructe. După oxidare, taninurile intră în reacţii cu pectinele care pot precipita, proces care trebuie să fie evitat ţinând seamă de rolul pectinelor la nivelul vaselor sanguine unde captează colesterolul şi toxinele, uşurând evacuarea lor.

Conţinut bogat în vitamina C şi săruri minerale

Valoarea nutritivă şi terapeutică a fructelor creşte în mod semnificativ prin ansamblul vitaminic foarte complex în care predomină vitamina C (20-50 mg%), B1, B2, D, P, PP şi beta-caroten. Pentru păstrarea conţinutului vitaminic trebuie să se ţină seama de posibilitatea degradării rapide prin fierbere la temperaturi mai mari de 400C, în procesul de oxidare la aer şi la contactul cu vasele de cupru utilizate adesea la transportul, prelucrarea şi depozitarea fructelor. Conţinutul ridicat de săruri minerale, uşor asimilabile (K, Ca, P, Mg, Mn, Fe, Zn, Cu), reprezintă sursa naturală a componentelor primare, necesare sintezei de principii active cu acţiuni terapeutice. Aceste săruri minerale (4-5 g la litru suc) constituie materialul de construcţie pentru nervi, vase şi sânge şi au rol de neutralizare a acţiunii dăunătoare a acidului uric, menţinând alcalinitatea sângelui între limite normale.

Proprietăţile terapeutice ale fructelor vizează, în primul rând, afecţiunile interne având efecte astringente, antibacteriene, antidiareice, antiinflamatoare, diuretice, depurative, stomahice, vitaminizante şi energizante. În afecţiunile externe acţionează în îngrijirea pielii prin efecte de regenerare, astringente, exfoliante şi de catifelare.

Siropul de zmeură, bun pentru refacerea coardelor vocale

Fructele proaspete sau transformate în sirop se folosesc în terapia medicală ca remedii excepţionale în boli ale tubului digestiv (diaree rebelă, arsuri gastrice, ulcere gastro-duodenale, pancreas), în afecţiunile pulmonare (tuse, bronşită, sensibilitate la răceală şi răguşeală, febrifug în gripe). Îndulcit cu miere de albine, siropul are efecte uimitoare în refacerea coardelor vocale. La copii se recomandă în bronşită cronică şi amigdalite recidivante, iar la femei în tratamentele pentru cistită, pielonefrită, dismenoree şi metroragii.

Siropul este un excelent mijloc de tratament al bolilor cardiace cu dureri, în tulburări de tranzit, afecţiuni oculare (conjunctivită), astenie şi boli de piele (eczeme, pustule, răni, erupţii tegumentare).

Efectele terapeutice de excepţie ale zmeurului, urmărite separat pe organe vegetale (fructe, frunze, flori, muguri, lăstari), constituie o motivaţie de mare perspectivă pentru înfiinţarea unor plantaţii intensive de zmeur, cu suprafeţe în creştere an de an. Gospodarii şi călugării din mănăstirile situate în zonele montane şi premontane, precum şi elevii din diferite trepte de şcolarizare pot avea satisfacţia unor realizări remarcabile prin crearea şi exploatarea unor plantaţii proprii de zmeur, cu mare eficienţă bănească, dar şi cu rol în prevenirea şi tămăduirea multor boli umane.

Moduri de utilizare a fructelor

Fructele sunt foarte mult solicitate pentru consum în stare proaspătă sau prin procesare industrială şi casnică în diferite forme alimentare, semipreparate sau finite, deosebit de gustoase şi hrănitoare (pastă, dulceaţă, gem, marmeladă, peltea, jeleu, şerbet, fructe congelate şi zaharisite, îngheţată, compoturi, siropuri, vin aromat, vermut, lichior (zmeurată), sucuri pasteurizate, concentrate şi alcoolizate).

Fructele proaspete se consumă ca desert, cu efect înviorător şi răcoritor sau ca medicament, înainte de fiecare masă, câte 200-300 g pe stomacul gol timp de 12 zile. După ce s-a consumat porţia de fructe nu se mănâncă nimic timp de 4 ore, deoarece fructele au efecte de încetinire a proceselor digestive şi de reducere considerabilă a foamei.

Prin prelucrare casnică sau industrială se prepară siropul, dulceaţa, jeleul, lichiorul, sucul, oţetul aromat şi spuma cu griş.

Cataplasmele cu frunze de zmeur vindecă panariţiul

Sub formă de cataplasme se aplică pe răni, eczeme, panariţiu, abcese, furuncule, sâni dureroşi înainte de menstre şi erupţii cutanate datorită proprietăţilor dezinfectante.

Frunzele proaspete se consumă în supe de verdeţuri prin amestecare cu frunze de mur şi urzică vie, bănuţei şi patlagină.

Florile de zmeur se folosesc sub formă de infuzii pentru comprese aplicate pe pleoape în caz de conjunctivite sau în tratamente contra tusei şi a răcelilor.

Fiind o plantă meliferă, florile constituie o importantă sursă de nectar pentru albine în prepararea mierii şi a altor produse apicole.

Mugurii de zmeur se culeg primăvara devreme, se zdrobesc şi se conservă în miere de albine. Un alt lot de muguri se usucă şi se macină fin până la forma de pulbere din care se ia câte o linguriţă de 4 ori pe zi având rol de progesteron natural şi reglator al activităţii ovarelor.

Pulberea din muguri, recomandată în timpul menopauzei

Tratamentul cu pulbere din muguri ţine sub control toate reacţiile legate de menopauză (bufeuri şi usturimi în zona genitală). Femeile care vor să renunţe la contraversatele anticoncepţionale pot recurge la tratamentul cu muguri de zmeur pentru a preîntâmpina eventualele tulburări emoţionale şi hormonale. După un tratament de lungă durată se vor încetini considerabil procesele de îmbătrânire, în paralel cu efectele terapeutice sigure contra chisturilor ovariene, fibrom uterin, noduli mamari şi sindrom premenstrual.

Pe lângă pulberea din muguri se poate folosi şi tinctura din muguri, eficientă în tratamentele pentru chist ovarian, fibrom uterin, amenoree, metroragii, menoragii, metrite, iminenţă de avort şi pilozitate excesivă.

Mlădiţele de zmeur sunt utilizate la prepararea unor medicamente cu o largă aplicabilitate în tratarea diferitelor afecţiuni maladive. Mlădiţele proaspete se cântăresc şi se introduc într-o sticlă brună pentru macerare timp de 4-5 zile în alcool 900 care acoperă în întregime materialul vegetal. Se adaugă un amestec de apă, glicerină (în raport 1 : 1) astfel ca solventul (alcool, apă, glicerină) să fie în cantitate de 20 de ori mai mare decât greutatea mlădiţelor. Se continuă macerarea încă 3 săptămâni după care se decantează, cu stoarcere, se strecoară prin tifon, se lasă în repaus încă 48 de ore şi se strecoară încă o dată. Tratamentele cu extract glicero-alcoolic din mlădiţe au efecte excepţionale contra bolilor aparatului genital feminin, restabilind echilibrul ovarian dereglat.

Consumând câte 30-50 picături, dimineaţa şi seara, luate cu 7 zile înainte de ciclu şi în timpul ciclului, extractul din mlădiţe are bune efecte în combaterea tulburărilor premenstruale, cu dureri de sâni şi de abdomen şi cu tensiune nervoasă, precum şi în dereglările de ciclu menstrual (metroragie funcţională, manoragie, amenoree, dismenoree şi pierderi abundente de sânge).

Extractul din mlădiţe de zmeur previne îmbătrânirea precoce la femei

Efecte deosebit de bune se constată şi în combaterea fibromului uterin, a chisturilor ovariene, tulburări de menopauză, tulburări de libidou, frigiditate, iminenţă de avort, metrite şi vaginite, hipogonadism şi tulburări endocrine la pubertatea fetelor cu pilozitate excesivă. De asemenea, acţionează în prevenirea îmbătrânirii precoce a femeilor.

Pentru mărirea eficacităţii tratamentului, se recomandă unele asocieri ale extractului din mlădiţe de zmeur cu:

- coacăz negru pentru chist ovarian;

- coacăz negru, mure şi alun pentru fibrom uterin;

- rozmarin şi merişor pentru menopauză cu tulburări şi pentru evitarea îmbătrânirii precoce a femeilor.

Cure lungi cu zmeură pentru stabilizarea glicemiei la diabetici

Proprietăţile terapeutice sunt multiple: astringente, antidiareice, dezinfectante, cicatrizante, antihemoragice, depurative, uşor diuretice, sudorifice, neutralizante în aciditatea gastrică, reglatoare hormonal şi tonic-răcoritoare.

Efectele medicinale sunt legate de unele afecţiuni digestive ca: diaree, dizenterie, enterocolite, pancreatite, congestii hepatice, spasme gastro-intestinale, dereglări ale tranzitului intestinal, hiperaciditate gastrică, infecţii bucale şi stomatite. În plus, favorizează eliminarea toxinelor şi a colesterolului din sânge, intensifică sudoraţia, îndepărtează senzaţia de arşiţă internă, dureri de cap, răceli, bronşite.

În diabetul zaharat sunt indicate cure de lungă durată pentru stabilizarea glicemiei, în amestec cu frunze de afin şi mur.

Frunzele proaspete sau uscate, cu gust plăcut şi uşor acrişor, servesc la prepararea unor ceaiuri consumate, primăvara şi toamna, ca aliment zilnic pentru copii, bătrâni şi persoane bolnave, mai ales în zilele reci, când sunt mai frecvente virozele şi gripele.

Ceaiurile băute seara sub formă de decocturi acţionează în afecţiuni renale şi genitale, în reglarea ciclului menstrual dureros sau în hemoragii uterine abundente.

În uz extern se foloseşte sub formă de gargară ca infuzie concentrată sau decoct contra afecţiunilor faringiene, stomatite, laringite, faringite, inflamaţii ale gâtului, tuse, răceli şi nevralgii dentare datorită calităţilor calmante şi emoliente.

Reţete de dulceţuri preparate în casă

Siropul de zmeură se prepară dintr-un kg fructe bine spălate, puse într-un borcan, unde se zdrobesc cu o lingură de lemn. Se leagă borcanul la gură cu un tifon şi se ţine 2-3 zile, amestecându-se zilnic pentru a nu prinde mucegai. Sucul lăsat în borcan se trece prin tifon dublu sau triplu, udat în prealabil cu apă şi se stoarce. Se lasă acoperit 24 ore pentru limpezire şi se trece în alt vas. La fiecare litru de suc se adaugă câte 1,25 kg zahăr şi zeama unei lămâi pentru conservare şi păstrarea culorii (sau o aspirină zdrobită la un litru suc). Totul se trece într-un vas smălţuit, cu volum dublu faţă de cantitatea de sirop. Se amestecă până la dizolvarea totală a zahărului, se fierbe la foc mic timp de 30 minute şi se amestecă continuu până dispare spuma. Siropul fierbinte se toarnă în sticle sterilizate şi bine încălzite. După astupare ermetică, sticlele se acoperă cu pături până a doua zi şi apoi se păstrează la loc răcoros.

Dulceaţa de zmeură – fructele proaspete (1 kg) se spală sub jet de apă şi se trec într-un vas de 3-4 litri, în straturi alternative cu 1 kg zahăr, se adaugă zeama unei lămâi şi se lasă să macereze 2-3 ore, după care se stropeşte cu o lingură de rom. Se pune la foc mic şi se fierbe 20-30 minute, îndepărtând spuma cu o lingură de lemn. După răcire se trece dulceaţa în borcane care se închid ermetic.

Jeleu de zmeură – fructele coapte se trec prin sită şi se decantează sucul limpede; se adaugă o cantitate egală de zahăr şi se fierbe la foc mic, amestecând continuu cu o lingură de lemn. Se încearcă dacă jeleul este bine legat, înmuind coada unei linguri de lemn în pastă şi apoi introducând-o într-un vas cu apă rece; dacă pe coada lingurii rămâne o pastă gelatinoasă, jeleul este fiert suficient, dar dacă se scurge total în apă înseamnă că mai trebuie fiert.

Lichiorul de zmeură (zmeurata) – se alege un kg fructe proaspete, care se torn într-o damigeană cu 500 g zahăr, unde se ţin la macerat 5-6 zile la soare, cu agitare zilnică. Se adaugă un litru alcool, se închide ermetic şi se lasă la macerat încă 2-3 săptămâni la loc răcoros. Apoi se strecoară prin tifon dublu şi un strat subţire de vată. În lichiorul strecurat se adaugă 100 ml rom şi se toarnă în sticle care se închid imediat cu dopuri sigure.

Sucul de zmeură se prepară din 200 g fructe amestecate cu fragi, afine şi căpşuni, spălate şi stoarse prin tifon; se îndulceşte cu zahăr după preferinţă şi se consumă imediat.

Oţetul aromat de zmeură se obţine din 1,5 kg fructe zdrobite şi un litru oţet alb, care se macerează timp de 10 zile; se strecoară şi se trece în sticle bine închise.

Spuma de zmeură cu griş – se prepară din 75 g fructe (eventual în amestec cu afine, căpşuni şi vişine), din care se stoarce sucul; pulpa stoarsă se amestecă cu alte 75 g fructe întregi, se fierbe uşor şi se strecoară. În sucul rezultat se adaugă treptat 20 g griş şi 15 g zahăr, continuând fierberea încă 4 minute. Se amestecă spuma încă 5 minute la rece şi se adaugă sucul extras din primul lot de fructe. Spuma are efecte benefice în gastrite hiperacide, ulcere, dispepsii de putrefacţie, hepatită, rectocolită hemoragică, insuficienţă cardiacă, hipertensiune, ateroscleroză, afecţiuni renale şi diferite boli infecţioase.

Xilitolul ajută la prevenirea cariilor

Din fructe coapte se prepară xilitolul, un îndulcitor natural folosit în prevenirea şi tratarea cariilor. Fructele intens colorate servesc drept coloranţi naturali, corectiv de culoare şi gust în diferite produse farmaceutice, iar în amestec cu strugurii roşii de viţă-de-vie servesc la obţinerea unui colorant violet-deschis pentru lână albă şi borangic.

Related Posts with Thumbnails

December 30, 2008  Tags: , ,   Posted in: Tratamente naturiste