Preparatele din mesteacan, cele mai bune „medicamente“ ale rinichiului

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICÃ

Originar din padurile zonelor temperate ale Europei si Siberiei, mesteacanul s-a raspandit pe tot globul, fiind cunoscut inca din vechime pentru proprietatile sale eficiente in tratarea multor boli. Printre proprietatile terapeutice de mare importanta se numara cele antiseptice, antimicrobiene si antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli si a stafilococului auriu). Prin aceste insusiri, mesteacanul este un adevarat elixir pentru rinichi, vezica urinara si cai respiratorii.

Orice calator in mijlocul naturii este placut impresionat cand are in fata un mesteacan frumos, zvelt, inalt pana la 20-30 metri, cu o coroana luminoasa, frunze argintii, crengi subtiri si flexibile si o scoarta neteda si albicioasa care se exfoliaza in fasii transversale.

Legendele spun ca, la originea sa, mesteacanul era un arbore urat, pipernicit, cu o tulpina stramba si o scoarta aspra, rugoasa si negricioasa. Tot legenda spune ca in vremea cand Dumnezeu calatorea prin lume a intalnit un arboras care se plangea ca nu are o infatisare frumoasa cu care sa se prezinte in fata Domnului, asa cum faceau arborii placut investmantati cum erau brazii si stejarii. Atunci Creatorul i-a schimbat imediat infatisarea, daruindu-i o statura falnica, o coroana bogata si o scoarta stralucitoare precum argintul. Totodata, Dumnezeu i-a daruit si unele insusiri sacre impotriva spiritelor rele si a vrajitoriilor.

Aceasta ar explica faptul ca, in sambata din ajunul Rusaliilor, se pastreaza obiceiul de a pune ramuri infrunzite de mesteacan la porti, usi, ferestre si grajduri, avand rol de ocrotire contra bolilor, la oameni si animale, si contra zloatelor din cursul verii. Dupa aceasta zi, ramurile se pastreaza la icoana, alaturi de cateva fire de busuioc pentru a alunga duhurile necurate.

Arborele este originar din padurile zonelor temperate ale Europei si Siberiei. La noi in tara il gasim in zonele de dealuri joase si de campii, unde suporta bine conditiile de seceta si arsita, avand mari perspective pentru zonele foarte aride, prezente si viitoare. Arealul de extindere cuprinde si zonele montane, pe pante abrupte pana la altitudinea de 1.600 de metri, unde rezista bine la gerurile iernii si la vanturile puternice. Adesea se grupeaza in masive pure, formand mestecanisuri sau se asociaza cu specii de conifere si foioase.

Frunzele, cele mai folosite in tratamentele naturiste

In tinerete, arborele creste repede, iar longevitatea medie ajunge la 100 de ani. Cunoscandu-se multiplele insusiri terapeutice mesteacanul, cu cateva specii distincte (Betula pendula, B. alba, B. verrucosa), este folosit in scopuri medicale in toata perioada de vegetatie. Cele mai mult utilizate sunt frunzele tinere, recoltate in lunile mai-iulie, cand sunt putin lipicioase datorita glandelor care produc o rasina cu miros balsamic. Dupa uscare prezinta un miros caracteristic, usor aromat si gust slab amarui.

In unele zone se folosesc si mugurii florali, recoltati primavara devreme pana la pornirea in vegetatie, precum si scoarta, rasina si seva extrasa.

Continutul chimic

- Frunzele contin: flavonoide (in deosebi rutozide si hiperoxide), polifenoli, taninuri, alantoina, acizi organici (fenolic, cafeic, clorogenic), metil-salicilat, leucoantociani, alcooli triterpenici (betuloprenol, betulenol), ulei eteric si vitamina C.

- Scoarta contine: glicozizi fenolici (betulia) numita camforul de mesteacan, betulazida, acid betulinic, taninuri pirocatehinice, rezine, principii amare, mucilagii, saponine.

- Seva contine: levuloza, acizi organici, hormoni vegetali, vitamina C si saruri minerale.

- Rasina contine fenoli, crezoli si guaiacol.

Frunzele, un bun diuretic

Proprietatile terapeutice ale frunzelor au fost cunoscute de sute si mii de ani, fapt pentru care mesteacanul a fost denumit «arborele vietii». In primul rand, a fost cunoscuta actiunea diuretica a frunzelor bazata pe capacitatea de a elimina o cantitate mare de lichide din tesuturi, fara a produce iritatii renale. Prin aceasta diureza crescuta, datorata prezentei derivatilor flavonici, are loc dizolvarea calculilor renali, se evita edemele renale, umflarea picioarelor si se elimina unele substante daunatoare din corp (uree, acid uric, azotati, azotiti si cloruri).

Proprietatile sale terapeutice, de mare importanta, sunt: antiseptice, antimicrobiene, antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli si a stafilococului auriu). Prin aceste insusiri, mesteacanul este un adevarat elixir pentru rinichi, vezica urinara si cai respiratorii.

Frunzele mai au si alte insusiri terapeutice, respectiv sudorifice, expectorante, decongestive, emenagoge, coleretice (stimuleaza eliminarea bilei), antireumatismale, antiinflamatoare, antigutoase si usor hipotensive.

Scoarta are proprietati depurative, digestive si febrifuge, iar seva este antilitiazica urinar.

In tratamentele externe, preparatele din mesteacan au bune efecte antiinflamatoare, tonice-capilare si antiseptice pentru piele.

Infuzia din frunze trateaza litiaza renala

Preparatele din mesteacan pot fi utilizate cu mult succes in prevenirea si combaterea multor afectiuni, atat interne, cat si externe.

Cele mai bune rezultate se coreleaza cu bolile renale si genitale la care intervin cantitatile mari de flavonoide existente in frunze si scoarta. Prin efectele antiinflamatoare si antiseptice se curata tractul renal si urinar de eventuale toxine sau de infectii bacteriene (in caz de cistita, nefrita si uretrita). In plus, actioneaza direct prin eliminarea excesului de saruri minerale, separate sau compactate sub forma de nisip si calculi. De retinut ca o eficienta deosebita prezinta tinctura de mesteacan amestecata, in parti egale, cu tinctura de ienupar, pentru a evita imbolnavirile de cistita, pielita, nefrita cronica si pielonefrite.

Pe baza rezultatelor de pana acum se poate aprecia ca infuzia din frunze este cel mai bun remediu in tratarea litiazei renale, avand efecte de dizolvare a calculilor din rinichi si din caile urinare. Efectul este mai intens in cazul prezentei uratilor (saruri cu calciu ale acidului uric, format la o alimentatie cu exces de proteine animale). Actiunea de dizolvare a uratilor se asociaza excelent cu infuzia din frunze de merisor si flori de musetel.

Preparatele din scoarta combat edemele

Actiunea diuretica se exercita si prin eliminarea din sange si urina a excesului de acid uric, uree si creatinina sau a excesului ionilor de clor si sodiu. Aceste cantitati in exces sunt foarte periculoase prin declansarea unor afectiuni foarte grave, cum ar fi uremia, hiperazotemia, albuminuria, insuficienta renala si mitrala si chiar blocajul renal.

Tot efectul diuretic al preparatelor din frunze si scoarta de mesteacan poate interveni in edeme de origine renala si cardiaca (manifestate prin picioare umflate) si in diminuarea excesului de colesterol rau (LDL).

Alte afectiuni in care s-au constatat efectele benefice ale preparatelor din mesteacan sunt:

- combaterea hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice si a aterosclerozei coronariene, evitand tulburarile caracteristice (ameteli, dureri de cap, vertij si acufene – zgomote in urechi);

- combaterea durerilor reumatismale, a inflamatiilor articulare, artrite, artroze si guta, ca urmare a proprietatilor antiinflamatoare, efectul fiind mai evident in cazul asocierii cu osul iepurelui, urzica si cretusca;

- previne diabetul zaharat;

- stimuleaza secretiile gastrice, biliare si intestinale si, implicit, pofta de mancare in caz de anorexie;

- combate infectiile intestinale, enteritele, enterocolitele, colitele de fermentatie si de putrefactie (in asociere cu salvie si cu scoarta de stejar);

- combate ascita (in asociere cu ienupar), dispepsia si a anaciditatea gastrica;

- efecte bune in tratarea unor boli respiratorii ca bronsita cronica si acuta, laringita, esofagita, guturaiul si gripa;

- combate obezitatea si celulita.

Seva de mesteacan regleaza tulburarile de nutritie

Seva de mesteacan este eficienta in fortificarea copiilor si a persoanelor debilitate sau cu tulburari de nutritie. Toate aceste efecte vor putea fi valorificate printr-o cura de primavara-vara, cu actiune intens depurativa si diuretica.

Contra tifosului exantematic si al febrei tifoide s-a folosit, in trecut, decoctul din frunze, muguri si scoarta, luate separat sau in amestec cu frunze de ulm si catina rosie (in parti egale).

Extractul din muguri evita infundarea ganglionilor limfatici. In ultimul timp s-a constatat ca un derivat al acidului betulinic este eficient impotriva HIV.

Contra negilor si a ranilor este indicata o bucata din scoarta proaspata, schimbata in fiecare zi, care se asaza direct pe piele.

Infuzia concentrata de frunze elimina toxinele

- frunzele de mesteacan au efecte diuretice si depurative, actionand prin eliminarea excesului hidric si a toxinelor din corp, stimuland schimburile de substante orgamice. Se folosesc sub diferite forme;

- infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apa clocotita; se infuzeaza doua ore in vas acoperit si se bea, pe parcursul zilei, in portiuni mici, urmate de putina apa;

- infuzie concentrata din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apa in clocot, se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu, cand infuzia a scazut la temperatura de 400C; se infuzeaza 6 ore si se beau 2-3 cesti pe parcursul zilei, la intervale de 4 ore, cu efecte diuretice in edeme renale si cardiace si pentru eliminarea toxinelor si a acidului uric;

- infuzie din amestec de frunze de mesteacan, coada calului si boabe de ienupar (in parti egale) din care se ia o lingura cu varf la 250 ml apa clocotita, se lasa sa infuzeze 10 minute si se beau 4 cani pe zi, cu efecte multiple;

- infuzie din amestec format din frunze de mesteacan (3 parti), frunze de melisa (doua parti), seminte pisate de fenicul (doua parti), fructe uscate de maces (o parte), flori de soc (o parte) si herba de trei-frati-patati (o parte). Se ia o lingurita amestec la 250 ml apa clocotita, se infuzeaza acoperit 10 minute, se strecoara si se beau cate 3 cani pe zi timp de 4-6 saptamani, cu efecte de purificare si detoxifiere a organismului;

Mugurii de mesteacan au proprietati antibiotice

Scoarta de mesteacan este bogata in acid betulinic si salicilati cu proprietati antivirale. Se foloseste in diferite forme de preparate:

- decoct dintr-o lingurita scoarta uscata si macinata la 200 ml apa rece; se fierbe 5 minute si se beau cate doua cani pe zi, inainte de mesele principale, mai ales de catre bolnavii cu friguri intermitente si frisoane;

- tinctura din scoarta (20 g in 100 ml alcool 400), din care se iau cate 20-30 picaturi diluate in 50 ml apa, de 2-3 ori pe zi, pe o durata de 20-30 de zile;

- vin tonic preparat din 50 g scoarta uscata si macinata la un litru vin rosu; se macereaza timp de 7 zile, se strecoara si se bea cate un pahar inainte de mesele principale;

Mugurii de mesteacan au proprietati antibiotice si se folosesc sub diferite forme:

- decoct din 100-120 g muguri uscati care se fierb in 750 ml apa pana scade lichidul la 500 ml; se adauga 1 g bicarbonat de sodiu pentru dizolvarea rasinilor, se strecoara si se bea intreaga cantitate, fractionata in cursul zilei;

Seva de mesteacan, obtinuta primavara prin incizii in ramuri tinere sau in tulpini, are puternice actiuni diuretice si se bea cate un pahar de 50 ml in fiecare dimineata, pe stomacul gol, pe o durata de 15-20 de zile. Are efecte de stimulare generala a functiilor vitale ale organismului si de dizolvare a calculilor renali;

- seva se pastreaza in sticle, unde devine sampanizata, cu gust de vin. Aciditatea se corecteaza cu zahar. Pentru a evita fermentarea se introduc in sticla 4-5 cuisoare la un litru seva.

Tratamente externe

- decoct concentrat din 30-50 g scoarta la un litru de apa; se fierbe 10 minute si se aplica sub forma de comprese in dermatoze si rani.

- prin arderea scoartei se obtine un dohot bun pentru tamponarea leziunilor de impetigo, pecingine sau raie;

- tinctura preparata din 20 g muguri uscati si maruntiti, care se macereaza timp de 14 zile in 100 ml alcool 700; se aplica local sub forma de cataplasme in diferite afectiuni dermatice, inclusiv arsuri;

- seva se foloseste la spalarea zilnica a zonelor cu pistrui si pete maronii si in tratamente care urmaresc sa combata cuperoza, acneea, micozele cutanate, seboreea si alopecia;

- extractele din frunze se dovedesc un bun tonic capilar pentru stimularea cresterii parului si favorizarea revigorarii firelor de par. Pentru asta se maseaza regulat pielea capului cu seva, ultima clatire a parului fiind facuta cu infuzie concentrata din frunze;

- baile pe cap cu infuzie din frunze au un rol important in calmarea iritatiilor pielii si in intarirea radacinii parului;

- prin spalarea pielii cu decoct din frunze se trateaza multe afectiuni dermatologice (negi, eczeme, acnee, plagi, urticarie, dermatite, pete pe obraz, psoriazis, muscaturi de caine, de vulpe sau lup).

In alimentatie, frunzele tinere de mesteacan pot fi consumate primavara, adaugate la salata de laptuca.

Observatii. In timpul tratamentelor cu produse de mesteacan este necesar un consum mai mare de lichide, in special apa plata.

Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA din 12.07.2009.

[sursa imagine]

Related Posts with Thumbnails

January 17, 2011  Tags: , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR