Binefacerile curei de cireşe şi de vişine

Articol publicat in ziarul Lumina din 09.06.2008.

A sosit vremea cireşelor! S-ar putea spune că sunt fructele cel mai mult căutate de copii, mai ales când sunt culese proaspete, pe furiş, din pomul vecinului. Puţini cunosc însă câte efecte miraculoase au atât fructele, cât şi codiţele lor pentru sănătatea noastră. De aceea, se poate spune că, dacă un gospodar a plantat în livada sa un măr, următorul pom ar trebui să fie neapărat un cireş şi, apoi, un vişin.

 

Denumirea de cireş ar putea deriva de la numele babei Cireşoaia din poveste care, la bătrâneţe, punea cireşe perechi la urechile copiilor ca nişte cercei coloraţi. Întrucât cireşele se coc în luna iunie, calendarele denumesc această lună „cireşar“.

Cireşul japonez, „Sakura“ (Prunus semulata), încărcat cu flori roz, de o rară frumuseţe, îşi trage denumirea de la prinţesa Konohana Sakuya, care, în mitologia japoneză, era simbolul gingăşiei şi al prospeţimii. De aceea, la festivităţile de nuntă din Japonia se serveşte un ceai de Sakura, ca simbol al fericirii fără sfârşit. Atât de îndrăgită este floarea roz de cireş, încât scriitorul japonez Yukio Mishima scria: „chiar şi în moarte, bărbaţii trebuie să aibă culoarea florii de cireş“.

Cireşul şi vişinul sunt arbori fructiferi cultivaţi în toate regiunile ţării, la câmpie, deal şi în zona de munte. În stare sălbatică, cireşul creşte spontan prin păduri, tufişuri, coaste însorite, grohotişuri, preferând soluri uşoare, nisipoase, revene, aluvionare, brun-roşcate şi cernoziomuri.

Cultura cireşului este cunoscută de peste 2.500 de ani, la început în Asia, între Marea Neagră şi Marea Caspică, de unde a trecut în Europa. În stare sălbătică, se întâlneşte în China, Iran, Turkestan, Caucaz, Crimeea, Turcia, Africa de Nord şi sud-estul Europei.

Primele referiri despre cultura cireşului se găsesc în lucrările lui Teofrast (374-287 î.Hr.), urmate de scrierile lui Varro şi Plinius cel Bătrân, care considera că cireşul a fost adus din Asia Mică în Italia de către generalul roman Lucullus, în anul 73 î.Hr., la trecerea prin oraşul grecesc Kerassus.

Pe continentul american, cultura cireşului a intrat destul de recent, majoritatea plantaţiilor fiind concentrate în lungul Oceanului Pacific şi în zona Marilor Lacuri.

Codiţele fructelor au multiple proprietăţi vindecătoare

Cireşul este un arbore impozant, înalt de 10-20 de metri, cu rădăcini puternic ramificate, cu trunchiul drept, scoarţa netedă, brun-cenuşie ce se exfoliază în fâşii circulare, frunze alungit-ovale şi flori albe.

Înflorirea are loc în lunile aprilie-mai, iar fructificarea începe în mai-iunie, în funcţie de particularităţile soiului. Cireşul cultivat trăieşte 25-40 de ani, iar cel sălbătic ajunge până la 100 de ani.

Vişinul este ceva mai scund, cu tulpină de 8-10 metri, ramuri mai delicate, mai subţiri şi aplecate; frunzele sunt lucioase, iar fructele mai acide şi mai aromate.

În scopuri terapeutice, se folosesc fructele bine coapte, intens colorate şi neatacate de dăunători. În paralel, se colectează, separat, codiţele fructelor, care se usucă la soare în strat subţire. Pentru a evita mucegăirea sau brunificarea, codiţele se întorc în fiecare zi şi se păstrează în pungi de hârtie. În aceste condiţii, codiţele vor avea gust amărui-astringent şi culoarea brun-verzuie.

Conţinutul chimic

Cozile de cireş (Stipites cerasorum) sunt foarte bogate în săruri de potasiu, saponine, derivaţi flavonici şi taninuri de natură catehinică; acestea dau un gust astringent, uşor amărui.

Fructele de cireş (Fructus cerasorum) au o valoare energetică redusă la numai 57 kcal /100 g. Conţin o mare diversitate de componente nutritive între care pot fi menţionate: 10-15% zaharuri (mai ales levuloză asimilabilă de către diabetici), acizi organici (îndeosebi acid salicilic), pectine, saponine, flavonoizi, vitamine (C, A, B1, B2), săruri minerale (de K, Ca, P, Mg, Fe) şi unele microelemente absolut necesare în terapia umană (Zn, Cu, Mn, Co). Mare importanţă are acidul elagic, care anihilează efectele unor substanţe cancerigene, naturale sau sintetice.

Fructele de vişin au un conţinut mai ridicat de acizi organici, antociani şi beta-caroten, dar mai puţine zaharuri şi acid ascorbic în comparaţie cu cireşele.

Proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice

Cozile de cireşe sau de vişine au puternice efecte diuretice, datorită conţinutului ridicat de săruri de potasiu şi flavonoide. În plus, s-au constatat şi proprietăţi astringente şi antidiareice (datorită conţinutului în taninuri), apoi proprietăţi depurative, antifebrile şi antiinflamatoare renal.

Pentru aceste proprietăţi, ceaiul din cozi de cireşe sau vişine este foarte recomandat în:

- afecţiuni renale (pielite, nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite, retenţie urinară, colici renali, infecţii renale, hidropizie);

- afecţiuni ale aparatului digestiv (diaree, ascită);

- reumatism, gută, artrite;

- prevenirea aterosclerozei şi pericarditei;

- tratarea edemelor şi a celulitei.

Infuzia din cozi de cireşe combate tusea

Cozile de cireşe se pot utiliza sub formă de decoct preparat dintr-un pumn de codiţe uscate, la 600 ml apă rece; se fierbe 15 minute, se infuzează acoperit 20 de minute, se îndulceşte şi se bea, călduţ, între mese, prin fracţionare în 3-4 reprize, în cursul zilei, având efect în tratarea durerilor de rinichi provocate de litiază renală. Efectul diuretic se măreşte în cazul în care se asociază cu frunze de merişor, mesteacăn, coada-calului, teci de fasole, mătase de porumb şi seminţe de măceş. Pentru a îmbunătăţi gustul, ceaiul strecurat se toarnă fierbinte peste 250 g cireşe proaspete sau mere tăiate în felii, ţinându-se vasul acoperit încă 20 de minute. Fructele se zdrobesc prin presare, se amestecă cu ceaiul şi se bea cu mare plăcere.

Cura de ceai din codiţe de cireş va trebui să dureze minim 10-14 zile, atunci când se urmăresc efectele depurative şi antiinflamatoare. De menţionat că acţiunea diuretică a cozilor de cireşe este mai blândă decât cea a mătăsii de porumb;

- infuzia din cozi de cireşe, neîndulcită, se bea contra tusei, la dureri de stomac şi lumbago, precum şi în boli de rinichi;

- în uz extern, se fac băi de mâini şi de picioare cu decoct din cozi de cireşe (un pumn de cozi uscate la un litru apă clocotită); se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se fac două băi pe zi;

- în medicina veterinară se folosesc cozile de cireşe şi ramurile tinere, care se dau la caii şi caprele suferinde de boli ale aparatului urinar.

Cireşele şi vişinele sunt antianemice

Fructele de cireş sau de vişin prezintă efecte laxative, depurative, antianemice, hemostatice, sedative, antimigrenoase, diaforetice, antigripale, hipotensoare, antireumatismale, remineralizante, energizante fizic şi psihic, tonice, reconfortante, răcoritoare.

Vişinele au proprietăţi astringente, diaforetice şi răcoritoare mai evidente decât cireşele. Consumul acestor fructe are efecte bune în:

- boli ale aparatului digestiv (constipaţie, gastrite, atonie hepatică, colite de fermentaţie şi de putrefacţie, hepatite cronice, litiază biliară, dureri de stomac, gastroenterite). Un rol important al fructelor constă în favorizarea digestiei, ca urmare a normalizării tranzitului intestinal. Întrucât sunt mai puţin dulci, cireşele de la soiurile timpurii pot fi considerate ca un panaceu în tratarea unor boli metabolice (diabet zaharat, obezitate, celulită);

- boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, insuficienţă cardiacă);

- afecţiuni respiratorii (tuse, gripă, stări febrile, faringite, bronşite, pleurezie, favorizarea transpiraţiei);

- Artrite, reumatism, dureri lombare;

- combatere a anemiei, a demineralizării organismuluui şi a întârzierii creşterii la copii;

- eliminarea toxinelor din sânge;

- acţiune tonică şi vitalizantă a organismului;

- întârziere a procesului de îmbătrânire;

În tratamentul extern, fructele au acţiune favorabilă în:

- tonifierea tenului şi decongestionarea feţei;

- redarea elasticităţii pielii;

- combaterea semnelor de pecingine, pistrui şi cuperoză;

- vindecarea tăieturilor, plăgilor şi crăpăturilor pielii.

Consumul fructelor se face atât în stare proaspătă cât şi sub diferite forme preparate (compoturi, sucuri, siropuri, dulceţuri, gemuri).

Cura de 500 de g de cireşe, zilnic, va curăţă organismul

Cireşele proaspete se consumă în sezonul de coacere timp de 10 zile consecutiv, în alternanţă cu vişinele (10 zile). Cantitatea zilnică este de 500 de grame pentru a înlocui una din mesele zilnice. Efectele curei sunt deosebit de favorabile în eliminarea toxinelor şi a altor deşeuri metabolice, datorită acţiunii depurative de curăţare a sângelui.

Efecte bune ale curelor de cireşe proaspete se constată şi în combaterea unor afecţiuni cardiace sau în poliartrite reumatoide.

Fiind sărace în principii nutritive, cireşele pot fi un „amăgitor al foamei“, indicat în dieta persoanelor cu obezitate şi celulită avansată, iar prin acţiunea depurativă vor contribui efectiv la prevenirea îmbătrânirii organismului.

Sucul din fructe, obţinut prin presarea cireşelor proaspete, se consumă câte 2-3 căni pe zi, fiind un adjuvant de calitate în combaterea colitelor de fermentaţie, durerilor intestinale, hepatitelor cronice, litiazei biliare, sechele după hepatite şi pentru dezintoxicarea sângelui.

Compotul de cireşe sau vişine este un bun remediu pentru stările de indigestie, mai ales la copii şi la persoane în vârstă.

Siropul de vişine sau cireşe, preparat dintr-un kg suc de fructe şi 1,5 kg zahăr, se consumă diluat cu apă minerală sau plată, fiind o excelentă băutură răcoritoare, cu efecte antifebrile, reconfortante, antianemice şi cu acţiuni în stimularea creşterii întârziate la copii, precum şi în menţinerea tinereţii.

Dulceaţa de cireşe şi vişine este indicată în caz de indigestie la bătrâni, copii şi la persoane debile.

Infuzia din fructe uscate (o lingură la 250 ml apă clocotită) se mai fierbe 1-2 minute, se infuzează acoperit 10-15 minute, se strecoară şi se beau 3 căni pe zi, cu recomandare pentru persoanele care suferă de colite de fermentaţie, litiază biliară, ateroscleroză, obezitate şi pentru prevenirea bătrâneţii.

În uz extern, se aplică fructe zdrobite sub formă de cataplasmă pusă pe frunte, pentru tratarea stărilor de ameţeli, migrene şi dureri de cap. Cataplasma aplicată pe obraz şi gât, sub formă de mască cosmetică, redă elasticitatea pielii prin efecte tonice, revigorante şi vitaminizante. În plus, combate petele de bătrâneţe, pecingine, pistrui şi crăpături ale pielii.

Alte utilizări

Din cireşe se mai prepară: îngheţată, jeleu, plăcinte, prăjituri şi fructe flambate. Din vişine se mai prepară: budinci, clătite umplute cu cremă, clătita „Pădurea Neagră“, rulade, sufleuri, tarte, torturi şi tortuleţe cu gem, fructe în smântână.

Uleiul din sâmburi de cireş are bune efecte în masaje pentru dureri reumatice, negi şi pete cutanate de bătrâneţe.

Cleiul proaspăt de pe scoarţa pomilor sau de pe ramurile traumatizate se foloseşte pe piele când există răni, tăieturi, ulceraţii, micoze, pecingine, inflamaţii articulare şi pentru oprirea hemoragiilor. Dacă se fierbe, cleiul de cireş se bea împotriva tusei.

Lemnul de cireş este cel mai bun material pentru confecţionarea tablelor şi a pieselor de şah, a lulelelor şi a ţigaretelor.

Related Posts with Thumbnails

February 10, 2009  Tags: , , , , , , , , ,   Posted in: Tratamente naturiste