Siropul de zmeura, un remediu excelent pentru cardiaci

INTREBARE - Andreea S., Pitesti:
“Ce proprietati nutritive are zmeura?”

* * *

RASPUNS – Prof. Dr. Constantin Milică:
Fructele de zmeur au o compozitie chimica foarte diversa, ce se coreleaza cu proprietatile terapeutice si cu actiunile specifice in vindecarea diferitelor boli. Aciditatea fructelor prezinta proprietati aperitive, stimuland secretia salivei, a sucurilor gastrice si intestinale.

Valoarea nutritiva si terapeutica a fructelor creste in mod semnificativ prin ansamblul vitaminic foarte complex in care predomina vitamina C (20-50 mg%), B1, B2, D, P, PP si beta-caroten. Continutul ridicat de saruri minerale, usor asimilabile (Ca, Fe, Cu, K, P, Mg, Mn, Zn), reprezinta sursa naturala a componentelor primare, necesare sintezei de principii active cu actiuni terapeutice. Aceste saruri minerale (4-5 g la 1 litru de suc) constituie materialul de constructie pentru nervi, vase si sange si au rol de neutralizare a actiunii daunatoare a acidului uric, mentinand alcalinitatea sangelui intre limite normale.

Proprietatile terapeutice ale fructelor vizeaza, in primul rand, afectiunile interne, avand efecte astringente, antibacteriene, antidiareice, antiinflamatoare, diuretice, depurative, stomahice, vitaminizante si energizante. In afectiunile externe actioneaza in ingrijirea pielii prin efecte de regenerare, astringente, exfoliante si de catifelare.

Fructele proaspete sau transformate in sirop se folosesc in terapia medicala ca remedii exceptionale in boli ale tubului digestiv (diaree rebela, arsuri gastrice, ulcere gastroduodenale, pancreas), in afectiunile pulmonare (tuse, bronsita, sensibilitate la raceala si raguseala, febrifug in gripe). Indulcit cu miere de albine, siropul are efecte uimitoare in refacerea coardelor vocale. La copii se recomanda in bronsita cronica si amigdalite recidivante, iar la femei in tratamentele pentru cistita, pielonefrita, dismenoree si metroragii.

Siropul este un excelent mijloc de tratament al bolilor cardiace cu dureri, in tulburari de tranzit, afectiuni oculare (conjunctivita), astenie si boli de piele (eczeme, pustule, rani, eruptii tegumentare).

Fructele sunt foarte mult solicitate pentru consum in stare proaspata sau prin procesare industriala si casnica in diferite forme alimentare, semipreparate sau finite, deosebit de gustoase si hranitoare (pasta, dulceata, gem, marmelada, peltea, jeleu, serbet, fructe congelate si zaharisite, inghetata, compoturi, siropuri, vin aromat, vermut, lichior (zmeurata), sucuri pasteurizate, concentrate si alcoolizate.

Fructele proaspete se consuma ca desert, cu efect inviorator si racoritor sau ca medicament, inainte de fiecare masa, cate 200-300 g pe stomacul gol timp de 12 zile. Dupa ce s-a consumat portia de fructe nu se mananca nimic timp de patru ore, deoarece fructele au efecte de incetinire a proceselor digestive si de reducere considerabila a foamei.

Articolul a fost publicat in Ziarul LUMINA (rubrica “Raspundem cititorilor”) din 11 iunie 2010.

Sursa imagine: SecretLifeOfAChefsWife.com

Related Posts with Thumbnails

November 8, 2013  Tags: , , ,   Posted in: PROPRIETATI MEDICINALE ALE PLANTELOR, FRUCTELOR SI LEGUMELOR