Teiul, arborele atotvindecător

Articol publicat in ziarul Lumina din 16.06.2008.

Considerat ca fiind arborele sfânt al creştinilor, teiul a pătruns adânc în imaginaţia poporului român, însoţindu-l atât în viaţa reală, cât şi pe tărâmul basmelor

În aceste zile, locuitorii Iaşului beneficiază de ambianţa parcului Copou, ce se încarcă cu un neegalat parfum, dulce şi îmbătător, emanat, cu dărnicie, de bătrânul tei din aleea centrală

De existenţa acestui arbore, devenit celebru, s-au legat multe clipe din viaţa nemuritorului poet Eminescu şi din istoria frământată a Iaşului

Atraşi de mireasma teiului în floare, mii şi mii de tineri şi vârstnici urcă dealul Copoului, pentru a poposi pe aleile răcoroase ale parcului, la umbra tămăduitoare a arborelui ce stă de veghe de peste 300 de ani, ca un oştean ce asigură tihna şi liniştea ieşenilor şi a întregii Moldove. Ne amintim că, în urmă cu câteva decenii, teiul din Copou, cu vârsta venerabilă de peste 300 de ani, se pregătea de moarte, dar, bandajat şi sprijinit în proteze metalice, a reînviat şi şi-a regăsit tinereţea printr-un miracol dumnezeiesc, greu de explicat.

Nu este întâmplător că, în coroana teiului, Dumnezeu nu aruncă niciodată săgeţile trăsnetelor, explicaţia fiind dată de magnetismul diferit al teiului, faţă de cel al altor arbori. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele. În plus, s-a mai constatat că umbra teiului nu provoacă răceli sau alte boli pulmonare aşa cum se poate întâmpla cu persoanele care dorm la umbra nucului.

Teiul este un arbore cu talie înaltă (20-40 m), dreaptă, cilindrică, cu coroană densă. Frunzele sunt mari în formă de inimă, au culoare verde-deschis (la teiul mare), verde-închis (la teiul pucios) şi argintii-păroase (la teiul argintiu). În ţara noastră, teii sunt întâlniţi ca arbori izolaţi, plantaţi în parcuri, grădini şi pe marginea străzilor şi şoselelor, sau grupaţi în arboreturi pure (teişuri) sau în amestec cu stejarul.

Teiul pucios, cel mai răspândit în România

Din cele 25 de specii de Tilia, cele mai importante sunt:

- teiul mare (Tilia platyphyllos);

- teiul pucios, roşu, pădureţ (Tilia cordata);

- teiul argintiu, alb (Tilia tomentosa). Aceste specii sunt originare din Europa şi Caucaz.

Teiul mare este cel mai rar în ţara noastră, mai pretenţios la căldură şi lumină; creşte la limita dintre câmpie şi deal, pe soluri uşoare şi fertile, evitând terenurile inundabile şi compacte. Are talia cea mai înaltă şi înflorire timpurie (în luna iunie).

Teiul pucios este cel mai răspândit în ţara noastră, fiind prezent mai ales în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Prahova, Argeş, Caraş-Severin, Timiş şi Maramureş. Creşte bine în zona de deal, la altitudini de 500-600 metri, în arboreturi pure (teişuri) sau în amestec cu alte specii de foioase. Destul de rar apare în pădurile de câmpie sau de munte. Are talia cea mai scundă şi înfloreşte după teiul mare.

Teiul argintiu este pretenţios la căldură, destul de rezistent la secetă, dar evită luncile inundabile. Apare frecvent în pădurile din Dobrogea (la poalele munţilor Măcin), în sudul Moldovei, Muntenia, Oltenia, Banat şi mai puţin în Transilvania. Înfloreşte cel mai tardiv (în luna iulie), la 2-3 săptămâni după teiul mare.

Pentru a valorifica proprietăţile lor terapeutice, cunoscute încă din vechime, florile se recoltează, cu sau fără bractee, numai pe timp însorit, înainte de înflorirea completă, când o parte din flori sunt încă în faza de boboc. Uscarea se face la umbră, în strat subţire, în poduri acoperite cu tablă sau în încăperi bine aerisite. În 5-7 zile consecutive de uscare, florile ajung la umiditate sub 13%. Randamentul de uscare este de 3-3,5 kg flori proaspete pentru un kg flori uscate, cu miros de miere, gust mucilaginos, dulceag şi uşor astringent.

Proprietăţile terapeutice ale florilor de tei

Principalele proprietăţi terapeutice care ridică valoarea medicinală a florilor şi a bracteelor sunt: neurosedative, somnifere, întăritoare, emoliente, expectorante, sudorifice, uşor diuretice, febrifuge, decongestive, spasmolitice, hipotensive, hipnotice, diaforetice şi calmante (inclusiv pentru dureri reumatice).

Aceste proprietăţi sunt datorate compoziţiei chimice a florilor în care predomină uleiuri eterice şi mucilagii, localizate mai ales în bractee.

Gama largă a acţiunilor specifice cuprinde domenii foarte diversificate, ceea ce face ca florile de tei să fie nelipsite din fiecare casă, pentru a fi utilizate atunci când survine o cât de mică dereglare în starea de sănătate a membrilor familiei, de la copii până la bunici.

Ceaiul de tei, remediul obişnuit al stărilor gripale

În primul rând, ceaiul din flori de tei este deosebit de eficient atunci când apar afecţiunile pulmonare, respectiv stările gripale, guturai, tuse cronică şi convulsivă (datorită efectului antispastic), răceli, bronşite, astm bronşic, dureri de piept, catar pulmonar, cu efect în eliminarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor). În stările gripale, efectele se datorează producerii unei transpiraţii abundente şi scăderii temperaturii corpului. Se prepară o infuzie din două linguriţe cu flori uscate la 200 ml apă clocotită, eventual în amestec cu flori de soc. După infuzare în vas acoperit, timp de 15-20 de minute, se consumă zilnic, câte 2-3 ceaiuri călduţe şi îndulcite, de preferat cu miere de albine.

Calmant şi sedativ

Urmează efectele remarcabile în afecţiunile sistemului nervos, cu stări de nervozitate, tensiune psihică, isterie, convulsii, oboseală, emotivitate, depresie psihică cu anxietate, surmenaj intelectual, agitaţie nocturnă, insomnii, ameţeli, migrene, dureri de cap şi dureri musculare, până la alergii, prurit, epilepsie şi boala Parkinson. Se consumă 2-3 ceaiuri pe zi, ultimul fiind luat seara, când are efecte liniştitoare şi de somnifer prin acţiunea sedativă asupra centrilor nervoşi superiori, mai ales la copii şi femei.

Mămicile au constatat că, la copiii agresivi, nervoşi şi bolnavi de insomnie, cel mai bun remediu constă dintr-o baie caldă, la 35-370C, făcută timp de 15-20 de minute, în care se toarnă 3 litri de infuzie cu 500 g flori uscate de tei. Baia se poate refolosi după încălzire.

Pentru persoanele cu insomnii şi hiperexcitabilitate nervoasă se aduc în dormitor câteva ramuri înflorite de tei sau se umple perna cu flori de tei, asigurându-se un somn liniştit şi odihnitor. Înainte de culcare, este indicat să se ia o lingură cu macerat din flori de tei în miere de albine, care ajută la echilibrarea stării nervoase astfel că, în ziua următoare, se va asigura o dozare conştientă a eforturilor fizice şi intelectuale.

Efecte bune, în bolile cardiovasculare

Ceaiul de tei este nelipsit din tratamentul bolilor cardiovasculare, mai ales în hipertensiunea arterială, palpitaţii şi extrasistole; prin efectul de fluidizare a sângelui, acţionează benefic în ateroscleroza coronariană şi în circulaţia periferică (flebite, tromboze, embolii).

În afecţiunile digestive, infuzia din flori de tei, băută după mese, este foarte utilă în afecţiuni hepatobiliare, colecistite, dischinezie biliară, uşurarea digestiei (mai ales la persoanele nervoase), greţuri, tonifierea stomacului, colici abdominali, crampe stomacale, constipaţii, intoxicaţii şi hemoroizi. Efectele sunt sporite folosind amestecul de tei, muşeţel şi mentă. Dacă apar simptome de colon iritat, se recomandă ca în cursul zilei să se bea, în locul apei potabile, un decoct concentrat din flori de tei care se fierbe 5 minute şi se infuzează acoperit 20-30 de minute.

În bolile de rinichi, litiază renală, infecţii renale, cistite cronice precum şi în reumatism şi gută, ceaiul de tei este eficient datorită acţiunii diuretice.

Sub formă de gargară sau inhalaţii zilnice cu infuzii concentrate şi neîndulcite din flori de tei (4 linguri cu flori uscate la 200 ml apă clocotită, adăugând ˝ linguriţă de bicarbonat de sodiu) se utilizează cu succes în stomatite, amigdalite, esofagite, faringite şi laringite.

Frunzele proaspete de tei, aplicate pe răni sau ulceraţii la picioare, contribuie la grăbirea cicatrizării.

Compresele cu flori de tei combat cu succes ridurile

În cosmetică, produsele terapeutice preparate cu flori de tei (infuzie din 4 linguri flori uscate la 250 ml apă fiartă) sunt utilizate sub formă de inhalaţii cu vapori calzi, urmate de comprese ţinute timp de 10-15 minute pe ten sau pe ochi pentru combaterea ridurilor feţei şi a cearcănelor, vindecând totodată plăgile, coşurile, pecinginele şi petele de pe faţă.

În vederea stimulării creşterii părului, se prepară o tinctură din 10 g flori uscate şi 100 ml alcool 700; se macerează timp de 10 zile cu agitare frecventă, se strecoară şi se foloseşte prin frecarea pielii la rădăcina părului.

La persoanele sănătoase, florile de tei argintiu sunt preferate ca aliment, preparând un „ceai de confort“ aromat, cu savoare distinctă, gust plăcut şi virtuţi calmante, înlocuind, parţial, atât ceaiul chinezesc, cât şi alte produse aromatice de import. Se prepară sub formă de infuzie din două linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 5-10 minute, se strecoară şi se îndulceşte după gust, cu miere de albine sau zahăr, şi se adaugă o felie de lămâie.

Plăcută la consum zilnic este şi apa de tei preparată din 100 g flori uscate, 30 ml alcool 400 şi 70 ml apă; după diluare cu apă, în raport 1:9, se consumă câte un păhărel, de mai multe ori pe zi.

Alte utilizări

Frunzele uscate de tei sunt bogate în proteine şi pot constitui un supliment alimentar uşor de procurat. În timpul celui de al II-lea Război Mondial, perioada de foamete din Franţa a fost ameliorată consumând făină verde din frunze uscate de tei, măcinate şi cernute, care se amestecă cu făină de orz (din 300 g frunze de tei se obţin 100 g făină, care conţine 28% proteine şi 2,5% clorofilă).

Alburnul (lemnul moale dintre scoarţă şi măduvă) conţine taninuri cu proprietăţi antispastice, coleretice, diuretice şi vasodilatatoare la nivelul arterelor coronariene. Se utilizează ca drenor hepatobiliar şi urinar. Stimulează secreţia vezicii biliare şi eliminarea bilei, dizolvă calculii biliari şi renali, dizolvă excesul de acid uric, combate hepatita cronică, hipertensiunea arterială şi previne tulburările coronariene. Are rol esenţial în celulită, reumatism, lumbago, artrită, gută şi albunurie. Se prepară un decoct din 40 g alburn la un litru apă; se fierbe până scade Ľ de litru şi se consumă zilnic, cald sau rece, înainte de mese, în cure de 15-20 de zile, repetate de 2-4 ori pe an.

Seva, obţinută prin înţeparea scoarţei, în lunile de primăvară, are efecte depurative, prin curăţirea sângelui intoxicat alimentar. Se consumă intern, câte 3 linguri pe zi (la un pahar de apă) sau se prepară o loţiune cu efecte stimulatoare în creşterea părului.

Cărbunele din lemn de tei, ars şi măcinat, este un mijloc excelent pentru întreţinerea dinţilor (în amestec cu pulbere de salvie). Un amestec cu cărbune, ceai de salvie şi roiniţă favorizează somnul şi evită transpiraţiile nocturne.

În medicina veterinară, se foloseşte cărbunele de tei (20 g, în lapte îndulcit), care se dă la oi şi capre bolnave de indigestii, colici stomacali, diaree şi balonări.

Toate cele trei specii de tei sunt cultivate pe străzi şi şosele, în parcuri, grădini şi curţile gospodarilor, fiind preferat ca arbore ornamental şi medicinal, asigurând o bună umbrire cu frunziş bogat şi un cadru ambiant deosebit de plăcut prin parfumul florilor. Se pot amenaja alei sau garduri vii de mare înălţime precum şi frumoase aliniamente în lungul bulevardelor şi al aleilor principale din parcurile de mare întindere.

Related Posts with Thumbnails

February 10, 2009  Tags: , , , , , , , , , ,   Posted in: Tratamente naturiste