Tratamentul naturist al gripei şi al altor boli de sezon

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Gripa este o boală acută, destul de frecventă în condiţii de temperaturi scăzute, umiditate ridicată, ploi reci, ceaţă şi vânturi intense. Boala are un caracter infecto-contagios, cu caracter epidemic şi frecvenţă ciclică (sezonieră sau anuală), fiind provocată de peste 200 de tulpini de virusuri gripale (din serotipurile A, B, C). Aceste virusuri se transmit prin aer sau prin contactul direct cu persoane bolnave, având efecte mai severe în cazul persoanelor cu extenuare fizică sau stresate psihic, expuse la aer rece, fumătorilor activi şi pasivi şi în cazul persoanelor care lucrează în medii toxice.

Uneori există mari posibilităţi de extindere a bolii sub formă de epidemii, pe o arie geografică limitată. Virusul gripal are proprietatea de a-şi schimba radical structura antigenică la anumite intervale de timp, chiar la peste 20 de ani, determinând apariţia unor noi tulpini virale faţă de care populaţia nu are anticorpii de imunitate. În aceste cazuri apare pandemia de gripă care se răspândeşte rapid şi poate afecta zone foarte extinse ale globului.

În secolul al XX-lea au existat trei pandemii grave de gripă: în anul 1918 (gripa spaniolă care a cauzat decesul a 40 de milioane de oameni), apoi în anii 1957 şi în 1968. Cele mai frecvente epidemii de gripă survin în aglomeraţii urbane, în colectivităţi de muncitori şi, mai ales, la copiii din creşe, grădiniţe, cămine şi şcoli. Complicaţii foarte grave au existat în anul 2003, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a considerat gripa drept a patra cauză de deces.

Un miliard de oameni se pot îmbolnăvi grav de gripă

Transmiterea bolii se realizează de la persoane bolnave prin picăturile de salivă emise prin tuse, strănut sau vorbire, punând în pericol sănătatea celor din jur, mai ales a copiilor, a bolnavilor cu afecţiuni cronice, a persoanelor slăbite şi în vârstă de peste 65 de ani, cu carenţe vitaminice acute şi cu sistemul imunitar scăzut.

Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe plan mondial există aproximativ un miliard de persoane cu risc crescut de îmbolnăvire gravă de gripă, care poate evolua spre pneumonie, tuberculoză şi chiar deces. În România, anual se îmbolnăvesc de gripă circa 10-20% dintre locuitori.

Deşi pare o boală banală, cu o durată normală de numai 6-7 zile, gripa trebuie să fie tratată cu mare grijă, pentru a evita o suprainfecţie cu evoluţii sub formă de epidemii sau chiar pandemii. Pot apărea complicaţii agravante: pulmonare (bronşită, laringită, sinuzită, angină, pneumonie severă), neurologice şi digestive (greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale), apoi conjunctivită, meningită, otită, pericardită şi miocardită. Precauţii suplimentare se impun la copiii mici, bătrâni, gravide, persoane cu boli cardiace şi respiratorii care fac forme severe de gripă, cu complicaţii ce măresc riscul de deces în numai 24-48 ore.

Este cunoscut că, în general, copiii sănătoşi, bine alimentaţi, care nu au complicaţii (malformaţii de cord, boli asociate, probleme renale şi digestive), vor rezista mai uşor cu un tratament naturist (ceaiuri, siropuri, vitamine). În schimb, un copil mai anemic şi bolnăvicios poate avea 6-8 episoade virale pe an, mai frecvente între lunile octombrie-aprilie, datorită variaţiilor mari de temperatură şi a scăderii imunităţii organismului.

Gripa trece în 7 zile

În general, gripa se poate vindeca rapid şi fără complicaţii. În popor se spune că „gripa trece în 7 zile cu tratament şi într-o săptămână fără tratament“. Această frază trebuie luată ca o glumă, deoarece sunt absolut necesare tratamente adecvate, în scopul evitării unor faze mai grave (laringite, faringite, traheite, sinuzite, bronşite, pneumonie).

În tratamentul bolilor respiratorii este necesar să se facă o diferenţă între virozele non-gripale şi gripa propriu-zisă:

- virozele non-gripale pot surveni de 3-5 ori pe an, cu febră de 37-38°C, strănut, tuse, nas înfundat, roşu în gât, secreţii seroase, voce schimbată, lăcrimare şi cu senzaţie de nisip în ochi;

- gripa propriu-zisă debutează brusc, cu febră mare (peste 39°C), cu dureri de cap şi musculare, frisoane, tuse seacă şi secreţii abundente din nas.

Tratamentele naturiste contra gripei

Atât la copii, bătrâni şi chiar la adulţi, contra gripelor şi a oricăror viroze respiratorii dau bune rezultate tratamentele naturiste care sunt mai puţin agresive în comparaţie cu antibioticele. Folosirea preparatelor cu antibiotice ar fi indicată numai în cazul când apare o suprainfecţie bacteriană.

Medicina naturistă prezintă un larg arsenal de procedee cu care se poate interveni în mod eficient.

Mai întâi sunt recomandate ceaiuri fierbinţi din plante medicinale cu proprietăţi neurosedative, antiinflamatoare, emoliente, expectorante, sudorifice, antitusive şi de protecţie faţă de contaminarea virotică. Efectele cresc prin combinarea ceaiurilor cu aspirina preparată din scoarţă de salcie.

Urmează siropurile cu extracte din plante, care ameliorează simptomele din afecţiunile cronice şi acute ale tractului respirator, având efecte expectorante, bronholitice, mucolitice şi antiinflamatoare.

Sunt eficiente şi pastilele de supt pe bază de extracte din plante, cu gust de căpşuni, zmeură, lămâie, portocale şi anason.

Extern, se aplică un unguent corporal cu mentol şi camfor care se foloseşte ca masaj şi ajută la calmarea iritaţiilor căilor respiratorii şi ameliorarea durerilor musculare, de tâmple şi de spate.

Se bea ceai din tei, soc, îndulcit cu miere de albine

Pentru tratarea gripei, în uz intern, sunt indicate ceaiurile calde din flori de tei şi de soc (câte 1-2 linguriţe la o cană de apă), din care se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere de albine, având acţiune sudorifică prin declanşarea transpiraţiei.

Busuiocul – Ocimum basilicum, cunoscut încă din Antichitate pentru capacitatea de a vindeca infecţiile respiratorii, prezintă efecte antiseptice şi expectorante, fiind recomandat în inhalaţii cu decoct sau în consum intern sub formă de ceai fierbinte cu miere pentru revitalizarea rapidă a organismului şi stoparea procesului gripal, mai ales în faza de debut.

Într-un tratament de şoc se vor consuma zilnic 6-7 căni cu infuzii de busuioc, îndulcite cu miere, la intervale de 30 de minute. Dacă apare febra ridicată, se adaugă 1-2 linguriţe de mentă.

O altă specie de mare valoare este Echinaceea, folosită sub formă de extract, tinctură sau comprimate, care se administrează de câteva ori pe zi ca mijloc terapeutic de bază în întărirea sistemului imunitar. Această plantă apără organismul de infecţiile virale, bacteriene şi fungice şi previne formarea unei enzime – hialuronidaza – care distruge bariera naturală dintre ţesuturile sănătoase şi cele infectate.

Consumate separat, sunt eficiente infuziile din:

- flori de ciuboţica cucului şi muşeţel;

- frunze de coacăz negru, salvie şi pătlagină;

- herba de cimbrişor, cimbru, isop, unguraş, ţintaură şi măghiran;

- fructe de anason şi măceşe.

Apiterapia recomandă:

- tinctură de propolis 20% din care se iau 20-30 de picături într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, cu o oră înainte de mese, având acţiune puternic antivirală;

- miere din flori de tei, luată împreună cu ceai de tei, fiind un leac foarte bun contra tusei şi gripei;

- lăptişor de matcă;

- polen în doză de atac, de 3-4 ori mai mare decât doza normală.

Pneumonia

Numită popular „aprindere de plămâni“, pneumonia constituie cea mai frecventă complicaţie pulmonară care poate să apară în sezonul de trecere de la iarnă la primăvară. Boala constă dintr-o inflamare a parenchimului pulmonar, fără supuraţie, la unul sau la ambii plămâni, fiind urmarea unei răceli care nu a fost tratată corect. Este favorizată de frig, oboseală, surmenaj şi diverse infecţii (gripă, pojar, tuse convulsivă).

După modul de declanşare, pneumoniile pot fi bacteriene sau virale.

Pneumonia bacteriană, produsă de prezenţa unor grupe de bacterii (pneumococi, stafilococi, streptococi), debutează brusc cu febră mare (39-400C), frisoane repetate, junghiuri şi dureri la nivelul pieptului şi al umărului, slăbiciune în corp şi ameţeli.

Pneumonia virală, cea mai des întâlnită în timpul iernii şi la începutul primăverii, este provocată de virusuri (gripale, paragripale, adenovirusuri). Debutează mai lent şi se manifestă prin forme mai moderate: febră, dureri de cap şi de spate, tuse seacă cu evoluţie în expectoraţii mucoase, cu aspect ruginiu. Treptat, se observă o agitaţie exagerată, ducând până la delir.

Bătrânii, copiii şi bolnavii cronici de afecţiuni cardiovasculare, respiratorii, hepatice şi diabetice au o rezistenţă scăzută şi de aceea trebuie să evite locurile aglomerate şi vizitele în spitale. La aceştia, pneumoniile pot evolua în forme grave de abcese pulmonare, pleurezie purulentă, pericardită, insuficienţă cardiacă, uneori cu sfârşit fatal.

Fitoterapia recomandă specii de plante medicinale cu acţiuni diuretice, emoliente, sedative, hemostatice, antibacteriene, antitoxice, antiinflamatoare, vitaminizante şi mineralizante.

În consumul intern, au bune efecte infuziile sau decocturile cu plante medicinale, luate separat sau în amestecuri din flori de soc, tei, ciuboţica-cucului, nalbă mare, lumânărică, herba de isop, cimbrişor, salvie, podbal, pătlagină, fructe de măceş, anason şi cătină, rădăcini de tătăneasă şi troscot, cu acţiuni emoliente şi antibacteriene. Se mai pot lua, zilnic, câte 3 linguri de vin alb, diluat cu apă fierbinte, în care se macerează rădăcini de tătăneasă. Bune rezultate se obţin cu ulei de pin (câte 25 de picături de 2-3 ori pe zi, cu 20-30 de minute înainte de mesele principale, într-o cură de 2-3 săptămâni).

În perioada de convalescenţă se recomandă ceaiuri călduţe, vitaminizante, cu măceşe, cătină, ciuboţica-cucului, roiniţă sau tei, îndulcite cu miere de albine.

Emfizemul pulmonar

Emfizemul pulmonar este o boală cronică ce se caracterizează prin creşterea în volum a plămânilor, dilatarea alveolelor pulmonare şi sclerozarea pereţilor aortei pulmonare, ca urmare a pierderii elasticităţii şi degenerarea treptată a învelişului elastic pulmonar, afectând mai frecvent pe bărbaţii vârstnici, de peste 50 de ani.

Cauzele declanşării bolii sunt multiple: bronşite cronice, astmul bronşic cronicizat, pneumonia acută, sclerozarea plămânilor, paralel cu înaintarea în vârstă, tuberculoză pulmonară, infecţii bacteriene sau virale, boli profesionale la unele grupe de meserii (sticlari-suflători, mineri, muzicanţi la instrumente de suflat), fumul de ţigară şi poluarea permanentă a atmosferei din unele zone industriale şi din centrele urbane cu trafic rutier intens de autovehicule care au pierderi de gaze toxice.

După instalarea bolii, apar simptomele specifice: tuse seacă, expectoraţie muco-purulentă, scăderea ventilaţiei pulmonare şi a oxigenării alveolare a sângelui, insuficienţă respiratorie, şuierat în timpul expiraţiei, sufocare cu lipsă de aer, mai întâi la efort şi ulterior permanent, senzaţia de apăsare în piept, cianozarea feţei (buze şi obraji) şi a membrelor, bombarea coşului pieptului.

Fitoterapia recomandă un arsenal de proceduri, cu bune rezultate dacă sunt aplicate cu mare atenţie. Se vor consuma infuzii sau decocturi din plante medicinale care conţin, ca substanţe active, mucilagii, saponozide, antibiotice şi uleiuri eterice cu proprietăţi emoliente, expectorante, antitusive, antispastice şi antibiotice.

Se recomandă, în primul rând, infuzii cu flori şi frunze de podbal sau din combinaţia cu flori de ciuboţica-cucului, lăcrămioare, levănţică şi muşeţel, frunze de pătlagină, plămânărică şi roiniţă, herba de isop, unguraş, salvie, cimbru, scai vânăt şi fumariţă. Tot ca ceaiuri se folosesc mugurii de alun (cu acţiune antisclerotică) şi rădăcinile de lemn dulce.

Bune rezultate se obţin cu tinctură 10% şi sirop din muguri de brad sau tinctură din herba proaspătă de călţunaşi în alcool 700 (2-3 linguriţe pe zi). Se mai recomandă o cură de 1-2 luni pe trimestru cu macerat de usturoi în alcool 960, cu adaus de miere de salcâm şi propolis. Bolnavii din zone montane nu vor neglija cura cu fructe de ienupăr, care are efecte benefice pentru majoritatea afecţiunilor pulmonare.

Bronşitele

Multe persoane, indiferent de vârstă şi sex, acuză simptomele acestei boli ale aparatului respirator, mai ales pe vreme rece, cu tendinţe de cronicizare rapidă şi agravări alarmante.

Bronşitele sunt afecţiuni maladive, acute sau cronice, care constau din inflamarea persistentă a bronhiilor, cu tuse şi expectoraţii, provocate de o mare diversitate de factori, îndeosebi infecţii respiratorii cu virusuri, streptococi, stafilococi, ciuperci patogene. Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din anul 1996 arată că infecţiile respiratorii reprezintă prima cauză de mortalitate prin boli infecţioase din lume.

Bronşita acută, în stadiul primitiv, este produsă de factori exogeni, virotici sau microbieni, în majoritate germeni saprofiţi ai căilor respiratorii superioare. Aceştia devin patogeni sub influenţa unor factori favorizanţi şi predispozanţi care declanşează stări alergice: inhalarea de substanţe chimice, gaze toxice din mediul poluat (amoniac, clor, formol etc), mucegaiuri, fum de ţigară, praf de casă, polen, păr, pene. Rolul negativ al fumului de ţigară este demonstrat statistic prin aceea că din doi bărbaţi fumători a peste un pachet zilnic, cu vârsta de 50 de ani, unul este bolnav de bronşită cronică.

Proliferarea microorganismelor dăunătoare este favorizată de anumite condiţii cum ar fi: frigul, ceaţa, vântul, schimbări bruşte de temperatură, inhalarea aerului rece, umed sau prea cald, atmosferă insalubră şi puternic viciată, consum de apă rece, surmenaj, subnutriţie, debilitate şi stare gripală.

În fază acută, bronşita apare atât la copii cât şi la adulţi, mai frecvent după vârsta de 40 de ani.

Bronşita cronică se instalează, treptat, prin tuse convulsivă şi hiperexpectoraţie muco-purulentă, galben-verzuie, cu durată de cel puţin 3 luni pe an, minimum 2 ani consecutiv. Pe fondul unei bronşite cronice, netratată în mod corespunzător, boala se poate complica, mai ales la copii şi bătrâni, ducând la o febră mare (39-400C), astm bronşic, crize de sufocare, bronşiectazie, emfizem, bronhopatie cronică, insuficienţă respiratorie şi cardiacă, steatoză pulmonară, tuberculoză şi cancer pulmonar. În aceste cazuri este necesară o radiografie toracică, utilă pentru depistarea precoce a unui cancer bronhopulmonar şi a unor patologii asociate, cum ar fi insuficienţa respiratorie obstructivă. Dacă expectoraţia devine dificilă, cu spută hipervâscoasă, se intervine cu preparate care fluidizează secreţiile bronşice sau care prezintă acţiuni bronhodilatatoare.

Tratamentele fitoterapeutice previn revenirea bolii şi evită complicaţiile prin creşterea rezistenţei organismului, inclusiv anihilarea efectelor produse de factorii declanşatori. Fiind o afecţiune foarte frecventă, experienţa multiseculară a popoarelor a valorificat din natură numeroase specii de plante cu proprietăţi antiseptice, antibiotice, antiinflamatoare, bronhodilatatoare, emoliente, expectorante, tuso-calmante, antispastice, cicatrizante şi antihemoragice. Aceste proprietăţi se datorează conţinutului în antibiotice, uleiuri eterice, mucilagii şi saponozide care fluidifică secreţiile bronşice şi calmează tusea.

În tratamente interne se folosesc multe specii de plante, luate separat sau în combinaţii echilibrate, în funcţie de conţinutul în principii active:

- flori de lumânărică, soc, tei, nalbă (Malva), ciuboţica cucului, muşeţel;

- frunze de plămânărică, pătlagină, podbal, tuia, urzică, sovârf, salvie, tarhon, roiniţă;

- fructe de fenicul, anason, chimion, asmăţui, in:

- muguri de brad, pin, molid, plop negru;

- rădăcini de lemn dulce, nalbă mare, valeriană, iarbă mare, hrean, săpunariţă;

- herba de coada calului, trei-fraţi-pătaţi, talpa gâştei, cimbru de cultură, cimbrişor, unguraş, isop, ventrilică.

Prepararea ceaiurilor se face sub formă de infuzii, decocturi sau macerate din care se consumă câte 2-3 căni pe zi sau fracţionate în mai multe reprize, câte 1-2 linguri la intervale de 2-3 ore.

Bune rezultate dau unele tincturi, siropuri şi sucuri.

Tincturile în alcool 400 cu talpa gâştei, tuia, podbal, obligeană, rostopască şi roua cerului (în părţi egale) se folosesc câte 20-40 de picături, de 2-3 ori pe zi, între mese, timp de 1-2 luni pe trimestru.

Siropul din muguri de pin sau de brad se prepară din 100 g muguri zdrobiţi care se macerează 12 ore în 100 ml alcool 700; apoi se toarnă 500 ml apă clocotită, iar după 6 ore se strecoară şi se adaugă 650 g zahăr, care se dizolvă la cald. După completare cu apă până la 1 litru, se foloseşte de către bolnavii adulţi câte 3 linguri pe zi, între mese, iar la copii – câte 3 linguriţe pe zi.

În traheobronşitele acute sau cronice se utilizează siropul de isop (3-5 linguriţe pe zi), patlagină sau balsam de Tolu, cu rol de stimulare a expectoraţiei, dezinfectant al căilor respiratorii şi antiseptic la nivelul musculaturii netede bronşice.

Sucul din frunze de pătlagină şi lucernă (câte 50 ml din fiecare) se obţine la storcător şi se amestecă cu o linguriţă cu miere de albine şi două linguriţe cu oţet de mere. Întreaga cantitate se consumă imediat după preparare, procedeul repetându-se de 4 ori pe zi, la intervale de 4 ore. După 6 săptămâni, se constată ameliorarea sigură sau chiar vindecarea bronşitei.

Articol publicat in ziarul LUMINA din 02.11.2008.

Sursa imagine: altmedicinezone

Related Posts with Thumbnails

August 12, 2009  Tags: ,   Posted in: BOLILE APARATULUI RESPIRATOR