Florile de salcâm combat bolile sistemului nervos şi digestiv

Articol publicat in ziarul Lumina din 25.05.2008.

Salcâmul este cunoscut ca un arbore rustic, iubitor de căldură şi de lumină, înalt până la 20-30 de metri, cu o tulpină dreaptă, acoperită cu o scoarţă cenuşie, îngroşată şi cu crăpături adânci în lungimea trunchiului. Coroana este rară şi luminoasă, adesea globuloasă, formată din ramuri spinoase şi frunze compuse, cu 7-19 foliole eliptice. Ţinând seama de marea diversitate a efectelor terapeutice pe care le prezintă preparatele din flori de salcâm, este indicat să se valorifice aceste oferte gratuite ale naturii, recoltate în luna mai şi conservate pentru a fi folosite în tot cursul anului.

Florile sunt mari, albe sau uşor roz, grupate sub formă de ciorchine, lung de 10-20 cm, cu miros dulce-parfumat. Înflorirea are loc în a doua jumătate a lunii mai şi în prima parte din iunie. Înainte de înflorire, ciorchinii sunt îndreptaţi în sus, iar după înflorire, atârnă în jos.

Florile rămân deschise 8-12 zile, iar secreţia nectarului începe să fie apreciabilă din momentul în care temperatura nopţilor depăşeşte 140C, mai ales în zone apropiate de o sursă de apă, pentru a contribui la ridicarea umidităţii relative a aerului.

În anii foarte favorabili, producţia de nectar a unei plantaţii de salcâm poate atinge 1.100-1.700 kg de miere la hectar, iar în perioada culesului maxim, coloniile puternice de albine pot aduna circa 10-12 kg de nectar, pe zi.

Fructele salcâmului sunt păstăi, ca orice specie din familia leguminoaselor, lungi de 5-10 cm, turtite, brun-roşcate, cu 4-10 seminţe în formă de rinichi.

Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudoacacia, este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia. În România a fost adus de către turci, prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan, cât şi plantat în liziere masive sau izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. Se remarcă printr-o mare capacitate de lăstărire şi de adaptare ecologică la condiţii climatice foarte variate, cu o bună rezistenţă atât la gerurile iernii, cât şi la secetele de vară.

Rădăcinile salcâmilor fixează terenurile nisipoase

Având o creştere rapidă şi rădăcini puternice, cu o extindere laterală până la 20 de metri, salcâmul poate asigura fixarea terenurilor nisipoase, a dunelor de nisip din Oltenia şi sudul Moldovei, a coastelor erodate şi alunecoase şi a taluzurilor cu pantă mare. De asemenea, constituie o specie ideală pentru amenajarea perdelelor de protecţie, a parazăpezilor (datorită rezisteţei la umezeală) şi ca material de construcţie (şarpante la case, stâlpi de gard, araci în vie, material de parchet şi în construcţii navale), fiind cel mai puţin atacat de carii.

În parcuri şi grădini, este plantat în scopuri decorative, melifere şi medicinale, fiind preferat de gospodari pentru frumuseţea florilor albe şi plăcut mirositoare şi a frunzelor de culoare verde-crud.

100.000 de hectare de salcâm, în România

Teritoriul ocupat de salcâm în România, atât în plantaţii masive, în liziere şi ca exemplare solitare, ajunge la aproximativ 100.000 de hectare.

În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, prin strujire de pe axul principal al inflorescenţelor, numai pe vreme bine însorită şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, din încăperi bine aerisite sau în poduri de case acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg de flori uscate din 7 kg de flori proaspete.

Scoarţa se recoltează prin jupuire de pe ramurile tinere, la începutul primăverii (martie-aprilie), când porneşte circulaţia sevei, sau la începutul toamnei (luna septembrie), şi se usucă la soare.

Conţinutul chimic al florilor este foarte divers, cu glicozidele flavonice (robinină, acaciină), taninuri, glucide, acizi organici (cafeic, clorogenic), mucilagii, ulei volatil.

Florile proaspete conţin un ulei eteric complex, care se extrage cu eter de petrol, obţinându-se concretul cu un randament de 0,15-0,20%. Materia primă este folosită pentru parfumerie, mai mult în Bulgaria, Ungaria şi Rusia, având la bază un mare număr de componente aromatice, ca de exemplu pinen, limonen, linalol, citronelol, geraniol. Acestea intră în compoziţia unor parfumuri şi cosmetice cu notă odorantă de tip jasmin, liliac şi oriental.

Florile de salcâm, calmante naturale

Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm fac posibile intervenţiile în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare.

Sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative etc.

Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă.

Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice.

Efect garantat, în stările depresive

Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice, care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti:

- stări conflictuale frecvente cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat;

- accese de mânie şi iritabilitate psihică;

- crampe musculare de natură nervoasă;

- epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, degradând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită;

- reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres;

- tulburări de memorie, de echilibru şi de văz, ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele;

- tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsă a „hranei sufleteşti“.

Din experienţe îndelungate, s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:

- inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului, recomandându-se scurte plimbări prin preajma salcâmilor înfloriţi;

- aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete;

- consumul unei infuzii din flori uscate (o lingură la 200 ml apă clocotită) luată în trei reprize pe zi, într-o cură de trei săptămâni, înlocuind total apa de băut;

- consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe, pe zi;

- tinctură din 20 de grame flori uscate care se macerează în 100 ml alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau, zilnic, de 2 ori, câte 10 picături.

În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.

Arsurile de stomac se combat cu infuzie din flori de salcâm

În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe un fond de nervozitate, la acest efect contribuind glicozidele flavonice, care acţionează ca hipoacidifianţi.

Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis), apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, din cauza hiperacidităţii. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale şi în hernie hiatală. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături de lapte, precedate de agitaţie.

Tratamentele acestor boli digestive se pot face cu încredere, folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud, bogate în carbonat de calciu, cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 ml de apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.

Ceaiul de salcâm, indicat în bolile pulmonare

În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minimum 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor).

În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente în combaterea tusei convulsive şi astmatice, răceli, viroze, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic etc.

Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm, care acţionează asemănător cu supa de pasăre, ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat ca, în cazul bolilor pulmonare, să nu se neglijeze consumul ceaiul de salcâm, iar ca alimentaţie, să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.

Tamponări cu infuzie, pe dintele cariat

Datorită conţinutului ridicat în flavone şi robinozide, infuzia din flori de salcâm acţionează cu efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a conţinutului de uree din sânge şi de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.

În afecţiunile dermatologice, se folosesc florile uscate şi pulverizate, care se pun pe răni provocate de arsuri şi pe furuncule sau se aplică prişniţe (cataplasme) preparate din trei părţi de miere de salcâm şi o parte de făină de grâu, schimbate la intervale de 10-12 ore.

Tot extern, se foloseşte infuzia din flori pentru spălături vaginale, în caz de leucoree şi vaginită, iar cu tinctura din flori se fac tamponări în cavitatea dintelui cariat.

Scoarţa de pe ramurile tinere era utilizată în medicina tradiţională pentru proprietăţile purgative şi antiulceroase. Se folosea sub formă uscată şi mărunţită, din care se prepara o infuzie cu ˝ de linguriţă pulbere la 250 ml de apă clocotită, consumându-se 2-3 căni pe zi de către bolnavii de constipaţie şi ulcer gastric.

Scoarţa conţine o toxină care irită mucoasa stomacală

S-a constatat însă că, în scoarţă, există o fitotoxină (robina) şi o glicozidă toxică (robitina), care acţionează asupra sistemului nervos ca excitant şi asupra mucoaselor stomacale, ca iritant. Fenomenul a fost înregistrat la lucrătorii din fabricile de cherestea care inhalează pulberea rezultată la tăierea trunchiurilor de salcâm. La aceştia, au apărut simptome de intoxicaţii grave, manifestate prin vomă, colici abdominali, deshidratare rapidă, tulburări circulatorii, apatie şi reacţii de şoc. Manifestări similare pot să apară şi la animalele care rod scoarţa de pe copaci sau care mănâncă ramuri tinere de salcâm, mai ales la cai, cu simptome de tahicardie, slăbire a pulsului, salivaţie abundentă şi diaree severă. Dintre toate animalele de curte, oile sunt cele mai rezistente la intoxicare.

Ţinând seama de toate aceste considerente, respingem ideea folosirii scoarţei copacilor, atât la oameni, cât şi la animale.

Mierea de salcâm are valoare energetică mare

Mierea de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind mult apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 de grame de produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Faptul că este singurul sortiment de miere care nu se zahariseşte decât după foarte mult timp, constituie un avantaj luat în consideraţie de către consumatori.

Aroma naturală şi calităţile terapeutice se păstrează mai bine în mierea din fagure, decât în cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratarea multor boli de plămâni şi de inimă, pentru colite şi enterocolite, afecţiuni de ficat, boli ginecologice, anemie şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe. Nu întâmplător, s-a constatat că apicultorii au o durată de viaţă mai mare cu 8 ani decât restul oamenilor, datorită unui consum frecvent de miere (mai ales în fagure), precum şi de alte produse apicole (polen, propolis).

Mierea cu nuci, energizant în oboseala fizică şi intelectuală

S-a dovedit că mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara, înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal).

Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează.

Specialiştii gastronomi au integrat mierea şi florile de salcâm în multe preparate culinare cu efecte liniştitoare, mai ales în produse de patiserie, dulceaţă, peltea, marţipan cu migdale, antreuri, gogoşi cu aluat de clătite, salate, siropuri şi băuturi (hidromel, vin tonic şi lichior).

Salcâmul japonez, arbore ornamental

Salcâmul japonez, cu denumirea ştiinţifică Sophora japonica, este un arbore mai puţin cunoscut în ţara noastră, fiind originar din China, Coreea şi Japonia.

Are tulpini flexibile, lipsite de spini, flori galben-verzui, grupate în inflorescenţe ramificate. Înflorirea este mai târzie, spre vară. Acest pom frumos este plantat în parcuri şi grădini, cu scopuri ornamentale.

Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează bobocii florali, care conţin substanţe glucidice, mucilagii, pectine şi rutozizi cu multiple proprietăţi în reducerea nivelului de lipide din sânge, dizolvând plăcile de colesterol din interiorul vaselor sanguine. De asemenea, măreşte rezistenţa capilarelor fragile, întăreşte contracţiile inimii şi reglează ritmul cardiac.

Ceaiul din boboci florali are efect vasodilatator

Datorită conţinutului ridicat în rutozizi, ceaiul din bobocii florali de salcâm galben inhibă agregarea trombocitelor şi eritrocitelor, evită formarea cheagurilor de sânge, are efecte antiinflamatoare prevenind apariţia edemelor cardiace şi măreşte rezistenţa peretelui capilar venos.

Prezenţa cvercetolului din boboci are acţiune protectoare asupra capilarelor, dilată vasele coronariene, prevenind accidentele vasculare, mai ales la persoane cu hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, tromboflebite, ulcere varicoase, hemoptizii, hemoragii retiniene, glaucom, retinopatie diabetică, hemoroizi sângerânzi etc.

Related Posts with Thumbnails

February 9, 2009  Tags: , , , , ,   Posted in: Tratamente naturiste

One Response

  1. eddie - June 17, 2010

    toata lumea critica salcamul ca e specie invaziva,dar cred ca nici unul nu a fost intr-o zona cu dune de nisip in trecut si acum cu o minunata padure de salcami.Fiind vanator ,frecventam des aceste paduri de salcami care au o biodiversitate deosebita. deci in loc de desert e mai bine cu o padure minunata de salcami.