Salvia, cel mai eficient digestiv natural

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Salvia officinalisDe mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci şi „simbolul sănătăţii“ la orientali. Pentru romani devenise un panaceu sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice. De altfel, denumirea speciei derivă de la cuvântul latin „salvare“ – a salva, a vindeca -, având multiple întrebuinţări terapeutice.

Legenda spune că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datorează Fecioarei Maria, care fugea cu Pruncul Iisus în braţe, fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Maria a solicitat florile de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus: „De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte, aşa cum ai făcut tu pentru mine“. De atunci, salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare.

Acest semiarbust peren, cu înălţimea până la un metru, originar din regiunea mediteraneană, a ocupat suprafeţe tot mai mari în Grecia, Spania, Italia, Turcia şi, treptat, în Germania, Franţa, Anglia şi coasta Dalmaţiei.

În România, salvia găseşte condiţii bune de cultură, îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor şi parfumul. Frunzele argintii sau alb-cenuşii, păroase, se recoltează la începutul înfloririi şi apoi de încă 2-3 ori în decursul verii şi toamnei, pe timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi camere bine aerisite, în locuri umbrite, pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.

Planta are numeroase proprietăţi bioactive

Puţine plante medicinale sintetizează în frunze o diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive aşa cum se constată la salvie.

În primul rând, mirosul plăcut aromatic, specific odorant, camforaceu, lemnos şi ierbaceu, precum şi gustul condimentat, puţin amărui, derivă din uleiul eteric complex (0,4% în frunze proaspete şi 1-2,5% în frunze uscate). În afara uleiului eteric, frunzele conţin şi alţi compuşi organici care diversifică şi măresc valoarea terapeutică (taninuri, saponine, gume, mucilagii, flavonoide, acid rosmarinic, camfor, vitamine (B1, C, PP) şi principii amare (picrosalvină).

Dacă în Antichitate se constatau efectele vindecătoare ale salviei numai pe baza experienţei, în prezent, prin analizele biochimice efectuate, ne explicăm modul de acţionare al acestei plante în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni, fapt respectat de atâtea secole în medicina tradiţională a majorităţii popoarelor din Europa.

Potenţialul curativ al salviei

Principalele proprietăţi curative sunt:

– digestive, carminative, coleretice, astringente, antiinflamatoare, antidiareice, antiseptice, bacteriostatice, aperitive şi tonic-amare;

– expectorante, antispastice, bronşice, antifebrile, antisudorifice;

– calmante ale sistemului nervos, antinevralgice, uşor sedative;

– uşor hipoglicemiante.

În tratamente externe are efecte cicatrizante, astringente, antiseptice, emoliente şi calmante.

Salvia reduce fermentaţiile intestinale

Atât frunzele, cât şi vârfurile înflorite se utilizează în stare uscată în prevenirea multor afecţiuni. Din cele mai vechi timpuri, salvia a fost apreciată ca cel mai bun remediu în oprirea transpiraţiei nocturne la bolnavii de tuberculoză (mai ales în amestec cu flori de lavandă). De asemenea, intervine în bronşite cronice, astm bronşic, angină, catar pulmonar, expectoraţii, tuse, laringite, amigdalite şi stări de slăbiciune care însoţesc alte boli de piept. În cazul apariţiei unor afecţiuni la nivelul organelor digestive nu poate fi neglijată această plantă minune, cu efecte în reglarea funcţiilor stomacului şi ale ficatului, în inflamaţii gastrointestinale, indigestii, colici, spasme şi dureri ale stomacului. Ceaiul de salvie înlătură greţurile, diareea (mai ales la sugari), intensifică secreţiile vezicii biliare, vindecă dischinezia biliară, balonările şi flatulenţa la stomac şi intestine, halena, lipsa poftei de mâncare. Datorită proprietăţilor antiseptice, salvia reduce ritmul fermentaţiilor intestinale, mai ales cele provocate de microbii implicaţi în infecţiile intestinale, curăţind mucoasele şi eliminând mucozităţile.

Tratamentele cu salvie calmează stările se astenie nervoasă

La persoanele cu diabet zaharat, ceaiul de salvie are efecte bine cunoscute în reducerea glicemiei între limite normale.

Acţiuni remarcabile ale tratamentelor cu salvie au fost înregistrate contra stărilor de nervozitate, oboseală mentală, pierderea memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice, tremurături ale membrelor (boala Parkinson), epilepsie, paralizie şi stări de slăbiciune, mai ales la copiii debili şi la convalescenţii după operaţii sau după boli prelungite.

Tonic excelent pentru vârstnici

La vârstnici, salvia întreţine vitalitatea, întrucât acţionează ca un distrugător al radicalilor liberi, care declanşează unele boli grele şi grăbesc îmbătrânirea.

Tratamentele cu salvie au dovedit eficacitate şi în bolile reumatismale, cardiovasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a sângelui, prevenirea infarctului, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea organismului.

În utilizări externe, planta este indicată sub formă de gargară în abcese dentare cu puroi, gingivite sângerânde, paradontoze, afte şi ulceraţii bucale, stomatite şi amigdalite. La mulţi copii ar putea fi evitată operaţia de amigdalită dacă ar bea zilnic ceai de salvie.

Uleiul de salvie este cicatrizant în răni sângerânde sau purulente, în ulceraţii ale pielii, degerături, transpiraţii excesive la mâini şi picioare, hemoroizi, acnee, seboreea feţei, dezumflarea nasului, întărirea vederii şi a auzului.

Modalităţi de administrare

În majoritatea afecţiunilor menţionate mai sus se recomandă infuzia din flori şi frunze uscate de salvie (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită, care se infuzează acoperit timp de 15 minute) consumându-se câte 2 ceaiuri pe zi, băute prin înghiţituri rare. În cazuri speciale se utilizează şi alte forme de administrare, atât intern, cât şi extern:

– tinctură (20 g frunze macerate 10-14 zile în 100 ml alcool) din care se iau câte 15-20 de picături de 3 ori pe zi în caz de acnee, orgelet şi alopecie;

– vin de salvie (80 g frunze uscate şi mărunţite, macerate în 1 litru vin alb timp de 10-14 zile) din care se iau 2-3 linguri după mese în cazuri de astenie nervoasă, impotenţă sexuală, surmenaj fizic, psihic şi intelectual;

– inhalaţii cu infuzie în caz de sinuzită;

– gargară cu apă de salvie sau cu o soluţie din 200 ml infuzie de salvie, 25 ml glicerină, 10 ml tinctură de lavandă şi 30 g clorură de sodiu folosită în caz de halenă (miros neplăcut al gurii);

– băi de salvie preparate din 2 pumni de frunze macerate la rece peste noapte; a doua zi se încălzeşte până dă în clocot, iar extractul se toarnă în apa de baie, având bune efecte la femei cu tulburări abdominale, la persoane cu depresii psihice şi la copii debili;

– cataplasme din frunze uscate şi măcinate, amestecate cu unt şi plasate pe suprafaţa gâtului în caz de amigdalite şi alte inflamaţii;

– cataplasme din frunze proaspete şi mărunţite, aplicate pe locul înţepăturilor de insecte;

– pulbere din frunze de salvie presărată pe peria de dinţi cu care se freacă dinţii – pentru albire, întărirea gingiilor şi împrospătarea mirosului din gură.

Condiment de bază în asezonarea fripturilor

Ca plantă alimentară, se utilizează în unele zone ale Europei sub formă de aromatizant în mâncărurile grase, cum ar fi fripturile de porc, gâscă sau curcan, precum şi în preparatele cu vânat.

Datorită substanţelor antioxidante care acţionează contra radicalilor liberi, se utilizează ca aromatizant în fabricile de mezeluri şi cârnaţi, oprind şi râncezirea grăsimilor.

Frunzele uscate şi măcinate fin se adaugă în aluatul pentru biscuiţi, prăjituri şi cozonaci.

Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA din 17.04.2009.

[sursa imagine]

Related Posts with Thumbnails

July 4, 2010  Tags: , , , , ,   Posted in: BOLILE APARATULUI DIGESTIV, PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR