Remedii naturiste complexe împotriva tuberculozei

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

File:Rotklee Trifolium pratense.jpgDe mii de ani, tuberculoza a constituit o gravă boală infecto-contagioasă care a terorizat omenirea, curmând milioane de vieţi, indiferent de vârstă, sex, stare materială şi poziţie socială. Din motive socio-economice, în primul rând agravarea sărăciei şi mizeriei la nivelul unor pături sociale, tuberculoza a recidivat în forţă în ultimele decenii, devenind o problemă importantă de sănătate publică pentru multe ţări, inclusiv pentru România, având consecinţe grave, deoarece, în cazul netratării la timp, face încă multe victime.

Tuberculoza, numită popular oftică sau ftizie, a existat ca o boală foarte gravă, cu evoluţie cronică ce poate afecta toate organele corpului, îndeosebi plămânii (tuberculoză pulmonară), dar şi alte organe (oase, articulaţii, rinichi, intestine, creier, meninge, laringe, ganglioni limfatici, piele, ochi etc).

La început, tratamentele se făceau numai cu ceaiuri şi ventuze. După secolul al XVI-lea s-a recomandat cura într-o localitate montană, mai ales în zona pădurilor de conifere, unde bolnavul găsea aerul încărcat cu vapori de uleiuri eterice puternic dezinfectante, precum şi hrană bună şi odihnă deplină. Ulterior au apărut intervenţiile cu pneumotorax şi terapie chirurgicală cu extirparea zonei cavernoase a plămânului.

În secolul XX a fost lansat tratamentul medicamentos, tot mai perfecţionat, cu antibiotice şi diferite preparate chimice tuberculostatice, care au schimbat radical evoluţia şi gravitatea bolii. În urma acestor tratamente s-a înregistrat o scurtă perioadă de regres a bolii, atât la adulţi, cât şi la copii (0-14 ani), chiar până la eradicarea totală în unele ţări. Cu toate acestea, se estimează că o treime din populaţia planetei este infectată cu bacilul Koch, însă numai circa 8,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc anual de tuberculoză.

În România, boala a înregistrat un declin substanţial între anii 1950-1980, dar, în ultimele două decenii, numărul bolnavilor a crescut iarăşi, devenind o maladie endemică, prezentă în toate zonele ţării. Incidenţa medie a cazurilor de tuberculoză situează România, din păcate, pe primul loc în Europa.

Cum se declanşează boala?

Declanşarea tuberculozei este cauzată de prezenţa în aer a unui minuscul microb, numit Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch, descoperit de bacteriologul german Robert Koch, la 24 martie 1882, drept pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat data de 24 martie Ziua mondială a luptei împotriva tuberculozei epidemice.

Acest microorganism este neobişnuit de viabil, păstrându-şi proprietăţile active în diverse condiţii extreme (uscare, congelare, tratare cu alcooli, acizi şi hidroxizi). În aceste condiţii neprielnice, bacilul are capacitatea de a-şi inhiba metabolismul pe durate foarte lungi (10-20 de ani), dar îşi poate relua activitatea într-un corp debilitat, cu rezistenţă imunitară redusă.

Tuberculoza, „o bombă cu efect întârziat“

Transmiterea bolii se face, cu mare uşurinţă, de la persoane bolnave la cele sănătoase, prin expectoraţii, scuipat şi picături de spută, eliminate în timpul tusei şi strănutului sau prin praful bacilifer care pluteşte în aer, după uscarea sputei încărcată cu bacili. Astfel, un bolnav de tuberculoză poate deveni, într-un an, sursa de infectare pentru alte 10-15 persoane cu care vine în contact, în primul rând membrii familiei (mai ales copiii expuşi mult timp la aerul infectat), colegii de şcoală, internate, cămine, cantine, persoane de la locurile de muncă sau din mijloacele de transport în comun.

Dacă organismul are o bună rezistenţă imunitară, bacilul nu declanşează boala, ci rămâne în plămânul omului sănătos într-o stare latentă. De aceea, infecţia cu bacili nu înseamnă, neapărat, îmbolnăviri de tuberculoză. Se apreciază că numai 3-5% din persoanele infectate se vor îmbolnăvi de tuberculoză. Este posibil ca după un timp (luni sau ani de zile), capacitatea de apărare a organismului să dispară. În aceste condiţii, bacilul se activează, se înmulţeşte rapid şi declanşează tuberculoza pulmonară. Iată pentru ce tuberculoza este considerată „o bombă cu efect întârziat“, existând un interval între infecţie şi îmbolnăvire. La copii şi tinerii, îmbolnăvirea poate să apară imediat după contaminare, mai ales dacă aceştia locuiesc în aceiaşi cameră sau chiar dorm împreună cu persoanele bolnave.

Principalii factori favorizanţi care sensibilizează organismul sunt:

- unele boli cronicizate (cancer, SIDA, leucemie, diabet zaharat, hepatită, hipertensiune arterială, boala Basedow, rujeolă, tifos, sifilis);

- operaţia chirurgicală la stomac;

- subalimentaţie, cură severă de slăbire, exces de alcool şi tutun;

- surmenaj cu epuizare fizică şi psihică după eforturi grele şi oboseală cronică;

- viaţă stresantă, dezordonată şi neigienică, fără loc de muncă, fără locuinţă sau cu locuinţe umede, întunecate, aglomerate şi neaerisite;

- mediul de muncă necorespunzător (în mine sau fabrici cu exces de siliciu);

- tratamente cu cortizon, prednison şi citostatice, care scad imunitatea.

Simptomele bolii

Simptomele tuberculozei nu prezintă caracteristici care ar sugera apariţia bolii.

După o evoluţie lentă şi foarte difuză apare tusea uscată şi persistentă (peste 3 săptămâni), care se accentuează progresiv. În paralel survin stări febrile (37-380C), transpiraţii nocturne, astenie permanentă, oboseală, lipsa poftei de mâncare, scăderea bruscă în greutate, bronşită difuză şi expectoraţii muco-purulente (100-200 g), cu spută galben-verzuie, striată sau cu firişoare de sânge. Când expectoraţiile sunt încărcate cu sânge proaspăt, denumite „hemoptizii providenţiale“, sunt indicii clare ale unei tuberculoze active şi evolutive, care provoacă ruperea unor vase de sânge din ansamblul leziunilor pulmonare.

Treptat, simptomele devin agravante şi apar dureri acute în piept, dispnee (dificultăţi de respiraţie cu senzaţie de sufocare), pneumonie, pleurezie purulentă în cavitatea pleurală, leziuni nodulare, emfizem pulmonar, alveolită tuberculoasă, febră mare (39-400C), caverne pulmonare şi ganglionare, adenopatii traheo-bronşice, hemoptizii cu pierderi frecvente de sânge (50-200 g pe zi) şi cianozare intensă. Prin scăderea rapidă în greutate, bolnavul pierde capacitatea de muncă, chiar la lucrări simple, şi poate supravieţui câţiva ani, continuând să infecteze pe cei din jurul său. În final se ajunge la deces prin asfixiere sau şoc.

Posibilitatea de îmbolnăvire se verifică prin testul cu tuberculină (un extract purificat din bacilul Koch), în urma căruia organismul reacţionează printr-o stare alergică, permiţând identificarea persoanelor infectate. Acest test este absolut necesar la copii, la tineri care lucrează în sanatoriile TBC şi la lucrătorii din fermele zootehnice cu bovine bolnave de tuberculoză.

Dacă examinarea bacteriologică a sputei expectorate de pacient confirmă prezenţa bacilului Koch, iar examenul radiologic stabileşte zonele de extindere, se impune începerea imediată a tratamentului medicamentos sau fitoterapeutic, în funcţie de evoluţia bolii (tuberculoză primară şi secundară). Se cunoaşte că perioada de incubaţie durează 1-4 luni, în funcţie de intensitatea infecţiei, de virulenţa germenilor şi de rezistenţa organismului.

Medicaţia este obligatorie

Tratamentul tuberculozei trebuie să fie intensiv şi constant, fără întreruperi, pe o durată de minimum 6 luni, chiar dacă după 2-3 luni au dispărut tusea, febra ridicată şi bacilii din eliminările bolnavului (spută, puroi, urină). Uneori tratamentul trebuie să fie prelungit la 1-2 ani, evitând riscul de recidivare a bolii prin noi forme de bacili rezistenţi la medicamente. Din tratament nu va lipsi vaccinarea cu BCG (Bacilul Calmette-Guerin) şi administrarea unor preparate tuberculostatice, cu efecte antibiotice, chimioterapeutice şi de creştere a rezistenţei la suprainfecţia cu bacili. În unele cazuri se aplică pneumotoraxul artificial, care constă din introducerea, prin puncţionare, a unei cantităţi de aer în cavitatea pleurală.

Tratamentul fitoterapeutic

Se face cu plante medicinale care conţin substanţe antibiotice, vitamine şi săruri minerale, având efecte în stoparea şi stabilizarea bolii, în distrugerea bacilului Koch şi în remineralizarea ţesutului conjunctiv. Pentru solubilizarea silicaţilor se recomandă ca ceaiurile să fie preparate sub formă de decocturi.

Cu rol hemostatic, bactericid, depurativ, diuretic, expectorant şi fluidizant al secreţiilor bronşice se recomandă:

- decocturi din specii vegetale separate (coada-calului, siminoc, plămânărică, iarbă-mare, trifoi-roşu, tuia, traista-ciobanului şi teci de fasole), din care se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi;

- infuzii din troscot, hamei, lumânărică, patlagină, podbal, salvie şi ventrilică, cu acţiuni antiseptice şi de stopare a transpiraţiei nocturne;

- macerat din rădăcini de valeriană (6 linguri pe zi).

Pentru completarea necesarului vitaminic, în special în perioada de iarnă şi de primăvară, se vor consuma zilnic 2-3 căni cu infuzii din frunze de urzică, salvie şi ciuboţica-cucului, în amestec cu fructe de cătină-albă, măceş, scoruş-de-munte, ienupăr, muguri de plop negru şi conuri de hamei. Pentru conţinutul bogat în vitamina C şi în complexul B se utilizează siropul de hrean, preparat din rizomi proaspeţi, tăiaţi mărunt şi amestecaţi cu o cantitate egală de zahăr; se consumă 1-2 linguri pe zi, în timpul meselor, având o multitudine de proprietăţi terapeutice (vitaminizante, antiseptice, antispastice, expectorante, diuretice şi stimulatoare).

Cu proprietăţi mineralizante, tonifiante şi cicatrizante sunt indicate decocturile din coada-calului (bogat în siliciu), podbal, troscot, mentă, tei, fructe de ienupăr, conuri de hamei, rizomi de pir, consumate zilnic în cantităţi de 3-4 ceaiuri îndulcite cu miere sau zahăr, timp de 3-6 luni consecutiv.

Cu foarte bune efecte sunt folosite amestecurile de plante între care intră speciile menţionate mai sus, alături de alte specii cu mare eficienţă (busuioc, toporaşi, fructe de anason şi fenicul, coajă de salcie şi de stejar).

Efecte deosebite în tuberculoză şi tuse hemoragică are ceaiul de năpraznic (3 căni pe zi) şi uleiul eteric de pin (câte 20 de picături în puţină apă, de 3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de mesele principale), într-o cură de 2-3 săptămâni pe lună.

Reţeta autorului: coada-calului, hamei, troscot, pir, podbal, salvie, ienupăr, trifoi-roşu, patlagină, fenicul.

Consumaţi zilnic o lingură cu miere în borş proaspăt

Apiterapia recomandă să se consume următoarele preparate:

- miere polifloră (500 g) amestecată cu 1-2 rădăcini rase de hrean (circa 100 g), care se macerează timp de 10 zile; se iau câte 2 linguri pe zi, cu 2 ore înainte de mesele principale, având însuşiri vitaminizante şi mai ales mineralizante prin conţinutul ridicat de Fe, Ca, Mg, K şi Na.

- tinctură 20-30% de propolis, din care se iau câte 30 de picături într-un pahar cu lapte cald, de 3 ori pe zi, cu o oră înainte de mese, pentru o cură care durează 4-10 luni;

- miere de albine (o lingură) în borş poaspăt (250 ml), consumat zilnic, înainte de mese.

Recomandări deosebite se fac pentru pasta din miere de albine (150 g) cu petale de trandafiri de dulceaţă, tăiate mărunt (100 g); se macerează într-un vas de sticlă, acoperit, ţinut la întuneric timp de 5 zile, din care se consumă câte 2-3 linguri pe zi, dimineaţa şi seara (la copii se dau 2-3 linguriţe pe zi). După 2 săptămâni de la preparare, pasta se aruncă, întrucât devine toxică.

Regimul alimentar

Hrana zilnică nu trebuie să fie abundentă, ci consistentă (3.500-4.000 calorii pe zi) şi gustoasă, pentru a fi consumată cu plăcere. Va conţine atât produse bogate în albumine (carne, peşte, lapte, brânzeturi, ouă), cât şi făinoase, dulciuri, uleiuri vegetale, salate din legume proaspete, sucuri şi siropuri din fructe bogate în vitamine şi săruri minerale (măceşe, coacăze-negre, cătină-albă, lămâi, portocale, mere, pere, pepene-verde, struguri, zmeură, banane).

După mese se va consuma mult lapte fierbinte (minim un litru zilnic), eventual de capră (250-300 ml), la care se adaugă o lingură de miere de albine şi o lingură de praf de cărbune din lemn de tei.

Carnea şi peştele se vor servi sub formă de rasol (150-200 g/zi), din fiecare, de 2 ori pe săptămână. În unele zone se adaugă grăsime de urs sau de viezure, precum şi mult unt pe pâine.

În fiecare zi se va suplimenta hrana cu drojdie de bere (30 g), grâu germinat, fulgi de orz, borş din tărâţe şi oţet de mere.

Sunt deosebit de eficiente vitaminele B6, D2, D3, C şi Cavit 9, precum şi întăritoare cu calciu (gluconat de calciu, Cedecalcin).

Sunt interzise total alcoolul şi tutunul, precum şi grăsimile animale, care obosesc ficatul.

Respectând cu stricteţe acest regim alimentar, se va asigura necesarul de vitamine naturale (C, B) şi de săruri minerale, cu multiple efecte pozitive, prin reducerea incidenţei hemoragiilor şi a ulceraţiilor cavernoase. Vor dispărea durerile de plămâni, constipaţia şi va reveni la normal pofta de mâncare. De asemenea, se previne creşterea acidului piruvic în sânge, care ar putea înlesni dezvoltarea bacilului Koch, precum şi acumularea acidului lactic în ţesuturi, în special în miocard, evitând astfel apariţia insuficienţei respiratorii şi cardiace. Pe ansamblu, creşte imunitatea organismului, iar starea generală se îmbunătăţeşte substanţial.

Cât mai mult timp petrecut în aer liber!

Regimul de viaţă impune un control permanent, sub multiple planuri, iar bolnavul va respecta, cu stricteţe, regimul impus, chiar dacă este de lungă durată. Bolnavul va avea o viaţă ordonată, echilibrată, cu respectarea orelor de odihnă şi somn, fără eforturi fizice şi intelectuale.

Este ştiut că bacilul Koch devine sensibil la lumina solară directă, mai ales la razele ultraviolete, care pot distruge germenii în 10-25 minute. De aceea, bolnavii vor părăsi, pe cât posibil, interiorul locuinţelor, preferând plimbări în aer curat, gimnastică respiratorie, jocuri şi sporturi uşoare. Folosind acest program în zilele însorite, fără ceaţă, frig şi umiditate, se va asigura întărirea rezistenţei organismului. Cura de aer proaspăt este mai eficientă într-un sanatoriu de specialitate, situat într-o zonă montană, cu păduri de conifere (brad, pin, molid) şi cu atmosfera încărcată în ozon, cât mai departe de complexele industriale poluante. Aerul marin şi băile de soare nu prea sunt indicate.

Pentru a evita contaminarea persoanelor din apropiere, bolnavul va fi izolat într-o încăpere bine aerisită şi însorită, fără schimbări bruşte de temperatură şi cu umiditate relativ constantă. Camera va fi văruită de două ori pe an cu var şi formol 2%, iar acolo unde este cazul, podelele vor fi dezinfectate cu petrol, leşie 2% sau soluţii fierbinţi de cloramină 5%. În camera bolnavului este interzis accesul copiilor şi al diferitelor animale mici (pisici, câini, papagali).

Tratamentul balneoclimateric

Din toate timpurile a fost un remediu de bază în prevenirea şi combaterea tuberculozei pulmonare. S-au dovedit eficiente apele minerale calcice (cu rol antiinflamator asupra mucoaselor căilor respiratorii), apele iodurate (care produc acumulări de iod în ţesuturile inflamate cu efecte de resorbţie a excesului de lichid) şi ape feruginoase (care reţin substanţele nutritive în organism, asigurând vitalizarea organismului şi combaterea anemiei).

Sunt indicate staţiunile Borsec, Sângiorz, Tuşnad, Buziaş, Dorna Cândreni, Poiana Negri şi Zizin.

Măsuri drastice de igienă

În cursul zilei, bolnavul va folosi veselă, tacâmuri şi obiecte de toaletă separate, care vor fi fierte des. Obiectele care au stat în contact cu bolnavul (pături, cearşafuri, perne, lenjerie de corp, haine, jucării) se strâng în saci separaţi şi se vor expune, frecvent, la soare, ţinând seama de efectul puternic dezinfectant al razelor solare directe sau vor fi sterilizate prin fierbere şi etuvare în soluţii de leşie 2%. La tuse sau strănut, bolnavul îşi va astupa gura cu batista sau şerveţele de hârtie, evitând transmiterea germenilor la persoanele din preajmă. Spre seară se aplică comprese pectorale cu bitter suedez şi cataplasme calde cu făină de muştar, după ce s-a uns pieptul cu unguent antiinflamator sau extract uleios de rostopască.

În cazul apariţiei hemoptiziei, cu eliminare de sânge în cantităţi variate, bolnavul va sta în repaus la pat, de preferat în poziţie semişezândă. I se va pune o pungă cu gheaţă pe piept şi va primi un supliment hidric în primele 24 de ore după pierderea de sânge, completând cu vitamina K şi cu preparate hemostatice.

După vindecare se impune, uneori, recalificarea în alte profesii pentru care bolnavul va fi pregătit din punct de vedere fizic şi psihic. Măsuri speciale se impun în cazul lucrătorilor (îngrijitori, mulgători) din grajdurile în care sunt cazate animale bolnave. Muncitorii vor purta echipamente de protecţie (cizme de cauciuc, salopete, mănuşi de cauciuc, bonete, măşti). Adăposturile sunt curăţate la intervale de 2-4 săptămâni, iar uneltele şi mijloacele de transport sunt dezinfectate frecvent, ţinând seamă că expansiunea microbilor se poate face şi prin muşte sau şoareci.

Articolul a fost publicat in ziarul Lumina din 01.02.2009.

Sursa imagine: wikimedia

Related Posts with Thumbnails

November 23, 2009   Posted in: BOLILE APARATULUI RESPIRATOR