Socata, un remediu excelent pentru cei care sufera de surmenaj nervos

INTREBARE – Rodica G., jud. Vrancea:
“As dori sa stiu ce efecte terapeutice au preparatele din flori de soc si, in mod special, socata. Va multumesc!”

* * *

RASPUNS – Prof. Dr. Constantin Milică:
Socata, o bautura ideala de la tinerete pana la batranete, se prepara din 10-15 inflorescente proaspete, care se pun in 10 litri de apa; se fierbe pana da in doua clocote, se adauga 1 kg zahar sau miere de albine, o lamaie taiata felii si un pachet cu sare de lamaie. Dupa racire se adauga un cub de drojdie (cat o nuca) si se lasa sa fermenteze timp de doua zile, cu agitare, folosind o lingura de lemn. Se strecoara si se trage in sticle bine astupate, care se pastreaza la rece, in loc intunecos. Dupa preferinta, bautura se poate colora cu zahar ars.

Consumul zilnic este de 2-3 paharele, inainte de mese, fiind un bun tonic general, spumant ca sampania, cu efecte diuretice, depurative si antitoxice. O cura de doua saptamani, cu cate 1 litru de socata pe zi, in locul apei de baut, are efecte remarcabile la persoane cu surmenaj nervos, astenie, depresie psihica pe fond de stres, inhibari si blocaje psihice. Consumul de socata se asociaza cu un regim alimentar lacto-vegetarian si un program de viata relaxat, cu plimbari zilnice in natura si sporturi usoare.

Insa, preparatele din flori de soc sunt eficiente si in tratarea afectiunile cailor respiratorii (gripa, guturai, raceala, raguseala, tuse, crize severe de astm bronsic, bronsita, tuberculoza, rujeola, scarlatina, infectii la nivelul plamanilor si ale cailor respiratorii superioare). Ceaiul din flori este eficient in crize de dispnee si tuse, insotite de cianozari, care trezesc bolnavul din somn, inainte de miezul noptii, cu transpiratie abundenta la trezire, agitatie, anxietate si extremitati reci si cianozate.

In uz extern, ceaiul de soc se foloseste in furuncule, abcese, eczeme, degeraturi, arsuri, umflaturi, urticarie si pentru comprese in conjunctivita, blefarita, eczeme ale pleoapelor si orgelet, avand rol de a reduce inflamatiile si de a fluidifica infectiile.

Pentru uz intern se folosesc:
– infuzie din doua lingurite cu flori uscate la 250 ml apa clocotita; se infuzeaza acoperit 10 minute, se indulceste dupa gust si se beau 2-3 ceaiuri caldute pe zi, ultima cana inainte de culcare. Eficienta creste prin adaosul unei lingurite de bitter suedez sau sirop de menta
– infuzie din amestec cu flori, frunze si scoarta de soc, in parti egale, eficienta ca depurativ pentru curatirea sangelui
– infuzie din amestec cu flori de soc si flori de tei, in parti egale, folosita in afectiuni ale cailor respiratorii, raceli si bronsite
– tinctura preparata sub forma de macerat, timp de 14 zile, in alcool 400, din care se ia cate o lingura dimineata, pe stomacul gol, si seara, in 100 ml apa
– vin din flori, din care se consuma cate 2-3 paharele pe zi

Articolul a fost publicat in Ziarul LUMINA (rubrica “Raspundem cititorilor”) din 1 iunie 2010.

Sursa imagine: gustos.ro

Related Posts with Thumbnails

October 21, 2013  Tags: , , , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR