„Iarba îngerilor“, un izvor de sănătate

Articol publicat in ziarul Lumina din 27.04.2008.

Angelica sau „iarba îngerilor“ este planta care a fost cultivată în grădinile mănăstirilor încă din Evul Mediu, fiind recomandată pentru proprietăţile sale medicinale şi condimentare şi pentru aroma deosebit de plăcută, cu gust dulce-amărui. Multiplele mijloace de vindecare a bolilor fizice şi psihice cu ajutorul preparatelor din angelică arată valoarea deosebită a darului pe care îngerii l-au oferit oamenilor spre păstrarea sănătăţii. Orice gospodar este îndemnat să-şi cultive în grădina proprie această „iarbă a îngerilor“ şi va avea, astfel, o farmacie a casei permanent deschisă.

Cunoscută sub denumirile de angelică, aglică, antonică, anghelică şi buciniş, planta cuprinde circa 50 de specii, dintre care cea mai valoroasă este Angelica archangelica, a cărei denumire de gen vine de la cuvântul latin „angelus“ – înger, iar denumirea de specie, din combinaţia dintre cuvântul grecesc „arho“ – primul şi „aggelos“ – înger, ducând la credinţa că a fost adusă pe pământ de un înger şi recomandată oamenilor pentru păstrarea sănătăţii.

În Evul Mediu, angelica era considerată un adevărat panaceu pentru multe suferinţe fizice şi psihice, care se puteau vindeca sub ocrotirea îngerilor protectori. Însăşi denumirea ştiinţifică ar fi legată de un vis al unui om sfânt, care ar fi trăit în Evul Mediu şi căruia i-a apărut Sfântul Mihail şi i-a arătat planta care va putea vindeca molima de ciumă din localitate. Într-adevăr, toţi bolnavii care ţineau în gură o bucată din rădăcina „sfântului-spirit“ deveneau imuni la această boală foarte contagioasă. Din amintiri transmise de la generaţie la generaţie, se spune că „iarba îngerilor“ a salvat de la moarte un mare oraş european, bântuit, în secolul al VII-lea, de o epidemie de ciumă.

În legendele românilor, era cunoscut că Pintea, haiducul din munţii Maramureşului, cunoştea forţa de tămăduire pe care o are „iarba îngerilor“ şi consuma palincă cu angelica, pentru a fi ferit de ciumă şi holeră, de supărări, sminteală, lingori şi de gloanţele duşmanilor. Tot în Transilvania, exista convingerea că o înghiţitură de palincă, cu macerat din seminţe, tulpini sau rădăcini de angelică, poate să vindece bolile de stomac, răcelile, gripele, reumatismul şi starea de depresie apărută pe vreme mohorâtă, cu ploaie, iar bătrânii căpătau vigoarea tinereţii.

Din folclorul locuitorilor din satele de munte rezultă că „iarba-îngerilor“ este eficientă în tămăduirea oamenilor cu cuget curat, deoarece, în faţa unui om rău sau lacom, planta îşi pierde forţa de vindecare, prin plecarea îngerilor de pază. Din dragoste faţă de locurile în care a crescut, angelica plânge în momentul recoltării ei şi, de aceea, este recomandat ca tăierea să se facă numai seara, după ce planta a adormit.

Angelica, o plantă specifică ţărilor nordice

Specia este originară din Islanda, Groenlanda, ţările scandinavice şi Siberia, de unde s-a răspândit în zonele temperate ale Europei şi Asiei.

Creşte spontan în etajul montan şi submontan, la altitudini de 500-1.500 de metri, prin locuri stâncoase şi umede, în chei, la marginea pădurilor, a pâraielor şi râurilor.

Fiind declarată monument al naturii, ocrotită prin lege, la specia spontană nu este admisă recoltarea plantelor, pentru a evita dispariţia lor din natură. De aceea, este intens cultivată în unele ţări europene, mai ales în Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Polonia, mari producători de uleiuri volatile. Culturile ocupă suprafeţe mari la altitudini de 500-600 metri, pe terenuri adăpostite şi însorite, în apropierea apelor curgătoare.

Angelica este o plantă erbacee, bienală sau perenă. Tulpina robustă groasă, cilindrică şi goală în interior, este înaltă de 1-2 metri şi apare numai din anul al II-lea de vegetaţie. Frunzele sunt mari, dinţate pe margini şi cu teaca umflată, iar florile alb-verzui se grupează în inflorescenţe umbeliforme, globuloase, de 10-20 cm în diametru.

În scopuri medicinale se folosesc rădăcinile, tulpinile, frunzele şi seminţele, deci toate organele plantei. Rizomii cu rădăcini se recoltează după anul al II-lea de cultură, în lunile august-octombrie sau la începutul primăverii (martie-mai). După uscare la soare sau în camere puţin încălzite (sub 400C), rădăcinile capătă un miros aromat, caracteristic, şi gust amar-aromat, uşor picant. Frunzele şi tulpinile se recoltează în iunie-iulie, iar seminţele, în iulie. La recoltare, planta nu va fi atinsă cu mâna umedă, deoarece sucul său este iritant asupra pielii şi a mucoaselor sensibile, ca urmare a prezenţei furano-cumarinelor. Poate declanşa unele fotodermatoze prin fotosensibilizarea dermei expuse îndelung la radiaţiile solare.

Cultura de angelica se înfiinţează prin semănatul imediat după recoltarea seminţelor (luna august), deoarece îşi pierd repede facultatea germinativă.

Conţinut chimic extrem de variat

Compoziţia chimică a organelor plantei explică multiplele proprietăţi terapeutice, valorificate în diferite forme de utilizare internă şi externă.

Atât în rizomi şi rădăcini, cât şi în seminţe, frunze şi tulpini, există, în medie, 1% uleiuri eterice.

Uleiul este galben-verzui, cu miros aromatic, uşor ierbos, picant şi lemnos, asemănându-se cu uleiul de mosc şi ambră. Se extrage din plantă prin antrenare cu vapori de apă, timp de 24 de ore.

În afară de ulei eteric mai există cumarine şi furano-cumarine, acizi organici (angelic, valerianic, cafeic, clorogenic), acizi graşi, taninuri, substanţe amare, rezine, glucide, vitamina B.

Proprietăţile terapeutice şi aromatice stau la baza multiplelor efecte asupra diferitelor afecţiuni:

- stomahice, tonic-amare, aperitive, eupeptice, antibiotice, antiseptice, depurative, antifermentative, calmante ale durerilor gastrice, digestive, carminative, excitante ale poftei de mâncare şi ale secreţiei hepato-pancreatice, antidot împotriva otrăvirii cu beladonă, cucută şi brânduşă de toamnă;

- sedative ale sistemului nervos (datorită angelicinei), antinevralgice, antiisterice, analgezice şi antispastice;

- antireumatice, antiinflamatoare, diuretice;

- expectorante, sudorifice;

- cardiotonice, antiaritmice;

- energizante în anemie şi convalescenţă.

Angelica tămăduieşte arsurile stomacale

Preparatele din organele vegetale ale „ierbii îngerilor“ sunt foarte eficiente în numeroase afecţiuni maladive.

La nivelul aparatului digestiv au fost constatate efecte favorabile în: gastro-duodenită cronică, arsuri stomacale, ulcer gastroduodenal, dispepsii de origine hepato-pancreatică, stimularea secreţiei pancreatice, hepatite, ciroze, dischinezie biliară, dureri de stomac, vome spastice, crampe stomacale, colici, enterite, balonări, rectocolită ulcero-hemoragică, constipaţii, bulimie pe fond nervos (poftă necontrolată de mâncare).

Se folosesc:

- decoctul din rădăcini şi seminţe;

- tinctură (luând câte o linguriţă, de 3-4 ori pe zi, înainte de mese);

- pulbere din rădăcini şi seminţe uscate şi măcinate fin, care se ţine sub limbă timp de 5 minute.

Decocturile din seminţe, recomandate în astmul bronşic

Pentru bolile aparatului respirator există efecte în: astm bronşic, bronşite cronice, epidemii de gripă, tuse, febră, tuberculoză, fortificarea bronhiilor, sinuzită.

Se folosesc:

- decoct din rădăcini şi seminţe uscate;

- tinctură din rădăcini;

- ulei volatil din seminţe luat în doze reduse;

- mestecarea seminţelor de trei ori pe zi ceea ce reduce frecvenţa bolilor cu 50%.

Ajutor pentru astenici şi epileptici

Contra afecţiunilor sistemului nervos acţionează în: astenie fizică şi intelectuală, sindrom isteric neuroastenic, nevralgii, agitaţie nervoasă, labilitate psiho-vegetativă, stress, migrene, oboseală, surmenaj, anxietate, stări depresive, excitarea funcţiilor cerebrale, dureri de cap, spasme de origine nervoasă, paralizie, epilepsie, rahitism.

Se foloseşte:

- infuzie sau decoct din rădăcini;

- macerat la rece într-o cură de 30 de zile;

- ulei volatil din seminţe, luat în doze reduse;

- pulbere din rădăcini uscate şi măcinate.

În bolile aparatului genital, s-au dovedit eficienţe în: reglarea ciclului menstrual, dismenoree, amenoree, leucoree, dureri menstruale, infertilitate, dereglări hormonale la femei şi tonic uterin (prin combinare cu ghimbir proaspăt).

Se utilizează pulberea din rădăcini şi seminţe uscate.

Decoct cu oţet, în reumatismul cronic

În reumatismul cronic degenerativ, poliartroze şi gută se foloseşte:

- decoct din rădăcini uscate;

- decoct amestecat cu oţet, pentru frecţii locale;

- tinctură din ulei de angelică şi camfor în alcool 700;

- ulei eteric de angelică (se iau 25 de picături în 50 ml ulei de floarea soarelui sau măsline);

- pulbere din rădăcini uscate.

În afecţiunile cardiovasculare există efecte bune în: aritmii extrasistolice, palpitaţii, întărirea inimii, iar în bolile canceroase se poate utiliza uleiul eteric extras din seminţe măcinate.

Uleiul din seminţe corectează dificultăţile de concentrare.

Pentru întârzierea în dezvoltarea mentală şi în dificultăţi de concentrare la copii şi şcolari se foloseşte uleiul din seminţe cu rol de excitant cerebral. La guşa exoftalmică se indică macerat timp de 8 ore, din rădăcini proaspete.

Pentru erupţii tegumentare, eczeme, plăgi, acnee, contuzii, ulceraţii, muşcături de câine turbat şi afecţiuni bucale se utilizează:

- comprese cu decoct din rădăcini proaspete şi frunze crude;

- comprese cu tinctură diluată.

În anemii provocate prin pierderi hemoragice, boli infecţioase şi convalescenţă prelungită se recomandă tinctură din rădăcini.

Pentru întârzierea procesului de îmbătrânire este indicat uleiul eteric din seminţe, în doze reduse, cu rol de excitant cerebral. A devenit cunoscut că Annibal Camoux, care s-a stins din viaţă în anul 1759, la vârsta de 120 de ani, mesteca permanent bucăţi din rădăcini de angelică.

Forme de preparare şi utilizare a produselor terapeutice

- infuzie din rădăcini, seminţe şi tulpini, preparată dintr-o lingură la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- decoct din 10-15 g rădăcini uscate la 500 ml apă; se fierbe 10-15 minute la foc mic şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- decoct din seminţe de angelica: o linguriţă se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit şi se beau câte două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine;

- macerat din rădăcini şi seminţe (în părţi egale), care se prepară din 20 g plantă la un litru de apă rece, având efecte în crampe stomacale, colici intestinale, vome, astenie, ameţeli, vertij, nevralgie şi afecţiuni ale glandei tiroide ;

- tinctură din rădăcini (20 g în 100 ml alcool 700): se lasă la macerat timp de 10 zile şi se iau câte 10-20 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 30 de zile;

- tinctură din amestec de angelică, podbal, iarbă mare (în părţi egale); se consumă câte 1-2 linguriţe, de 3 ori pe zi, cu bune efecte în astmul bronşic;

- comprese reci cu macerat din rădăcini proaspete sau frunze crude (50 g la litru) pentru plăgi, contuzii, ulceraţii, hemoroizi şi fisuri anale;

- cataplasme din frunze de angelica, frunze de ruta, miere de albine pentru răni provocate prin muşcături de câine sau şarpe;

- vin din rădăcini sau tulpini mărunţite (50 g macerate într-un litru de vin alb sec timp de 10-14 zile); se agită zilnic, se strecoară şi se beau 1-2 păhărele de 100 ml pe zi, înainte de mese;

Vinul de angelică este tonic digestiv

- vin din amestec de angelica şi pelin, care se macerează 8-10 zile şi se consumă câte o lingură de 3 ori pe zi, având efecte în parazitoze intestinale şi ca întăritor digestiv;

- lichior tonic din 25 g tulpini verzi şi 1 g nucşoară, care se macerează timp de 15 zile în 1,5 litri alcool 700 din fructe; după strecurare se adaugă sirop făcut din 1 kg zahăr şi 500 ml apă şi se păstrează la rece;

- cremă alcoolizată preparată din: 10 g tulpini de angelica, 4 g nucşoară, 1,5 g scorţişoară, 0,3 g cuişoare; totul se macerează timp de 6 săptămâni într-un litru de alcool 700, se adaugă sirop format din 300 g zahăr şi 300 g apă, se continuă macerarea şi se strecoară;

- pulbere din rădăcini uscate şi mărunţite, din care se ia câte un vârf de cuţit; se ţine timp de 5 minute sub limbă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, în cure de durată.

Angelica intră în compoziţia renumitului lichior Vespetro

Lichiorul Vespetro, atât de lăudat în Occident, se prepară tot dintr-un amestec din: seminţe de angelica (55 g), fructe de anason şi fenicul (cât 7 g) şi de coriandru (6 g). După măcinare, se macerează timp de 8 zile în alcool 700, se strecoară prin tifon dublu şi se îndulceşte cu 500 g zahăr şi 60 ml apă, având cele mai bune efecte în tulburările digestive şi balonări cu gaze intestinale.

Mult succes are balsamul Comandorului, preparat din: rădăcini de angelica (10 g), sunătoare (20 g) şi alcool 800 (720 ml); se lasă la macerat 8 zile, cu agitare zilnică, după care se adaugă smirnă (10 g), tămâie (10 g), iar după 10 zile se mai adaugă balsam de Tolu (60 g), smirnă (60 g) şi aloe (10 g). După o macerare de încă 10 zile, se filtrează şi se dă în consum.

Pentru uz casnic se poate prepara un lichior de angelică, cu efecte aperitive şi digestive, din tulpini verzi de angelică (45 g) la un litru alcool 400; se lasă la macerat 4 zile, se adaugă 1 kg zahăr şi 750 ml apă, se continuă macerarea încă 7 zile, se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.

Tenul gras se tratează cu pulbere din angelica

În cosmetică şi parfumerie, se foloseşte, cu rol de catalizator al mirosului, datorită lactonelor macrociclice, mai ales în parfumuri erbacee, care capătă o notă de mosc (se adaugă 10 mg la 1 kg parfum).

Măştile cosmetice pentru ten gras, seboreic şi cu pori mari se prepară sub formă de pastă din pulbere fin măcinată de angelică umectată; se ţine 30 minute pe faţă, eventual, cu adaos de muşeţel sau de sânziene galbene.

Primăvara se fac incizii în partea superioară a rizomului, de unde se colectează o gumă-rezină cu miros de mosc.

Ca produse casnice pe bază de angelică, se prepară săpunuri şi detergenţi (folosind ulei din seminţe), precum şi în vopsitorie, pentru obţinerea culorii galben-aurie.

Tulpinile verzi ale plantei dau aromă dulceţurilor

În alimentaţie se foloseşte, ca legumă, din tulpinile şi frunzele fragede, tăiate în bucăţi de 8-10 cm, care se fierb 10-20 minute în sirop de zahăr şi se păstrează în borcane bine închise, pentru a fi consumate sub formă de conserve (Niort, Chateaubriant).

Părţi din plantă pot servi la aromatizarea multor mâncăruri preferate de locuitorii din vestul Europei. În nord, laponii fierb frunzele şi rădăcinile de angelica în lapte, pregătind o mâncare specială, foarte aromată.

La prepararea unor produse de cofetărie (dulceţuri, prăjituri, bomboane) se folosesc tulpinile verzi, care sunt înălbite, concomitent cu peţiolurile.

Rădăcinile de angelica intră în tehnologia de preparare a unor băuturi alcoolice, mai ales lichioruri amare (Chartreuse, Benedictine, Thériaque, English bitter şi apa Carmelitelor). Formulele de preparare a lichiorurilor au fost elaborate, iniţial, de călugării din ordinul benedictin, care foloseau angelica în diverse elixiruri şi în misteriosul „teriac veneţian“, care intră astăzi în reţeta originală a bitterului suedez. În aceste reţete se mai adaugă mentă, roiniţă, coriandru, anason, fenicul, şofran, ardei, lămâie, scorţişoară, nucşoară, cuişoare, ghimbir şi cardamom.

O reţetă mult căutată se prepară din: seminţe de angelica (12 g), fructe de anason şi fenicul (câte 8 g), alcool (200 ml) şi apă (25 ml); se macerează 10 zile, se adaugă 500 g zahăr, se lasă în repaus şi se strecoară.

Related Posts with Thumbnails

February 4, 2009  Tags: ,   Posted in: Tratamente naturiste