Urzica vie, planta care purifică organismul

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Urzica este una dintre cele mai vechi plante din flora spontană care creşte pretutindeni, dar care este mult subapreciată de cei ce o calcă în picioare. Este bine cunoscut faptul că urzica face parte dintre cele mai valoroase specii medicinale din grădina Domnului, recomandată în curele alimentare şi terapeutice de primăvară.

Urzica este o plantă răspândită aproape pe întreg Globul terestru, în zonele tropicale şi subtropicale, ajungând la înălţimea de 4 metri, cu o tulpină lemnoasă ca orice arbust. În România, este răspândită pe tot cuprinsul ţării, de la câmpie până în păşunile alpine, având o mare capacitate de adaptare. Este întâlnită frecvent în rarişti şi margini de pădure, terenuri însorite sau umbrite şi pe malurile râurilor. Găseşte condiţii optime de creştere în terenurile fertile şi umede din jurul locuinţelor săteşti (locuri gunoite, magazii, ruine, stâne, marginea gardurilor).

În scopuri alimentare se recoltează partea aeriană a plantulelor tinere, imediat după răsărire, sau numai frunzele adunate cu mănuşa, prin strujire, până la înflorire. Valorificarea se face în stare proaspătă în diferite mâncăruri sau în stare uscată, ţinute la umbră, în strat subţire, în încăperi bine aerisite, după care se păstrează în săculeţi de pânză.

În scopuri medicinale se recoltează plantele în întregime (frunze, herba, rădăcini, seminţe), întrucât toate organele vegetale au proprietăţi terapeutice. Recoltarea se poate prelungi până în luna octombrie. Se lasă să se ofilească pentru a pierde proprietăţile urzicante şi apoi se usucă la umbră.

Rădăcinile se smulg din sol primăvara şi toamna, se spală şi se usucă la soare sau în locuri bine aerisite.

Proprietăţile terapeutice

Sunt rezultatul acestui complex de principii active existente în toate organele plantei: antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), tonice, antirahitice; în afecţiunile digestive are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, aperitive, antihelmintice; la nivelul aparatului respirator are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare; pentru sănătatea rinichilor are acţiuni diuretice (datorită flavonoidelor) şi drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric; în afecţiunile cardiovasculare este activator al circulaţiei sângelui, vasoconstrictor şi fluidizant al sângelui; în metabolismul general este un bun hipoglicemiant (antidiabetic), anticelulitic, antireumatismal, imunostimulator; în aplicaţii externe prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, lubrefiante, antiseboreice, dezodorizante, insecticide.

Câte o cură de urzici în fiecare primăvară

O cură susţinută de urzici, luate sub diferite forme, are acţiuni favorabile pe o paletă largă de afecţiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale etc.

În bolile digestive urzica previne şi combate: gastritele hiperacide cauzate de abuzul de tutun şi cafea; ulcerele gastrice şi duodenale; previne cancerul gastric; stimularea secreţiilor gastrice, pancreatice şi intestinale; hepatite, litiază biliară, ciroză şi ascită; atonia digestivă (indigestii), constipaţii uşoare (o linguriţă pulbere de rădăcini luată cu 15 minute înainte de mese), diaree rebele sau provocată în caz de tuberculoză, dizenterie, enterite acute şi cronice; combate hemoragiile digestive uşoare (se iau 4-6 linguri cu pulbere de frunze uscate pe zi); inhibă dezvoltarea unor agenţi patogeni (Shigella, Pasteurella, Staphilococcus) şi a paraziţilor intestinali.

În bolile genitale are efecte în: prevenirea şi combaterea hemoragiilor uterine după naşteri (urzica asociată cu traista-ciobanului şi răchitan), hipermenoree (menstre abundente şi neregulate), dismenoree, leucoree (poala albă tratată cu suc din frunze proaspete – câte ˝ pahar dimineaţa şi seara, în cure de 10 zile consecutiv), vaginită atrofică, tulburări de menopauză, sterilitate feminină şi masculină (pulbere din seminţe de urzici – o linguriţă de 3 ori pe zi).

Preparatele din urzică au efecte în calculoza renală

În afecţiuni renale, preparatele din urzică au eficacitate în: calculoză renală, infecţie renală; retenţie urinară, uremie (infuzie din frunze, rădăcini de urzică, consumând un litru de ceai pe zi în locul apei potabile), reducerea procentului de uree, acid uric şi creatinină; cistite, enurezis (incontinenţă urinară); prostatită şi hiperplazia benignă a prostatei (tinctură – 20 de picături de 3 ori pe zi în cure de 3-4 săptămâni); gută cu provocarea diurezei datorită prezenţei flavonoidelor.

În afecţiunile pulmonare intervine eficient pentru: bronşite şi astm bronşic, fluidificarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor); tuse seacă şi convulsivă, răceli frecvente, dureri de piept; pneumonie, năduşeli, hemoptizie, tuberculoză (decoct din rădăcini şi frunze de urzică cu miere şi fagure alb, în cure de 1-2 luni sau pulbere din frunze uscate, luate cu miere în proporţii egale).

În boli cardiovasculare tinctura de urzici este eficientă în arterite şi ca masaj în zona inimii.

La dereglările de metabolism (diabet zaharat, obezitate) sunt recomandate cure de 3 săptămâni, repetate în cursul anului, folosind amestec de urzici, teci de fasole şi frunze de dud şi nuc.

În reumatism degenerativ şi gutos, poliartroze, lumbago şi sciatică se foloseşte tinctura de urzici (câte 20-30 de picături de 3 ori pe zi), în cură de durată.

Pentru revigorarea organismelor debilitate, anemice, rahitice, convalescente şi la sportivii de performanţă este recomandată o cură de 4 săptămâni cu infuzie din frunze de urzici (de 2-3 ori pe zi).

Tratamente externe

Preparatele din urzici au efecte deosebit de eficiente în: vindecarea rănilor supurânde, varice, ulcere varicoase, gangrene, urticarie, psoriazis, eczeme cronice, arsuri, pecingine, licheni, bătături, unghii friabile şi casante, alergii dermatice, tumori şi cancer de piele.

Se fac băi locale cu infuzie concentrată din frunze şi rădăcini (6-10 linguri la 1 litru apă clocotită), având efecte cicatrizante şi epitelizante. Se mai pot aplica frunze proaspete strivite cu puţină sare şi cataplasme cu piure din urzici pentru diverse boli de piele, inclusiv înţepături de albine, viespi şi bondari.

În reumatisme, lumbago, poliartroze şi sciatică se mai aplică încă tratamentul moştenit de la grecii şi latinii antici care consta din flagelări (loviri) repetate de 10-12 ori cu mănunchiuri de urzici proaspete pe locurile dureroase, având efecte puternic revulsive, analgezice, antiinflamatoare şi de activare a circulaţiei sângelui. Aceleaşi proceduri se aplică în caz de paralizii şi apoplexii. După flagelare, pacientul nu are voie să vină în contact cu apa rece şi va sta în repaus, bine învelit. Efectul benefic al urzicării este explicat prin eliberare de histamină şi serotonină, ambele cu rol în atenuarea senzaţiei de durere.

Urzica reface cartilagiile distruse de osteoporoză

Prin combinare cu tratamente interne, în cure de câteva luni, urzica intervine în osteoporoză prin capacitatea de refacere a cartilajelor subţiate, mai ales la femei, după menopauză. Acţiunea se datorează bogăţiei plantelor în vitamine şi săruri minerale, îndeosebi în siliciu.

Tratamentele în stomatite, gingivite, amigdalite, afte, infecţii bucofaringiene, efectuate prin gargară şi clătirea energică a gurii cu infuzie concentrată din frunze, au efecte deosebit de bune datorită acţiunii antimicrobiene, dezodorizante şi cicatrizante.

Datorită bogăţiei în clorofile, urzica constituie o materie primă foarte valoroasă în industria cosmetică şi în dermatologie, servind la prepararea de loţiuni şi creme, cu rol de stimulare a refacerii ţesuturilor.

Intră în compoziţia pastei de dinţi, a şampoanelor şi în tincturi cu efecte contra căderii părului, favorizând refacerea podoabei capilare pierdute. Este foarte valoros decoctul din 3-5 linguri frunze uscate la un litru de apă, la care se adaugă rădăcini de urzică şi de brusture, herba de cimbrişor, flori de lavandă, frunze de mesteacăn şi nuc, conuri de hamei, cu adaus a câteva linguri de oţet. Se introduce în băi săptămânale pe cap pentru întărirea rădăcinii părului, degresarea firului gras şi pentru combaterea alopeciei, seboreei şi a mătreţii.

Acelaşi amestec se utilizează şi în prepararea unei tincturi (100 g plantă la un litru alcool 400, care se macerează timp de 8-14 zile). Se fac masaje la rădăcina părului la intervale de 2-3 zile, pentru activarea creşterii, urmate de periaje energice cu o perie aspră pe pielea capului. În amestec se pot introduce frunze de merişor, flori şi seminţe proaspete de călţunaşi.

Contra mătreţii se spală capul de două ori pe zi cu 250 ml apă în care se adaugă 1-2 linguri de tinctură, preparată din 60 g rădăcini uscate de urzică şi 60 g sovârf la un litru alcool 900.

Sucul proaspăt de urzici, folosit la clătirea părului după spălare, are proprietăţi tonifiante asupra firului casant sau decolorat de soare.

Urzica în alimentaţie

Datorită conţinutului ridicat în substanţe proteice, vitamine şi săruri minerale, urzicile tinere se folosesc, cu mare succes, în cure alimentare de primăvară, timp de minimum o lună de zile, sub diferite forme de preparate culinare (salate, supe, ciorbe, mâncăruri cu carne, piure, pilaf, chiftele cu cartofi, umplutură pentru plăcinte, sucuri).

Salatele se prepară numai din urzici, frecate cu sare pentru a nu mai fi vezicante, sau în asociere cu frunze de păpădie şi lăptucă (în părţi egale), cu puţin ulei şi zeamă de lămâie. Se poate pregăti şi o salată de urzici cu ou – 150 g frunze urzici proaspete se spală, se opăresc 5 minute, se scurg, se taie mărunt şi se amestecă cu puţin oţet de mere şi sare, eventual cu 20 g smântână; se ornează cu rondele de ou fiert tare. Aceste salate au efecte miraculoase de primenire a sângelui, prin curăţire de toxine, revigorarea şi vitaminizarea organismelor anemice şi debilitate la ieşirea din iarnă. Efectul revigorant este datorat stimulării proceselor de producere a globulelor roşii (hematii), a leucocitelor şi a trombocitelor.

Datorită conţinutului ridicat în fier, vitamine şi clorofile, urzicile se dovedesc deosebit de utile în aceste situaţii, mai ales în anemiile cu deficit de hemoglobină şi de eritrocite. După consumul de urzici apare o senzaţie de energie, vitalitate şi bună stare fizică şi intelectuală.

Pulberea din frunze uscate se adaugă la sfârşitul preparării alimentelor, având rol vitaminizant şi mineralizant, mai ales în timpul iernii.

Sucul de frunze are efect diuretic

Sucul de frunze se obţine prin presare puternică sau la mixer. Se diluează de 5 ori cu apă şi se bea zilnic o cantitate de 100-500 ml, dimineaţa pe stomacul gol şi cu 30 de minute înainte de mese, într-o cură de 3-4 săptămâni. Are efecte diuretice în boli de rinichi şi de vezică urinară, elimină excesul de acid uric din sânge şi are eficienţă evidentă în hemoragii uterine sau nazale (câte 200 ml înainte de mesele principale), hemoptizii pulmonare, diabet zaharat (cure prelungite cu câte 500 ml zilnic, fracţionat în reprize), cancere şi în prevenirea formării tumorilor maligne etc.

Sucul poate fi adăugat la toate reţetele de sucuri prescrise persoanelor anemice şi la femeile cu pierderi mari de sânge menstrual.

Siropul de urzică se prepară din suc proaspăt, fiert în amestec cu o parte egală de zahăr până la consistenţa siropoasă.

Maceratul în vin, din 50 g seminţe de urzică la un litru vin roşu, se serveşte câte o linguriţă înainte de mese, fiind un bun fitogeriatric, tonifiant şi revigorat la persoanele în vârstă.

Articolul a fost publicat in ziarul Lumina din 17.08.2008.

Sursa imagine: schweineban

Related Posts with Thumbnails

March 15, 2009  Tags: , , , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR