Vanilia şi nucşoara – „medicamentele“ exotice

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Puţini ştiu că vanilia şi nucşoara, două condimente atât de căutate în lumea întreagă, au şi multiple utilizări medicale. În terapia medicală, vanilia a dovedit proprietăţi antiseptice, excitante, stimulatoare şi afrodisiace, în timp ce nucşoara reduce conţinutul de colesterol nociv (LDL) şi depozitele grase din jurul ficatului, inimii şi aortei.

Sub denumirea ştiinţifică de Vanilla planifolia, există o orhidee care creşte în formă de liană căţărătoare, cu o lungime ce poate atinge 100 de metri. Planta este originară din pădurile tropicale umede, de pe coasta estică a Mexicului. A fost extinsă în cultură în diferite ţări tropicale (insulele Reunion, Madagascar, Comore, Tahiti, Seychelles, până în Indonezia, Filipine, India).

Vanilia a fost adusă în Europa de către conchistadorul spaniol Fernando Cortez, în secolul al XVI-lea, fiind foarte căutată la curţile regale ale Spaniei şi Franţei ca aromatizant pentru ciocolată şi tutun. Prezintă numeroase rădăcini aeriene, cu care se agaţă de diferiţi arbori, cu rol de suport vegetal, fără a acţiona ca plantă parazită. Anatomia florii nu permite o polenizare naturală şi de aceea se intervine cu polenizare artificială, prin aportul unei viespi sau făcută de către persoane specializate.

După descoperirea fecundării manuale, francezii au aclimatizat vanilia în insulele Reunion şi Madagascar sub numele de «Vanilia Bourbon».

Fructele au formă de păstăi suculente, lungi de 15-20 de cm şi late de 2 cm. Se recoltează înainte de a ajunge la maturitate, la 6-8 luni după polenizarea artificială. După uscarea lentă, pe o perioadă de 5-6 luni, păstăile devin flexibile şi capătă culoarea brun-închisă, cu miros puternic. Acestea sunt batoanele de vanilie, mult căutate în toată lumea datorită aromei care se formează printr-un proces fermentativ şi enzimatic, în care substanţa coniferina se scindează în vanilină şi glucoză.

În fructul uscat, substanţa dominantă este vanilina, care se acumulează sub formă de cristale, pe suprafaţa păstăilor, fiind exudată prin expunere intermitentă la acţiunea luminii solare. Acest procedeu de prelucrare era utilizat de băştinaşii mexicani cu mult înainte de descoperirea Americii, iar aromele păstăii erau folosite la obţinerea unei băuturi de cacao. Această băutură constituia monede de schimb şi de plată a impozitelor. După sinteză, vanilina prezintă un miros balsamic, foarte plăcut, şi gust delicat şi dulceag.

În uleiul natural de vanilie, în afară de vanilină, există circa 180 de compuşi chimici care dau calitatea mirosului şi a aromei.

Producţia mondială de vanilie naturală este de 2.500 de tone anual, care se valorifică cu 25-35 de euro/kg, ocupând locul II în topul condimentelor scumpe, după şofran. După fabricarea vanilinei sintetice din coniferină, de către W. Haarman (1876), şi apoi din eugenol, s-a ajuns la o producţie globală de 12.000 de tone anual, valorificate la un preţ mediu de 11 euro/kg.

Efecte antiseptice dovedite

În terapia medicală, vanilia a dovedit proprietăţi antiseptice, excitante, stimulatoare şi afrodisiace. Un rol important are în întărirea capacităţii de apărare a organismului împotriva micozelor. Pentru aceasta se prepară un extract de vanilie aplicat extern, cu efect fungicid şi antimicrobian în distrugerea ciupercilor de pe piele.

Tinctura de vanilie, în concentraţie de 10%, se realizează prin macerarea păstăilor zdrobite, în alcool de 700, timp de două săptămâni. Se foloseşte de către fumătorii bolnavi de afecţiuni pulmonare. Efectul terapeutic creşte dacă se foloseşte amestecul de tincturi (15 g tinctură de vanilie, 3 g tinctură de iarbă mare, 2 g tinctură de şofran, 150 ml de vin, 50 ml de sirop simplu).

În alimentaţie, datorită unor calităţi olfactive şi gustative superioare, vanilia intră în aromatizarea multor produse de bucătărie, de patiserie şi cofetărie, (dulciuri, budinci, creme pentru prăjituri, îngheţate), produse lactate (iaurturi), băuturi alcoolice (lichioruri, creme) şi băuturi nealcoolice.

Pulberea de vanilie intră în compoziţia unor preparate ca zahărul vanilat, tincturi şi siropuri. În cantităţi foarte mici se amestecă cu zahăr, lapte şi ouă.

Utilizări în parfumerie şi cosmetică

În parfumerie şi cosmetică, vanilia a fost utilizată din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca materie primă de bază pentru introducerea unor note dulci, ambrate, orientale şi florale. Primele parfumuri devenite celebre au fost „Parfum á la Marechale“ şi „Jicky“, realizate prin combinarea vaniliei cu cumarina. Ulterior, au fost elaborate zeci de noi combinaţii efectuate de renumite firme mondiale, prin asociere cu alte arome naturale (cuişoare, scorţişoară, nucşoară, ghimbir, piper negru, cardamon, mosc, ambră, vetiver, patchuli).

De remarcat că vanilia nu se foloseşte la parfumarea săpunurilor deoarece, în mediu alcalin, polimerizează şi îşi modifică proprietăţile odorante.

Arborele de nucşoară, veşnic verde

Este un arbore exotic, veşnic verde, originar din India de sud. Creşte în zonele tropicale din Indonezia, Sumatra, Sri Lanka şi introdus în cultură în Brazilia, Granada şi insulele Antile din Marea Caraibelor.

Denumirea ştiinţifică este Myristica fragrans şi M. moschata. Înăţimea arborilor atinge 8-20 de metri, dar în cultură se fasonează la înălţimea de 2-3 metri, pentru a se uşura recoltarea. Frunzele sunt persistente, groase, lucioase, de culoare verde-închis.

Florile galbene şi foarte delicate apar la arborii în vârstă de peste 7 ani. Din acestea se formează fructe cărnoase, oleaginoase numite nucşoare, care se culeg în lunile iulie-august. Sămânţa din interior are o aromă puternică şi un gust caracteristic, picant şi uşor amărui, datorită conţinutului ridicat în ulei eteric (8-15%, în medie 12%) şi un ulei gras aromatic (untul de nucşoară), format din triglicerida acidului miristic.

Producţia mondială de ulei eteric este de circa 200 de tone anual, care se valorifică la preţul de 22 euro/kg. Conţinutul chimic constă din ulei eteric, ulei gras, pectine şi substanţe colorante.

Proprietăţile terapeutice sunt multiple datorate componentelor chimice existente: excitante, stimulente, digestive, carminative (combate balonările), vermifuge, tonice, antiseptice, bactericide, narcotice, antinevralgice, antireumatismale, antiinflamatoare, antioxidante, afrodisiace.

Efecte terapeutice

- favorizează digestia, combate diareea, greaţa, crampele şi lipsa poftei de mâncare şi împiedică fermentaţiile intestinale;

- combate stenozarea şi rigidizarea arterelor, asigurând fluidizarea circulaţiei sanguine;

- reduce conţinutul de colesterol nociv (LDL) şi depozitele grase din jurul ficatului, inimii şi aortei;

- inhibă formarea de cheaguri în sânge;

- calmează sistemul nervos, evitând stările de stres, ameţeli, dureri de cap, oboseală, anxietate şi rău de mare;

- stimulează sistemul imunitar – creşte rezistenţa organismului la infecţii virale şi bacteriene.

Atenţie: în doze de exces, dă o senzaţie de beţie, cu delir şi convulsii, întrucât miristicina este toxică, iar extern poate irita pielea. Este contraindicată femeilor însărcinate şi celor care alăptează.

În uz extern, are efecte antiinflamatoare în dureri articulare şi musculare, leziuni musculare, reumatism şi tendinită (uleiul eteric – 3 picături- se pune în 50 de ml de ulei vegetal şi se aplică pe zona afectată de 3 ori pe zi).

Se utilizează sub formă de esenţă, tinctură, pulbere şi unt folosit la prepararea alifiilor, pomezilor şi în balsamul Nerval.

Condiment esenţial în preparate din carne

În alimentaţie, este folosit cu rol condimentar în preparate culinare mai greu digestibile, cum ar fi mezeluri, carne tocată, conserve din carne şi legume, supe concentrate cu carne, sosuri, preparate calde cu caşcaval, prăjituri, dulciuri, budinci, produse de patiserie şi panificaţie, băuturi alcoolice şi nealcoolice.

În parfumerie, realizează compoziţii de tip picant, foujere şi chypre, mai ales în combinaţii cu ulei de lavandă, violete, bay şi balsam de Peru. Pentru compoziţii feminine, constituie baza parfumurilor Canoe, Blue Grass, Loulou, Panthere şi Sybaris.

În preparatele farmaceutice, are acţiuni tonice şi analgezice dar şi rol odorant şi modificator de gust.

În domeniul industrial, este o materie primă pentru fabricarea de săpunuri fine, after-shave, creme, paste de dinţi şi detergenţi.

Articolul a fost publicat in Ziarul Lumina din 14 Iulie 2008.

Related Posts with Thumbnails

February 22, 2009  Tags: , , , , , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR