CARTE: Medicina naturista. Tainele sanatatii, tineretii si frumusetii

Pentru cei care considera sanatatea ca fiind cea mai mare bogatie, Editura Doxologia le vine in intampinare cu publicarea lucrarii „Medicina naturista. Tainele sanatatii, tineretii si frumusetii”, tiparita sub semnatura domnului prof. univ. dr. Constantin Milică. In prezent conducator de doctorat si profesor consultant al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad”, domnul Constantin Milică a publicat, de-a lungul carierei ale, 1.050 de lucrari din care 32 carti, tratate, monografii, 4 cursuri universitare de fiziologia si biochimia plantelor, caiete de lucrari practice de fiziologie, 252 lucrari stiintifice, 207 in limba romana, 35 in limbi straine, 10 lucrari aparute in strainatate.

Prezenta lucrare este structurata in doua volume cuprinzand 12 capitole, in care sunt tratate in detaliu bolile cardiovasculare, cele ale aparatului digestiv, respirator si ale sistemului nervos – in cadrul primului volum, in timp ce al doilea volum trateaza subiecte precum afectiunile maligne (cancerul), cele genitale si renale, bolile aparatului locomotor, de metabolism, alcoolismul si tabagismul, bolile aparatului auditiv si cele dermatologice, incheind cu un capitol incarcat de informatii esentiale despre importanta pastrarii sanatatii, denumit „Tinerete prelungita si viata sanatoasa”.

In cele doua volume se incearca o detaliere a problemelor ridicate de circa 150 de maladii umane, cu amanunte privind etiopatologia, simptomele caracteristice, evolutiile posibile, tratamentele naturiste si alopate, regimurile alopate, regimurile alimentare. Multiplele procedee fitoterapeutice prezentate in cele peste 700 de pagini sunt folositoare pentru prevenirea si combaterea multor afectiuni care pun in pericol sanatatea si durata de viata a populatiei.

Citam din Introducere:
„Ce este sanatatea?
Se poate defini printr-un echilibru al tuturor functiilor organismului care asigura starea normala sub aspect fizic, mental si social. […]
Din nefericire, majoritatea oamenilor isi neglijeaza sanatatea, fie din necunoastere, fie din superficialitatea cu care actioneaza in diferite etape ale vietii. Acestia nu se gandesc la mentinerea sanatatii lor decat atunci candincepe agravarea starii de sanatate, intr-un corp slabit si epuizat de boala. […]
In istoria vietii pe pamant, plantele au aparut inaintea omului. Fitoteraia a aparut ca procedura de prevenire, ameliorare sau vindecare a multor suferinte, incepand de la omul primitiv si pana in zilele noastre. Notiunea de fitoterapie, ca ramura a medicinei din fiecare etapa a dezvoltarii civilizatiei, defineste totalitatea procedeelor terapeutice bazate pe utilizarea unor plante in scopuri profilactice si curative, de combatere a diferitelor actiuni maladive.
Capacitatea terapeutica a plantelor medicinale este datorata complexului de substante bioactive, organice si minerale pe care le contin. In mod deosebit actioneaza grupele de substante complexe (alcaloizi, taninuri, saponine, glicozide, acizi, alcooli, fenoli, cetone, terpenoide etc.), care sunt sintetizate in urma reactiilor metabolice reglate de garniturile enzimatice, caracteristice fiecarei specii vegetale.
Fitoterapia stiintifica, bazata pe experienta multimilenara a popoarelor de pe intreg mapamondul, are ca obiectiv valorificarea miilor de specii de plante medicinale si aromatice, din flora spontana si cultivata.
Tezaurul floristic foarte bogat si diversificat din spatiul carpato-danubiano- pontic si traditia foarte veche a utilizarii plantelor in terapeutica populara constituie premisele unei orientari decisive spre fitoterapie, cu efecte bine cunoscute in alinarea si vindecarea multor suferinte umane.
Materia prima medicinala din flora noastra, mai putin poluata decat in restul Europei, este tot mai solicitata de cei care isi manifesta interesul valorificarii covorului vegetal, in scopul obtinerii de produse finite pentru terapia medicala, cosmetica si alimentatie naturista.
Cu speranta realizarii unui aport concret in mentinerea sanatatii semenilor, ne consideram datori sa deschidem larg Portile Farmaciei Naturii si sa dam acces liber tuturor cautatorilor de virtuti medicinale in bogata flora spontana si cultivata ce ne inconjoara.”

Lucrarea poate fi cumparata atat direct de la sediul Centrului de Tratamente Naturiste AROMA din Iasi (in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion onescu de la Brad”, Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 3), cat si prin comanda telefonica, apeland numarul 0232-407.468. Coletul va fi expediat prin posta, plata facandu-se la primire. Pretul celor doua volume este de 65 de lei.

Cuprins – Volumul I:

Cuprins – Volumul II:

Related Posts with Thumbnails

November 1, 2013  Tags: ,   Posted in: PUBLICATII, Regim sanatos de viata