Cura de pepene verde dizolvă calculii de la rinichi

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

A sosit vremea pepenilor, mult aşteptaţi atât de copii, cât şi de adulţi. Pieţele sunt încărcate cu munţi de pepeni, aduşi în timpul nopţilor din zone favorabile culturii, unde condiţiile climatice se împletesc cu o specializare deosebită a cultivatorilor. Aceştia ştiu să-şi organizeze culturile fie în câmp, fie în sere sau răsadniţe, astfel ca, la momentul potrivit, să prezinte consumatorilor produse de calitate superioară.

Pepenele verde este un fruct foarte mult apreciat în alimentaţie, datorită gustului echilibrat, dulce, fin, suculent şi răcoritor pe vreme de arşiţă, în plină vară. Datele istorice atestă că pepenele verde are originea în Africa de Sud şi Africa Centrală, unde există şi în prezent unele forme sălbatice, mai ales în pustiul Kalahari. Se pare că primele culturi s-au făcut în Egiptul antic, cu 1.500 ani î.e.n., fructele fiind depuse drept jertfe la mormintele faraonilor. Din Egipt a fost preluat pentru cultivare în Persia, Afganistan, Asia Mică şi China. În Europa a intrat abia în secolul XI din era noastră, mai întâi în ţările sudice (Grecia, Italia, Spania). Fiind pretenţios faţă de căldură, cultura pepenelui s-a extins rapid în ţările cu climă mai caldă (Turcia, Iran, Siria, China, Japonia, SUA, Brazilia etc). În România găseşte condiţii favorabile în sudul Moldovei (judeţul Galaţi), Dobrogea, Câmpia Dunării şi Banat, unde poate asigura producţii foarte mari (20-40 tone la hectar). În decursul secolului XX au fost create multe soiuri, pe grupe de precocitate, după numărul de zile de la răsărire până la coacerea primelor fructe (între 75-95 zile). Astfel, sunt cultivate soiuri timpurii, semitimpurii, semitârzii şi târzii, atât de provenienţă străină (Early Canada, Sugar Baby, Dr. Mauch, Haleâs Best), cât şi autohtone (Lovrin 532, de Arad, Buzău, Brăila, Miniş, Dăbuleni).

Cura de pepeni verzi are importante efecte terapeutice

Interesul pentru consumul pepenilor verzi este datorat conţinutului fructelor în zahăr (7-11 %), substanţe pectice, antociani, complex vitaminic (C, A şi mai puţin B1, B2, H, PP) şi săruri minerale (îndeosebi potasiu şi apoi calciu, fosfor şi fier). Aceste componente bine armonizate dau miezului caracteristici de valoare: suculent, dulce, plăcut la gust, culoare atractivă (roşie, roz, portocaliu sau galben), răcoritor şi nutritiv (potenţial energetic de 26-29 kcal/100 g substanţă proaspătă). Pepenii mari, de 2-10 kg (chiar 20 kg), sunt recoltaţi în lunile august-septembrie, la maturitatea de consum şi pot fi păstraţi, fără degradarea calităţii, timp de 2-3 săptămâni dacă sunt ţinuţi la umbră şi la temperaturi scăzute. Cura din fiecare an cu pepene verde este deosebit de benefică datorită multiplelor proprietăţi terapeutice: diuretice, depurative, laxative, antilitiazice, antiinflamatoare, antiinfecţioase şi cicatrizante. Aceste proprietăţi explică efectele pepenilor în prevenirea şi profilaxia unor afecţiuni maladive:

- boli interne – litiază renală şi vezicală, litiază biliară, inflamaţii şi infecţii renale, hiperuricemie, gută, gonoree, inflamaţii splenice, hepatită cronică, constipaţii, vome, obezitate;

- boli externe –arsuri uşoare, inflamaţii ale tegumentelor.

Sucul din miez de pepene, recomandat în hepatita cronică

- cură de 10 zile cu pepeni, în stare proaspătă sau cură de fructe timp de 2-3 săptămâni, în care una dintre mese să conţină numai pepeni. Pentru dizolvarea calculilor de la rinichi sau vezica biliară şi în caz de obezitate se vor consuma 1-2 kg zilnic;

- produse de cofetărie (fructe zaharisite, jeleuri, gemuri, compoturi);

- sucuri din miez de pepene, extrase cu storcătorul sau cu maşina de tocat, după care se strecoară prin tifon şi se bea un pahar pe zi, cu efecte miraculoase în hepatita cronică;

- seminţe decojite şi măcinate fin, care se înghit (una-două linguri pe zi, cu puţină miere de albine), cu efecte deosebite în dizolvarea pietrelor la bolnavii de litiază renală şi biliară ;

- cataplasmă cu pulpă crudă, aplicată pe arsuri uşoare sau pe inflamaţii de piele;

- dulceaţă din pulpa fructului; după îndepărtarea miezului roşu şi a părţii verzi de la exterior, se taie în bucăţi cu formă cubică, care se opăresc timp de 5-10 minute în apa fierbinte la care s-a adăugat un vârf de cuţit de acid citric, pentru a evita zaharisirea dulceţii. Se fierbe în 3 etape, cu pauze de 1-2 ore între ele pentru răcire. Pentru 1 kg cuburi se va adăuga 1,2 kg zahăr ce se împarte în 3 porţii, la începutul fiecărei fierberi.

- murături în saramură (6 kg sare la 100 litri apă) cu pepeni mai mici, cu miez pe jumătate înroşi, din soiuri tardive, eventual asortaţi cu alte legume (tomate, ardei, castraveţi, morcovi, conopidă, ţelină etc).

Pepenele galben are un conţinut mare de zaharuri

Pepenele galbe este un fruct delicios, aromat, parfumat, hrănitor şi cu efecte vindecative care ar trebui să se găsească zilnic pe mesele tuturor. Originea pepenelui galben ar fi fost localizată în Asia Centrală şi în Orientul Apropiat (Afganistan, Persia, Transcaucazia şi Asia Mică), fiind folosit, de-a lungul secolelor, pe drumurile aride traversate de caravane, oferind călătorilor flămânzi şi însetaţi apa şi hrana salvatoare.

Treptat, pepenii s-au răspândit spre răsărit în India şi China, dar şi în Africa de Nord (Egiptul antic) şi în Africa tropicală, unde ar exista şi astăzi forme în stare sălbatică (specia Cucumis arenarius).

În Europa a apărut în primul secol al erei noastre, mai întâi în Grecia, cu extindere treptată în ţările mediteraneene (Italia, Spania, Franţa) şi în ţările balcanice. Interesant este parcursul străbătut de pepenele cu miez parfumat şi deosebit de aromat, numit astăzi „cantalup“, care era originar din Armenia şi a fost cultivat, prima dată, în localitatea italiană Cantalupi, din apropierea Romei. De aici s-a extins în toată Italia şi, treptat, în Franţa (prin intervenţia regelui Carol al VIII-lea), în Spania, Belgia, Olanda, Germania etc.

Interesul pentru îmbunătăţirea calităţii fructelor a permis ca, în decursul timpului, să fie create numeroase soiuri, unele indicate pentru culturi de câmp, iar altele pentru cultivare în sere, solarii şi răsadniţe. Pentru a fi cultivate în câmp, sunt bine cunoscute soiurile de pepeni galbeni propriu-zişi (Turkestan, Comoara Ungariei, Olive dâhiver), precum şi soiuri de cantalupi (Charentaise, Ananas, Prescott de Paris, Haleâs Best, Honney Rock, Jaune Canaria). Pentru sere şi solarii sunt valoroase soiurile Ogen, Overgen, Cantor, Ido, Savora şi Galia.

În România, pepenele galben a fost adus abia în secolul al XVII-lea şi este cultivat, în prezent, pe suprafeţe de 2,5-3 mii de hectare, mai ales în zonele sudice, unde se pot obţine producţii de până la 60-80 tone la hectar. Soiurile cultivate în ţara noastră sunt atât cele create în străinătate, cât şi unele forme autohtone (de Tg. Frumos şi de Topatani).

Recoltarea pepenelui galben se face cu 1-2 zile înainte de maturitatea de consum, după care se poate păstra timp de câteva zile, fără degradarea calităţii. Elementele de calitate ale acestor soiuri care le fac recomandabile pentru consum sunt: dulceaţa, suculenţa, fineţea, consistenţa, gustul, culoarea şi, mai ales, aroma dată de substanţele eterice care sunt sintetizate în miez la maturarea fructelor.

Pepenele galben are un conţinut ridicat de zahăr (13 %) format din fructoză, glucoză şi zaharoză, caroten galben-portocaliu, vitaminele A, B1, B2, B6 şi mai ales C (40-60 ml / 100 g substanţă proaspătă) şi săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu şi fier).

Conţinutul în principii active asigură un ansamblu de proprietăţi terapeutice cu efecte atât interne (laxative, diuretice, depurative, antihemoroidale, aperitive, expectorante, revigorante, răcoritoare), cât şi externe (cicatrizante, antiinflamatoare). Aceste proprietăţi terapeutice pot fi valorificate în tratamentele multor afecţiuni maladive:

- interne: bronşite, tuse, tuberculoză pulmonară, constipaţie, hemoroizi, anemie, litiază renală, reumatism, gută;

- externe: contuzii, arsuri uşoare, întreţinerea tenurilor uscate.

Forme de consum

- în stare proaspătă, cu puţin zahăr, ca desert între mese;

- dulceaţă din 3 pepeni cantalupi, incomplet copţi, cu miez tare şi aromat, care se curăţă de coajă şi de seminţe şi apoi se taie în cuburi cu latura de 2-3 cm; după opărire în apă fiartă, timp de 5-8 minute, se adaugă siropul (1,2 kg zahăr şi două pahare de apă) şi se fierbe în 3 etape. Înainte de ultima fierbere se adaugă vanilie şi acid citric, pentru a împiedica zaharisirea dulceţii;

- compot de pepene galben (500 g), care se curăţă de coajă şi de seminţe, se taie în cuburi mici şi se pun într-o compotieră; separat se prepară un sirop concentrat (din zahăr, vanilie şi apă), care se toarnă fierbinte peste bucăţile de pepene şi se acoperă vasul până la răcire;

- cremă de pepene galben (500 g miez), care se trece prin maşina de tocat şi apoi se adaugă sirop fierbinte (250 g zahăr în 500 ml apă) şi zeama unei lămâi; după răcire se adaugă două linguri sirop de portocale şi 500 ml sifon şi se lasă la rece timp de 2-3 ore.

Preparate din pepene galben

- marmeladă din pepene galben şi mere;

- fructe zaharisite din cuburi de pepene galben şi pulpă din fructe de pepene verde;

- salată cu amestec de fructe din 200 g pepene galben, 100 g zmeură, patru piersici, două linguri zahăr pudră, două linguri suc de zmeură şi o linguriţă zeamă de lămâie;

- murături în oţet din fructe imature de pepene galben, de mărimea unei nuci.

Pentru folosinţă externă, miezul pepenelui galben se aplică sub formă de cataplasmă peste arsurile uşoare şi peste zonele inflamate. Tenul uscat se tratează, în fiecare seară, cu un amestec din suc de pepene galben, lapte proaspăt nefiert şi apă distilată (în părţi egale).

Articolul a fost publicat in Ziarul Lumina din 29.06.2008.

Surse imagini: jessicaharper, foodsubs

Related Posts with Thumbnails

February 22, 2009  Tags: , , , , , , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR