90% din copiii care au enurezis nocturn sunt perfect normali

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Incontinenţa urinară sau enurezisul reprezintă incapacitatea de a controla emisiunea de urină şi pierderea inconştientă a urinei, atât la adulţi (bătrâni, bolnavi, obezi şi femei cu prolaps uterin), cât, mai frecvent, la copii, în timpul somnului. În 90% din cazurile de enurezis nocturn nu există stări patologice sau comportări intenţionate. Doar 10% din cazuri pot fi puse pe seama unor anomalii fiziologice sau unor stări emoţionale, de anxietate sau de stres, apărute din nemulţumirile de la grădiniţă, şcoală sau în familie.

Există două forme distincte: incontinenţă parţială, cu evacuarea unei mici cantităţi de urină sub efectul unei uşoare presiuni abdominale, când persoana respectivă tuşeşte, râde sau strănută; incontinenţă totală, când se descarcă întreaga cantitate de urină, din cauza unei inactivităţi funcţionale totale a vezicii.

Trebuie subliniat că incontinenţa nu este o afecţiune periculoasă pentru sănătatea pacientului, dar este foarte neplăcută, întrucât poate duce la izolare din activitatea socială, fiind de neconceput ca persoana care nu îşi poate controla urinările să participe, fără rezerve, la manifestările sociale cotidiene.

Incontinenţa urinară poate afecta toate categoriile de vârstă, de la cea mai fragedă copilărie şi până la persoanele cu vârste foarte înaintate. Merită subliniat că la populaţia vârstnică, incontinenţa urinară este o problemă majoră de viaţă, circa 50% dintre cei spitalizaţi au simptome agravate, mai ales la sexul feminin, peste o treime din totalul femeilor de peste 60 de ani prezentând simptome caracteristice.

La copii, afecţiunea se numeşte enurezis nocturn, cu pierderea inconştientă a urinii în timpul nopţii. Fără a fi o boală, se constată că urina se acumulează, treptat, în vezică, iar în momentul în care vezica s-a umplut, centrii nervoşi, de la nivelul peretelui, trimit mesaje la creier, anunţând necesitatea golirii imediate. La o oră după ce copilul a adormit profund, creierul lui nu recepţionează prompt mesajul şi, din acest moment, vezica se va goli fără control prin somn. Înainte de urinare, copilul este agitat şi bolboroseşte câteva silabe prin somn. După golirea completă a vezicii, copilul adoarme profund şi este perfect liniştit.

După vârsta de 3 ani, traseele nervoase înregistrează umplerea vezicii urinare şi pot comanda contractarea muşchilor circulari ai sfincterului, ceea ce asigură evitarea urinării în pat. Există şi cazuri cu o maturizare întârziată a scoarţei cerebrale, determinând o continuare a enurezisului nocturn după vârsta de 3-4 ani.

Statisticile arată că 15% din copiii cu vârste cuprinse între 4-12 ani nu au controlul sigur asupra vezicii şi continuă să ude patul. Dacă până la 3 ani fenomenul este acceptat ca normal, după această vârstă intră sub denumirea de enurezis nocturn, care poate să dureze până la pubertate, când dispare spontan. Această afecţiune este posibilă şi după vârsta de 15 ani, întrucât cam 3,5% din adolescenţi continuă să se scape pe ei în timpul nopţii, mai ales băieţii.

Frecvenţa enurezisului nocturn poate fi de 1-2 ori pe săptămână la copiii între 3-6 ani şi o dată pe săptămână la cei peste 6 ani. La ambele categorii de vârstă nu este vorba de o boală, ci este o întârziere a autocontrolului asupra funcţionării vezicii urinare. Sub aspect general, copiii sunt sănătoşi şi au un somn profund. În 90% din cazurile de enurezis nocturn nu există stări patologice sau comportări intenţionate. Doar 10% din cazuri pot fi puse pe seama unor anomalii fiziologice sau pe stări emoţionale, de anxietate sau de stres, apărute din nemulţumirile de la grădiniţă, şcoală sau în familie. Aceşti factori fac posibile şi enurezisul de zi, cu probleme complicate în activitatea şcolară.

La copii, pe lângă maturarea insuficientă a centrilor nervoşi şi întârzierea în dezvoltarea autocontrolului asupra vezicii, poate interveni o mare diversitate de factori, în primul rând de ordin psihologic: educaţie prea severă în şcoală sau acasă, bătăi, spaimă, stare de frică, certuri în familie de nevrotici, lipsă de afectivitate şi de protecţie, toate acestea ajungând să provoace «plânsul prin vezică», respectiv urinarea necontrolată. În multe cazuri, copilul bruscat verbal sau în timpul bătăii se scapă pe el, ceea ce va trebui să dea de gândit părinţilor care îl agresează.

Şi adulţii pot suferi de enurezis

Eliminarea involuntară a urinii se întâlneşte şi la persoanele adulte, pe fondul unui surmenaj psihic sau ca urmare a unor afecţiuni maladive sau a consumului excesiv de băuturi, mai ales alcoolice. O grupă aparte o reprezintă persoanele obeze şi femeile cu prolaps uterin.

Categoria de vârstă cea mai afectată este cea de peste 60 de ani, femeile fiind afectate de 4 ori mai mult decât bărbaţii. Pierderea necontrolată a urinii este atât ziua, cât şi noaptea, mai ales în condiţiile de frig.

Cauzele incontinenţei urinare la persoanele adulte şi vârstnice sunt legate de tipurile afecţiunii: funcţională, de efort, de stres, de prea plin şi mixte. Aceste cauze sunt foarte greu de elucidat, întrucât au un caracter pur individual.

La persoanele adulte şi la vârstnici, factorii determinanţi sunt foarte mult diversificaţi: existenţa unor boli grave ca: diabet zaharat şi insipid, hipertrofia sau cancerul de prostată, litiază renală cu obstrucţia căii urinare, hernia de disc lombar, rinichi polichistici, fimoză etc; anomalii ale aparatului uro-genital sau malformaţii ale coloanei vertebrale lombare; naşteri repetate, graviditate şi prolaps vezical la femei, cu relaxarea şi pierderea elasticităţii ţesuturilor; răniri locale, intervenţii chirurgicale sau traumatisme sub presiune ale muşchilor şi ale căilor urinare; afecţiuni neurologice cu tulburări ale sistemului nervos central, cu stări emoţionale profunde, stres, angoase, iritabilitate, traume psihice, crize de epilepsie, apoplexie cerebrală, paralizie generală sau paralizia sfincterelor: igiena locală necorespunzătoare, cu infectarea tractului urinar; antecendente ereditare, cu moştenirea afecţiunii de la părinţi care au udat şi ei patul în copilărie.

Diagnosticarea ştiinţifică a incontinenţei urinare se bazează pe examenul fizic general al pacientului şi pe investigaţiile neuropsihiatrice, la care se adaugă unele analize de laborator. Se ia în consideraţie cantitatea de urină eliminată zilnic, volumul rezidual postmicţional, fluxul urinar, analiza sumarului de urină, urocultura, conţinutul de uree şi de creatinină.

O aparatură specială de laborator permite studierea presiunii fluxului urinar prin uretrocistoscopie, ultrasonografie pelvină şi rezonanţă magnetică nucleară.

Tratamentele fitoterapeutice

Sunt propuse plantele medicinale cu proprietăţi de tonifiere a muşchilor vezicii, întărirea reflexului de micţiune şi proprietăţi astringente, antiinflamatoare şi tonifiante pentru rinichi.

Coada şoricelului – infuzie din herba (1-2 linguriţe la 200 ml apă clocotită); se infuzează acoperit 10 minute şi se beau câte două căni pe zi, între mese, prin înghiţituri rare, ultima la ora 18, având efecte de întărire a musculaturii sfincterului. Acţiunea miraculoasă a acestei plante este recunoscută prin faptul că una dintre denumirile populare din limba franceză ale acestei specii este «piche en lit – pipi în pat»;

Sunătoare – infuzie din 1-2 linguriţe herba la 250 ml apă clocotită; se infuzează 15 minute şi se beau zilnic câte două căni de ceai cald, dimineaţa şi seara;

Cârcel (Ephedra distachya), plantă frecventă în flora spontană din Dobrogea şi Delta Dunării – infuzie dintr-o linguriţă herba înflorită, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă în clocot; se infuzează acoperit 15 minute şi se beau 1-2 căni pe zi, cu efect imediat în vindecarea enurezisului nocturn.

Urzică vie – decoct din 10 grame seminţe măcinate, fierte într-un litru de apă din care se bea câte o jumătate de cană, dimineaţa şi la prânz;

Coada calului – decoct din herba proaspătă (50-100g) sau herba uscată (10-20 g) la 1 litru apă; se fierbe şi se beau 2 căni pe zi.

Reţetele complexe vizează proprietăţile terapeutice distincte ale diferitelor specii de plante pentru a realiza efecte sinergice (cumulative).

Reţeta autorului: coada şoricelului, sunătoare, coada calului, roiniţă, patlagină, urzică vie.

Se iau două linguriţe amestec la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară şi se beau câte două ceaiuri pe zi, dimineaţa şi seara până la ora 18, într-o cură de 2-3 săptămâni.

Preparate fitoterapeutice

- tinctură din scoarţă de stejar (20 g scoarţă uscată se macerează 14 zile în 100 ml alcool 400; se iau câte 30 picături de 3 ori pe zi;

- tinctură din herba de sunătoare sau traista ciobanului (o parte herba în 5 părţi alcool 400 din care se iau câte 5-10 picături de 3 ori pe zi, într-o cură de 3 săptămâni;

- sirop de ienupăr (120 g fructe proaspete şi zdrobite care se fierb 10 minute în 500 ml apă); se strecoară şi se adaugă 300 g zahăr, după care se fierbe din nou până se îngroaşă şi se consumă câte 3 linguri pe zi.

- ulei din miez de nucă folosind câte o linguriţă pe o felie de pâine prăjită şi se consumă seara, timp de 15 zile consecutiv;

- pulbere din seminţe măcinate de urzică vie (2-3 grame) care se amestecă cu o lingură de miere de albine şi se ia seara, înainte de culcare;

- turtiţe preparate din decoct cu 30 g urzici, 70 g făină de grâu sau secară, puţină miere şi sare; se coace în cuptor şi se consumă câte o bucată în fiecare seară, timp de 3-4 săptămâni.

Tratamente externe

Tratamentele externe constau din băi calde de şezut timp de 20 minute pentru tonifierea muşchilor, folosind infuzie din coada şoricelului, coada calului, traista ciobanului, sunătoare, cimbrişor, flori de măceş, decoct de ovăz, scoarţă de stejar, alun şi fag; se adaugă un pumn de sare grunjoasă şi se continuă tratamentul până la funcţionarea normală a vezicii. După baie se îmbracă un halat gros şi se trece în pat pentru a transpira abundent timp de o oră.

În locul băii, înainte de culcare, se fac masaje în zona lombo-sacrală cu tinctură din traista ciobanului, coada calului şi arnică sau cu ulei de coada şoricelului, sunătoare, muşeţel, arnică şi chiparos, până la întărirea refluxului de micţiune regulată.

Nu consumaţi condimente

Are o importanţă deosebită şi va fi controlat timp de circa două luni la copii şi pe o durată nelimitată la adulţi sau vârstnici care prezintă simptome specifice de incontinenţă urinară.

Copiii vor primi dimineaţa, pe stomacul gol, o linguriţă cu granule de polen, iar la amiază li se va suplimenta prânzul cu o linguriţă drojdie de bere, bogată în vitamine. Seara, înainte de culcare, este recomandată o linguriţă cu miere de albine, după ce s-a luat o cină uşoară cu o felie de pâine cu unt, brânză sau margarină şi un măr, evitând alimentele greu digerabile, condimentele iuţi, ciocolata, cacao şi lichide în cantităţi mari.

Persoanele adulte şi în vârstă vor fi foarte atente la consumul zilnic de alimente şi de lichide. Este eficient consumul a 150 ml ulei de măsline presat la rece care se amestecă cu o linguriţă de usturoi pisat.

Se vor evita alimentele iritante şi constipante (sosuri iuţi, piper, ardei iute, curry, muştar, coloranţi sintetici, dulciuri rafinate, ciocolată, cafea, cola, exces de citrice acre, în deosebi grepfruturi)

În cursul zilei se va asigura cantitatea strict necesară de lichide, pentru a evita deshidratarea ţesuturilor, dar nu se vor consuma lichide cu 3-4 ore înainte de culcare.

Este cea mai indicată apa plată, dar se interzic băuturile alcoolice, cofeina (peste 200 mg/zi), apele minerale puternic carbogazoase, băuturi nealcoolice acidulate şi, îndeosebi, tutunul. Acestea au efecte iritante şi diuretice asupra vezicii urinare şi de intensificare a incontinenţei urinare.

Contra constipaţiilor se va completa alimentaţia cu preparate bogate în fibre, inclusiv floricele de porumb. Este eficient şi sucul de merişor care previne infecţiile tractului urinar şi neutralizează mirosul.

Regimul de viaţă

Când nu există leziuni organice, enurezisul nocturn la copil este considerat funcţional, iar tratamentul se va baza, în principal, pe psihoterapie, realizând o cooperare amiabilă între copil şi membrii familiei. Copiii vor fi puşi la oliţă după vârsta de 12 luni.

Până la 3 ani, urinatul copilului în pat în timpul somnului poate fi considerat un proces normal, din cauza întârzierii autocontrolului asupra funcţionării vezicii urinare. În cazul când pierderea necontrolată a urinii continuă şi după 3-4 ani, se începe un tratament corespunzător, eficient mai mult după vârsta de 6-7 ani, urmărindu-se formarea deprinderii de a nu urina în cursul nopţii, ci numai dimineaţa.

Pentru aceasta, copilul va fi trezit din somn pentru a merge la toaletă, la ore fixe, începând cu ora 24 în prima săptămână, apoi la ora 1 în a doua săptămână, la ora 2 în a treia săptămână şi aşa mai departe până la ora 7 dimineaţa. În acest mod se va putea realiza o deprindere la copil de a nu face pipi în cursul nopţii. Părinţii vor avea grijă ca atunci când copilul merge la toaletă să fie complet treaz. La nevoie, acţiunea de trezire la orele din noapte se repetă până la formarea actului reflex necesar.

În cazul când trezirea nocturnă nu are efectul scontat şi copilul devine sperios, se va renunţa după o săptămână, apelându-se la alte proceduri de instruire. Este recomandat ca, în timpul somnului, copilul cu enurezis nocturn să fie obişnuit să doarmă cu faţa în sus.

Ziua, prin casă, copilul va merge cât mai mult desculţ. La o apă curgătoare sau la mare, se recomandă un tratament hidroterapeutic destul de simplu, şi anume mersul prin apă rece (călcarea apei) timp de 2-5 minute, eventual cu mâinile scufundate în apă, după care se fac mişcări energice pentru revenire la temperatura normală a corpului. Bune efecte au şi împachetărilor cu nisipul fierbinte de pe plajă, după ce copilul a ieşit din apă, urmărind acţiunile benefice ale apei şi ale nisipului cald.

O măsură foarte eficientă s-a dovedit scoaterea copilului din mediul obişnuit al familiei, fiind trimis în vacanţă sau în excursii, într-o tabără la bunici sau la alte cunoştinţe. Aici va creşte preocuparea copilului de a nu fi compromis. În noul mediu, copilul va fi atras în diferite activităţi plăcute şi atractive.

Indiferent unde va fi copilul, nu va viziona seara, la televizor, filme de groază sau cu subiecte dramatice.

Tratamentul naturist trebuie combinat cu psihoterapia

Reuşita tratamentului va depinde, în mare măsură, de cooperarea strânsă cu copilul, atât în familie, cât şi la şcoală. Părinţii şi rudele vor discuta calm cu copilul care îşi udă aşternutul sau cu cel care face pe el ziua, asigurându-l că nu este bolnav şi că această suferinţă este trecătoare şi se va rezolva în curând. Niciodată nu va fi certat, acuzat de nesimţire, ironizat sau pedepsit atunci când continuă să se ude accidental. Dimpotrivă, va fi înconjurat cu multă înţelegere şi dragoste părintească, va fi lăudat după primele semne de îmbunătăţire a situaţiei şi chiar va fi premiat, simbolic, pentru nopţile fără accidente.

Pentru a conştientiza efectul neplăcut al micţiunii în pat, este bine ca schimbarea aşternutului umezit să fie făcută chiar de către copil.

La persoanele adulte sau vârstnice, mai ales la cele cu exces ponderal, incontinenţa urinară poate afecta profund personalitatea celor în suferinţă, obligându-i să se izoleze din viaţa socială şi chiar să-şi părăsească locul de activitate. Din cauza ruşinii, multe femei în vârstă nu îşi mai părăsesc casa timp de mulţi ani.

În cazuri mai acute, tratamentele naturiste, completate cu psihoterapia, vor putea fi completate prin utilizarea unor medicamente de sinteză chimică (desmopresină, imipramină, oxibutinină, probantină, antideprin) care îmbunătăţesc funcţionarea vezicii urinare şi a rinichilor şi măresc capacitatea de stocare a urinei în vezică.

Articol publicat in ziarul LUMINA din 23.11.2008.

Sursa imagine: cornerstorkbabygifts

Related Posts with Thumbnails

August 13, 2009  Tags: ,   Posted in: AFECTIUNI GENITALE SI RENALE