Inhalatii cu amestecuri din plante, bune contra astmului

INTREBARE – Petru D., Pitesti:
„De cativa ani sufar de astm bronsic. As vrea sa stiu daca profesorul Milică recomanda inhalatiile si ce alte remedii ar fi bune in aceasta situatie. Va multumesc.“

* * *

RASPUNS – Prof. Dr. Constantin Milică:

Inhalatiile sunt foarte bune pentru astmatici, iar eu recomand in mod special inhalatia, inainte de culcare, cu infuzie de musetel (doua linguri flori la 250 ml apa), cu amestec din flori de tei si coada-soricelului si seminte de marar sau cu uleiuri eterice de isop, salvie, brad, pin, molid (5 picaturi turnate in 250 ml apa clocotita).

De asemenea, mai sunt utile:
– comprese cu otet si apa fierbinte, aplicate seara la culcare
– cataplasme calde pe piept cu faina de mustar sau de in si pe spate cu terci din ridichi negre rase, plamanarica, patlagina, coada-calului, galbenele, nalba si tataneasa (aplicate seara inainte de culcare)
– cataplasme cu frunze proaspete de varza, aplicate pe piept sau pe spate, in 3-4 straturi, care se lasa minimum 4 ore, seara sau noaptea
– bai calde de maini (dimineata) si de picioare (seara), cate 15-20 minute, timp de 8 zile consecutiv, folosind decoct de mustar (5 minute) sau extract de cimbru, rotungioara, patrunjel, lavanda, usturoi si petale de mac rosu
Dupa bai se fac masaje pe piept cu ulei de ricin, ulei de terebentina sau unguente de galbenele, tataneasa si rasina de conifere.

Apiterapia recomanda multe retete:
– mielita din miere de albine, hrean ras si zeama de lamaie din care se ia cate o lingurita de 2-3 ori pe zi, urmata la 15 minute de un ceai din fructe de fenicul
– mielita din muguri de conifere, radacini de tataneasa si iarba mare (proaspata si data pe razatoare), macerata, in cantitati egale, cu miere de albine si consumata, cate o lingurita de 3 ori pe zi, cu 10 minute inainte de mese
– miere de albine din flori de camp, de munte sau de tei, folosita sub forma de inhalatii timp de 10 minute seara la culcare, avand efecte expectorante, antiinflamatoare, antimicrobiene si calmante
– sirop expectorant din miere de albine din care se consuma cate 3-4 linguri pe zi la adulti si 3 lingurite la copii
– sirop de propolis (300 g) din care se iau trei linguri pe zi, cu o ora inainte de mese
– laptisor de matca (50-100 mg pe zi), tinut sub limba, intr-o cura de 20-30 de zile consecutiv
– aerosoli cu solutie alcoolica de propolis 15%, diluata cu apa (1:1), repetate de doua ori pe zi, cate 5 minute, urmate de 20-30 minute de odihna, intr-o cura de 15-30 sedinte.

Articolul a fost publicat in Ziarul LUMINA (rubrica “Raspundem cititorilor”) din 01 martie 2010.

Related Posts with Thumbnails

May 3, 2013  Tags: , ,   Posted in: BOLILE APARATULUI RESPIRATOR