Piperul şi nucşoara, două condimente-medicament

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Piperul şi nucşoara, două condimente-medicamentPopoarele din zonele calde, cu o alimentaţie predominant carnară, au constatat efectele deosebite ale condimentelor, care schimbau în mod radical gustul şi calitatea hranei. Piperul şi nucşoara sunt două dintre condimentele importante şi pentru proprietăţile lor medicinale, de aceea fitoterapia le recomandă în combaterea, tratarea sau ameliorarea diverselor afecţiuni.

Bobiţele negre de piper, cu miros pătrunzător şi picant, sunt fructele unui arbust căţărător, originar din India (provincia Malabar) şi cultivat în multe ţări cu climă tropicală, în care temperatura minimă nu scade sub 150C (India, Indonezia, Malaezia, Indochina).

Proprietăţile culinare şi medicinale ale piperului au fost cunoscute în India cu 2.000 de ani î.Hr, fiind menţionat în poemele epice indiene. Treptat, a devenit cel mai apreciat şi cel mai scump condiment. Consumul de piper era simbolul bunăstării şi putea fi utilizat ca mijloc de plată în relaţiile comerciale. În Evul Mediu, numai la curţile regale şi nobiliare era posibil consumul de piper la ospeţele simandicoase.

Deşi în prezent piperul se găseşte la preţuri accesibile tuturor consumatorilor, totuşi şi-a păstrat prioritatea în rândul condimentelor exotice, reprezentând 39% din consumul mondial de condimente, apreciat la 274.000 de tone anual.

Din numeroasele varietăţi de piper, cele mai mult utilizate sunt piperul negru, alb, verde şi roşu, diferenţiate în funcţie de stadiul de coacere şi tehnologia de prelucrare.

Piperul negru (fructul nedecorticat) se recoltează la maturitatea deplină şi este cel mai picant şi aromat; piperul alb este decorticat şi se albeşte la soare prin uscare (este mai puţin aromat, dar mai delicat); piperul verde se recoltează când fructele sunt încă crude şi se tratează cu dioxid de sulf înainte de uscare; piperul roşu se obţine prin anumite procese tehnolgice.

Interesantă este specia de piper sfânt (Piper sanctum), care îmbină aromele date de piperul negru, anis, tarhon şi mentă. Legenda spune că Fecioara Maria a croit scutece pentru Iisus din frunzele acestei specii.

Recoltarea fructelor se face înainte de maturarea deplină, după care se usucă la soare când se înnegresc. Anual se produc peste 250.000 de tone de piper negru, în majoritate fiind consumate ca atare şi numai o cantitate limitată fiind destinată extragerii uleiului eteric. Acesta este un lichid aproape incolor sau gri-verzui, cu miros picant, asemănător terebentinei.

Acţiuni terapeutice

Conţinutul chimic foarte bogat al fructelor imprimă unele proprietăţi specifice: digestive, stimulente, antispastice, antivirale, antibacteriene, carminative, antifebrile, sudorifice, calmante pentru tuse, afrodisiace, antiinflamatoare şi antiepileptice. Pe acest considerent, utilizările piperului în domeniul medical sunt multiple:

– în cadrul aparatului digestiv stimulează digestia, măreşte pofta de mâncare, combate crampele gastrice, diareea, flatulenţa, aerofagia, balonările şi intoxicaţiile alimentare. Un rol important are în stimularea secreţiei pancreasului şi a metabolismului, care duce la arderea grăsimilor. Se foloseşte sub formă de infuzie din 3 g boabe de piper la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit timp de 5-10 minute şi se beau 2-3 căni zilnic, după o aromatizare cu ceai de mentă. Dacă persistă colicile abdominale se înghit câte 3 boabe de piper înainte de mesele principale;

– în stări de răceală, gripă şi febră se bea vin fiert cu zahăr şi piper, având efecte sudorifice; circulaţia sângelui este îmbunătăţită;

– exercită acţiuni antianemice şi afrodisiace. În anotimpul rece ajută organismul să lupte împotriva unor bacterii şi virusuri.

Atenţie! În cazul persoanelor cu afecţiuni renale şi digestive acute se vor folosi cantităţi moderate de piper, întrucât poate avea efecte iritante asupra ficatului, colonului, mucoasei stomacale şi rinichilor. Nu se recomandă a se consuma de către femeile gravide sau care alăptează.

În uz extern, se folosesc unguente sau cataplasme cu alcool, zeamă de lămâie şi pulbere de piper puse pe locurile cu junghiuri, artroze şi dureri reumatice, unde se produc efecte antiinflamatoare şi rubrifiante, cu încălzirea şi înroşirea ţesuturilor.

În alimentaţie, piperul are cea mai mare utilizare în scop condimentar pentru supe, salate, sosuri, marinate, preparate din carne (pasăre, viţel, peşte), conserve, murături şi la producerea muştarului alimentar.

Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA din 26.04.2009.

[sursa imagine]

Related Posts with Thumbnails

July 5, 2010  Tags: , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR

One Response

  1. Nucşoara – condiment afrodisiac - February 26, 2011

    […] efectele deosebite ale condimentelor, care schimbau în mod radical gustul şi calitatea hranei. … citeşte mai multLasă un comentariu […]