Urzica vie, cea mai folositoare sursa de vitamine a primaverii

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

In editia de astazi va vom prezenta una dintre cele mai vechi plante medicinale din flora spontana, urzica vie. Cunoscuta inca din Antichitate pentru virtutile sale alimentare si medicale, urzica este recomandata frecvent in curele alimentare si terapeutice de primavara.

Considerata ca o planta sacra, urzica vie se consuma pe toata durata Postului Mare, in mod obligatoriu in ziua Dochiei, in saptamana Patimilor si in Sambata Pastelui.

Urzica este o planta raspandita aproape pe intreg globul terestru. In scopuri alimentare se recolteaza partea aeriana a plantulelor tinere, imediat dupa rasarire, pe cat posibil dimineata pe roua, fie la inceputul primaverii, fie toamna dupa otava. Se pot folosi si frunzele adunate cu manusa, prin strujire, pana la inflorire. Valorificarea se face in stare proaspata, in diferite mancaruri sau in stare uscata, dupa ce au fost tinute la umbra, in strat subtire, in incaperi bine aerisite si pastrate in saculeti de panza.

In scopuri medicinale se recolteaza plantele in intregime (frunze, herba, radacini, seminte), intrucat toate organele vegetale au proprietati terapeutice. Recoltarea se poate prelungi pana in luna octombrie. Se lasa sa se ofileasca pentru a pierde proprietatile urzicante si apoi se usuca la umbra. Radacinile se smulg din sol primavara si toamna, se spala si se usuca la soare sau in locuri bine aerisite.

Proprietatile terapeutice si alimentare ale urzicilor sunt datorate bogatiei in unele substante bioactive intre care predomina complexul de saruri minerale, in deosebi fier, magneziu, calciu, potasiu si siliciu. In plus, exista o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decat in mere), precum si alte vitamine importante cum ar fi K (cu actiune antihemoragica), PP, complexul B si provitamina A (beta-caroten).

Pulberea din frunze uscate combate hemoragiile digestive usoare
Curele de primavara si de toamna cu urzici, luate sub diferite forme, au actiuni favorabile pe o paleta larga de afectiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale etc.

In bolile digestive previne si combate:
– gastritele hiperacide cauzate de abuzul de tutun si cafea, ulcerele gastrice si duodenale, previne cancerul gastric, stimularea secretiilor gastrice, pancreatice si intestinale
– hepatite, litiaza biliara, pancreatita, ciroza si ascita
– atonie digestiva (indigestii), crampe intestinale, constipatii usoare (o lingurita pulbere de radacini luata cu 15 minute inainte de mese), diaree rebele sau provocata in caz de tuberculoza, dizenterie, enterite acute si cronice
– combate hemoragiile digestive usoare (se iau 4-6 linguri cu pulbere de frunze uscate pe zi)
– inhiba dezvoltarea unor agenti patogeni (Shigella, Pasteurella, Staphilococcus) si a parazitilor intestinali

In afectiuni renale, preparatele din urzica au eficacitate in:
- calculoza renala, infectie renala
– retentie urinara, uremie (infuzie din frunze si radacini de urzica, consumand un litru ceai pe zi in locul apei potabile), reducerea procentului de uree, acid uric si creatinina
– cistite, enurezis (incontinenta urinara)
– prostatita si hiperplazia benigna a prostatei (tinctura – 20 picaturi de trei ori pe zi in cure de 3-4 saptamani)
– guta, cu provocarea diurezei datorita prezentei flavonoidelor

Tinctura de urzici, recomandata bolnavilor de reumatism degenerativ
In afectiunile pulmonare intervine eficient pentru:
– bronsite, astm bronsic, fluidificarea secretiilor bronsice (datorita mucilagiilor)
– tuse seaca si convulsiva, raceli frecvente, dureri de piept
– pneumonie, naduseli, hemoptizie, tuberculoza (decoct din radacini si frunze de urzica cu miere si fagure alb, in cure de 1-2 luni, sau pulbere din frunze uscate, luate cu miere in proportii egale)

In boli cardiovasculare, tinctura de urzici este eficienta in arterite, leucemie, dezintoxicarea sangelui si ca masaj in zona inimii.

La dereglarile de metabolism (diabet zaharat, obezitate) sunt recomandate cure de 3 saptamani, repetate in cursul anului, folosind amestec de urzici, teci de fasole si frunze de dud si nuc.

In reumatism degenerativ si gutos, poliartroze, lumbago si sciatica se foloseste tinctura de urzici (cate 20-30 de picaturi de trei ori pe zi), in cura de durata.

Pentru revigorarea organismelor debilitate, anemice, rahitice, convalescente, cu migrene si dureri de cap, precum si la sportivii de performanta este recomandata o cura de 4 saptamani cu infuzie din frunze de urzici, eventual in amestec cu menta si musetel (de 2-3 ori pe zi).

Remedii pentru tratamente externe
Preparatele din urzici au efecte deosebit de eficiente in:
– vindecarea ranilor supurande, varice, ulcere varicoase, gangrene, urticarie, psoriazis, eczeme cronice, arsuri, pecingine, licheni, bataturi, unghii friabile si casante, alergii dermatice, tumori si cancer de piele.

Se fac bai locale cu infuzie concentrata din frunze si radacini (6-10 linguri la un litru apa clocotita), avand efecte cicatrizante si epitelizante. Se mai pot aplica frunze proaspete strivite cu putina sare si cataplasme cu piureu din urzici pentru diverse boli de piele, inclusiv intepaturi de albine, viespi si bondari.

Articolul a fost publicat in Ziarul LUMINA din 23 martie 2010.

Sursa imagine: Livestrong.com

Related Posts with Thumbnails

June 28, 2013  Tags: , , , , , , , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR