Substantele halucinogene, o capcana periculoasa pentru tineri

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

De cativa ani, au aparut nişte negustori avizi de imbogatire rapida, pe orice cale posibila, care au introdus in tara o serie de produse de mult disparute din lumea civilizata. Se profita de faptul ca unele dintre aceste produse nu au fost introduse in grupa drogurilor interzise prin lege, deşi au efecte aproape similare cu drogurile clasice. Introducerea in Romania a acestor substante s-a facut, concomitent, atat prin vest (Timişoara), cat şi prin est (Constanta, Galati), din cea de a doua sursa extinzandu-se repede spre oraşele din Moldova.

Ca modest militant pentru sanatatea poporului nostru, inclusiv pentru sanatatea generatiei tinere, consider ca am datoria de a prezenta in detaliu aceste preparate cu efecte foarte daunatoare, care pot distruge sanatatea fizica şi psihica a consumatorilor naivi.Sunt convins ca noi, cei care luam pozitie categorica impotriva consumului acestor substante daunatoare corpului, indiferent de gradul lor de toxicitate, ne expunem unor reactii destul de dure din partea consumatorilor, uneori exprimate prin apostrofari şi cuvinte jignitoare.

Este bine cunoscut ca, de cativa ani, au aparut nişte negustori avizi de imbogatire rapida, pe orice cale posibila, care au introdus in tara o serie de produse de mult disparute din lumea civilizata. Aceste produse erau apanajul unor triburi africane şi americane, unele semi-salbatice, care traiau in indepartata Antichitate sau in Evul Mediu.

Se profita de faptul ca unele dintre aceste produse nu au fost introduse in grupa drogurilor interzise prin lege, deşi au efecte aproape similare cu drogurile clasice. Explicatia este simpla. Fiind disparute de sute şi mii de ani din atentia oamenilor aflati pe diferite trepte ale evolutiei civilizatiei, ar fi absurd sa mai faca obiectul preocuparilor actuale. In mod similar, nimeni nu mai studiaza produsele consumate de sumerienii şi perşii din Antichitate sau de catre hunii nomazi in fuga lor spre Occident.

Introducerea in Romania a acestor substante s-a facut, concomitent, atat prin vest (Timişoara), cat şi prin est (Constanta, Galati), din cea de a doua sursa s-a extins repede spre oraşele din Moldova (Tecuci, Vaslui, Iaşi) şi inainteaza spre nord. In multe localitati s-a creat o larga retea de distributie prin acele magazine de vise, Etnoplant-Shop, Weed Shop. Se apeleaza la o reclama intensa şi la un sistem de livrare direct la domiciliu, transportul fiind gratuit, cu plata ramburs.

Consumatorul nu trebui sa faca nici un efort pentru a le procura, ci doar sa achite preturile colosale de livrare. Pentru un pachetel de 3 grame se cer 1,2-1,5 milioane de lei vechi.

Plantele sunt toxice pentru sistemul nervos central

– Pedicularis densiflora – numita razboinicul indian, era utilizata de triburile indiene din America de Nord,care fumau bobocii florali şi florile uscate pentru efecte halucinogene, euforice, afrodisiace, relaxante şi de agresivitate. Prin inducerea acestei agresivitati se poate ajunge uşor la violuri sau chiar la crime, fara a conştientiza gravitatea faptelor şi consecintele sociale. Aceste efecte sunt cauzate de un complex de alcaloizi quinolizidici, toxici asupra sistemului nervos central şi periferic (pediculinina, protopelina, criptopina şi bicuculina).

Consumatorii, cu sistemul nervos uşor paralizat, se simt cu capul in nori, au un ras necontrolat, chef de dans excentric, dilatarea pupilelor şi tremuratul puternic al mainilor şi picioarelor, care aminteşte de boala Parkinson şi chiar de epilepsie. Persoanele respective trebuie sa ştie ca nu mai au capacitatea de a conduce autovehicule in siguranta şi se pot expune la accidente grave. In plus, simt crampe acute stomacale, senzatie de voma şi mahmureala ca dupa o betie crunta. Produsul este interzis copiilor şi tinerilor sub 18 ani, dar nu poate fi folosit nici de persoanele adulte.

– Leonotis leonurus – urechea leului sau canepa salbatica este una dintre cele mai eficiente alternative la canabis şi la tutun brut. Planta era originara din Africa de Sud, unde era fumata de triburile de hotentoti. Se fumau florile uscate, pentru efecte euforice, psihoactive, impulsive şi relaxante. Drogul cotine numeroşi alcaloizi indolici şi tropanici, cel mai activ fiind leonurin, uşor toxic, cu multiple efecte secundare asupra intregului organism. Din aceste considerente este interzis copiilor şi tinerilor sub 18 ani şi femeilor gravide, din cauza pericolului de a da naştere unor copii cu malformatii. In plus, da dependenta la fel ca celelalte droguri clasice.

– Nelumbo nucifer – lotusul galben era utilizat in Asia de catre indienii budişti in ritualurile religioase, intrucat se credea ca zeul Budha ar fi provenit dintr-o floare de lotus. Dupa fumatul florilor uscate apare un sentiment de bucurie nemotivata, cu caracter mistic, ce invadeaza mintea şi tot trupul consumatorului, care se simte inaltat la ceruri. Aceste efecte sunt datorate unui complex de alcaloizi (neferina, liensenina, isoliensinina) şi a acidului betulinic in exces.

– Nymphaea caerulea – nufarul albastru era o planta sacra in Egiptul Antic, folosita pentru efectele sale euforice, afrodisiace şi relaxante. Prin consum, sistemul nervos este perturbat din cauza unui complex de taninuri, compuşi fenolici şi acid galacturonic.

– Leonurus sibiricus – marijuanella sau mica marijuana era consumata sub forma de frunze uscate şi maruntite de catre triburile din America Latina şi adusa in Europa de conchistadorii spanioli. Efectele narcotice sunt cauzate de un complex de alcaloizi foarte toxici (leonurina, leonuridina, stachydrina etc).

– Zornia latifoklia era fumata de vechile triburi de indieni din Brazilia pentru efecte psihoactive, impulsive, uneori fiind consumata in scopuri vizionare.

– Canavalia maritima era folosita de triburile vechi din zona Golfului Mexic. Semintele au fost gasite in mormintele regale din Peru şi Yucatan care datau inca din Antichitate. Are efecte psihoactive, energizante pentru o scurta perioada.

– Scutellaria galericulata era un alt drog folosit de triburile care traiau in apropierea Golfului Mexic, avand efecte uşor paralizante asupra nervilor cranieni, cauzator de alcaloidul baicaleina.

Atentie, aceste ierburi produc dependenta!

Aceste droguri sunt distribuite separat sau in amestecuri numite Spice Gold, Spice Silver, Spice Diamond, Smoke, Genie, Arctic, Diablo XXX. Pentru a masca gustul amarui al alcaloizilor, fabricantii de droguri adauga diferite substante, producand miros placut atunci cand sunt aprinse şi cu gust de miere şi vanilie.

Familiile tinerilor care manifesta tendinta de alunecare spre consumul acestor substante foarte daunatoare au datoria sa le stimuleze interesul şi preocu-pa-rile spre alte activitati potrivite mileniului in care traim şi nu spre practicile primitive ale unor triburi care au disparut de sute şi mii de ani.

Factorii de raspundere de la nivel local şi national au, de asemenea, datoria sa gaseasca cele mai eficiente metode de antrenare a tinerilor in activitati sportive sau productive şi sa-şi gaseasca perspectivele vietii prin conturarea unor profesii pe care sa le indrageasca şi sa le onoreze prin aport personal.

Speram ca aceste cateva idei sa-şi gaseasca ecoul dorit in sufletele tinerilor debusolati, ce incearca sa-şi ascunda frustarile vietii in fumul halucinant al drogurilor care ii transporta, pentru cateva momente, intr-o lume de visare, dar care, ulterior, prezinta efecte foarte daunatoare asupra intregului organism.

Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA din 19.05.2009.

[sursa imagine]

Related Posts with Thumbnails

November 29, 2010   Posted in: Regim sanatos de viata