Multiplele efecte benefice ale „ierbii celor şapte îngeri“

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Angelica sau iarba celor şapte îngeri a fost cultivată în grădinile mănăstirilor încă din Evul Mediu, fiind recomandată pentru proprietăţile sale medicinale şi condimentare şi pentru aroma deosebit de plăcută, cu gust dulce-amărui. Multiplele mijloace de vindecare a bolilor fizice şi psihice cu ajutorul preparatelor din angelică arată valoarea deosebită a darului pe care îngerii l-au oferit oamenilor spre păstrarea sănătăţii. Orice gospodar este îndemnat să-şi cultive în grădina proprie această „iarbă a îngerilor“ şi va avea o farmacie a casei permanent deschisă.

Cunoscută sub denumirile de angelică, planta cuprinde circa 50 de specii, dintre care cea mai valoroasă este Angelica archangelica, a cărei denumire de gen vine de la cuvântul latin angelus – înger, iar denumirea de specie rezultă din combinaţia dintre cuvintele greceşti arho – primul şi aggelos – înger. Din amintiri transmise de la generaţie la generaţie, se spune că „iarba îngerilor“ a salvat de la moarte un mare oraş european, bântuit, în secolul al VII-lea, de o epidemie de ciumă.

Specia este originară din Islanda, Groenlanda, ţările scandinavice şi Siberia, de unde s-a răspândit în zonele temperate ale Europei şi Asiei. Eschimoşii credeau că rădăcinile de angelică ar avea efecte deosebite în creşterea rezistenţei corpului la gerurile mari ale iernii şi la bolile microbiene şi virotice. Creşte spontan în etajul montan şi submontan, la altitudini de 500-1.500 de metri, prin locuri stâncoase şi umede, în chei, la marginea pădurilor, a pâraielor şi râurilor.

Fiind declarată monument al naturii, ocrotită prin lege, nu este admisă recoltarea speciei din flora spontană a plantelor, pentru a evita dispariţia lor din natură. De aceea este intens cultivată în unele ţări europene, mai ales în Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Polonia, mari producători de uleiuri volatile.

În scopuri medicinale se folosesc rădăcinile, tulpinile, frunzele şi seminţele, deci toate organele plantei. Rizomii cu rădăcini se recoltează după anul II de cultură, în lunile august-octombrie sau la începutul primăverii (martie-mai). După uscare la soare sau în camere puţin încălzite (sub 400C), rădăcinile capătă un miros aromat, caracteristic şi gust amar-aromat, uşor picant. Frunzele şi tulpinile se recoltează în iunie-iulie, iar seminţele în iulie. La recoltare, planta nu va fi atinsă cu mâna umedă, deoarece sucul său este iritant asupra pielii şi a mucoaselor sensibile. Poate declanşa unele fotodermatoze prin fotosensibilizarea dermei expuse îndelung la radiaţiile solare.

Proprietăţile tămăduitoare ale angelicăi

La nivelul aparatului digestiv au fost constatate efecte favorabile în: gastro-duodenită cronică, arsuri stomacale, ulcer gastroduodenal, dispepsii de origine hepato-pancreatică, stimularea secreţiei pancreatice, hepatite, ciroze, dischinezie biliară, dureri de stomac, vome spastice, crampe stomacale, colici, enterite, balonări, rectocolită ulcero-hemoragică, constipaţii, bulimie pe fond nervos (poftă necontrolată de mâncare). Se folosesc:

– decoctul din rădăcini şi seminţe;

– tinctură (luând câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese);

– pulbere din rădăcini şi seminţe uscate şi măcinate fin, care se ţine sub limbă timp de 5 minute.

Pentru bolile aparatului respirator există efecte în: astm bronşic, bronşite cronice, epidemii de gripă, tuse, febră, tuberculoză, fortificarea bronhiilor, sinuzită. Se folosesc:

– decoct din rădăcini şi seminţe uscate;

– tinctură din rădăcini;

– ulei volatil din seminţe, luat în doze reduse;

– mestecarea seminţelor de 3 ori pe zi, ceea ce reduce frecvenţa bolilor cu 50%.

Contra afecţiunilor sistemului nervos acţionează în: astenie fizică şi intelectuală, sindrom isteric neuroastenic, nevralgii, agitaţie nervoasă, labilitate psiho-vegetativă, stress, migrene, oboseală, surmenaj, anxietate, stări depresive, excitarea funcţiilor cerebrale, dureri de cap, spasme de origine nervoasă, paralizie, epilepsie, rahitism. Se folosesc:

– infuzie sau decoct din rădăcini;

– macerat la rece într-o cură de 30 de zile;

– ulei volatil din seminţe, luat în doze reduse;

– pulbere din rădăcini uscate şi măcinate.

Uleiul de seminţe are rol de excitant cerebral

În reumatismul cronic degenerativ, poliartroze şi gută se folosesc:

– decoct din rădăcini uscate;

– decoct amestecat cu oţet pentru frecţii locale;

– tinctură din ulei de angelică şi camfor în alcool 700;

– ulei eteric de angelică (se iau 25 picături în 50 ml ulei de floarea soarelui sau măsline);

– pulbere din rădăcini uscate.

În afecţiunile cardiovasculare există efecte bune în aritmii extrasistolice, palpitaţii, întărirea inimii.

Pentru întârzierea în dezvoltarea mentală şi în dificultăţi de concentrare la copii şi şcolari se foloseşte uleiul din seminţe cu rol de excitant cerebral.

La guşa exoftalmică se indică macerat timp de 8 ore din rădăcini proaspete.

Pentru erupţii tegumentare, eczeme, plăgi, acnee, contuzii, ulceraţii, muşcături de câine turbat şi afecţiuni bucale se utilizează: comprese cu decoct din rădăcini proaspete şi frunze crude şi comprese cu tinctură diluată.

În anemii provocate prin pierderi hemoragice, boli infecţioase şi convalescenţă prelungită se recomandă tinctură din rădăcini.

Pentru întârzierea procesului de îmbătrânire este indicat uleiul eteric din seminţe, în doze reduse, cu rol de excitant cerebral.

Forme de preparare şi utilizare a produselor terapeutice

– infuzie din rădăcini, seminţe şi tulpini preparată dintr-o lingură la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

– decoct din 10-15 g rădăcini uscate la 500 ml apă; se fierbe 10-15 minute la foc mic şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

– decoct din seminţe de angelică: o linguriţă se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit şi se beau câte două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine;

– macerat din rădăcini şi seminţe (în părţi egale), care se prepară din 20 g plantă la un litru apă rece, având efecte în crampe stomacale, colici intestinale, vome, astenie, ameţeli, vertij, nevralgie şi afecţiuni ale glandei tiroide ;

– tinctură din rădăcini (20 g în 100 ml alcool 700) se lasă la macerat timp de 10 zile şi se iau câte 10-20 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 30 de zile;

– tinctură din amestec de angelică, podbal şi iarbă mare (în părţi egale); se consumă câte 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi, cu bune efecte în astmul bronşic;

– comprese reci cu macerat din rădăcini proaspete sau frunze crude (50 g la litru) pentru plăgi, contuzii, ulceraţii, hemoroizi şi fisuri anale.

– cataplasme din frunze de angelică, frunze de rută şi miere de albine pentru răni provocate prin muşcături de câine sau şarpe.

– vin din rădăcini sau tulpini mărunţite (50 g macerate într-un litru de vin alb sec timp de 10-14 zile); se agită zilnic, se strecoară şi se beau 1-2 păhărele de 100 ml pe zi, înainte de mese;

– vin din amestec de angelică şi pelin, care se macerează 8-10 zile şi se consumă câte o lingură de 3 ori pe zi, având efecte în parazitoze intestinale şi ca întăritor digestiv;

– lichior tonic din 25 g tulpini verzi şi 1 g nucşoară, care se macerează timp de 15 zile în 1,5 litri alcool 700 din fructe; după strecurare se adaugă sirop făcut dintr-un kg zahăr şi 500 ml apă şi se păstrează la rece;

– cremă alcoolizată preparată din: 10 g tulpini de angelica, 4 g nucşoară, 1,5 g scorţişoară, 0,3 g cuişoare; totul se macerează timp de 6 săptămâni într-un litru de alcool 700, se adaugă sirop format din 300 g zahăr, 300 g apă, se continuă macerarea şi se strecoară;

– pulbere din rădăcini uscate şi mărunţite, din care se ia câte un vârf de cuţit; se ţine timp de 5 minute sub limbă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, în cure de durată.

Alte utilizări

Părţi din plantă pot servi la aromatizarea multor mâncăruri preferate de locuitorii din vestul Europei. În nord, laponii fierb frunzele şi rădăcinile de angelică în lapte, pregătind o mâncare specială, foarte aromată.

La prepararea unor produse de cofetărie (dulceţuri, prăjituri, bomboane) se folosesc tulpinile verzi care sunt înălbite concomitent cu peţiolurile.

Lichiorul Vespetro, atât de lăudat în Occident, se prepară tot dintr-un amestec din: seminţe de angelică (55 g), fructe de anason şi fenicul (cât 7 g) şi de coriandru (6 g). După măcinare se macerează timp de 8 zile în alcool 700, se strecoară prin tifon dublu şi se îndulceşte cu 500 g zahăr şi 60 ml apă, având cele mai bune efecte în tulburările digestive şi balonări cu gaze intestinale.

Mult succes are balsamul Comandorului preparat din: rădăcini de angelică (10 g), sunătoare (20 g) şi alcool 800 (720 ml); se lasă la macerat 8 zile cu agitare zilnică după care se adaugă smirnă (10 g), tămâie (10 g), iar după 10 zile se mai adaugă balsam de Tolu (60 g), smirnă (60 g) şi aloe (10 g). După o macerare de încă 10 zile se filtrează şi se dă în consum.

Se poate prepara un lichior de angelică cu efecte aperitive şi digestive din tulpini verzi de angelică (45 g) la un litru alcool 400; se lasă la macerat 4 zile, se adaugă 1 kg zahăr şi 750 ml apă, se continuă macerarea încă 7 zile, se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.

Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA din 04.05.2009.

[sursa imagine]

Related Posts with Thumbnails

July 9, 2010  Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,   Posted in: AFECTIUNI CARDIOVASCULARE, AFECTIUNILE SISTEMULUI NERVOS, BOLILE APARATULUI DIGESTIV, BOLILE APARATULUI RESPIRATOR, PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR